Prima pagină » Actualitate » Primăria Capitalei a început recuperarea arhivei Bucureștiului. Este vorba de doi kilometri liniari de dosare

Primăria Capitalei a început recuperarea arhivei Bucureștiului. Este vorba de doi kilometri liniari de dosare

Nicolae Oprea

Primăria Capitalei a anunțat marți că a început demersurile pentru recuperarea, prelucrarea şi digitalizarea arhivei municipiului Bucureşti care a aparţinut fostului Institut Proiect Bucureşti. Este vorba de 66 de mii de dosare, care însumează doi kilometri liniari de arhivă.

„După mai bine de 30 de ani, am iniţiat procedurile pentru recuperarea arhivei municipiului Bucureşti, care a aparţinut fostului Institut Proiect Bucureşti până în anul 1989.

Potrivit prevederilor legale, după anul 1989, arhiva institutului trebuia predată autorităţii publice locale, însă nicio administraţie nu a fost interesată de recuperarea acestor documente”, precizează Nicușor Dan, primarul Capitalei.

Potrivit edilului, Arhiva Institutului Proiect Bucureşti cuprinde toate studiile şi proiectele clădirilor din Capitală construite în perioada comunistă, respectiv blocuri de locuinţe, şcoli, spitale etc. Potrivit informaţiilor deţinute până în prezent, este vorba de 66 de mii de dosare, care însumează 2 km liniari de arhivă.

„Vom achiziţiona servicii de prelucrare, numerotare, opisare şi inventariere”

Documentele se află în condiţii de siguranţă în judeţul Tulcea, localitatea Pecineaga, după ce, în anii anteriori, acestea au mai fost depozitate la Caracal şi la Brăila.

„Pentru operaţionalizarea arhivei, vom achiziţiona servicii de prelucrare, numerotare, opisare şi inventariere, urmând ca, ulterior, să fie scanată şi digitalizată. După finalizarea acestor etape, documentele vor putea fi accesate de toţi cetăţenii interesați, persoane fizice, persoane juridice sau instituţii şi vor fi utile pentru realizarea proiectelor de reabilitare şi consolidare a clădirilor.

Mulţumesc colegilor mei implicaţi în acest demers, precum şi Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului pentru contribuţia în recuperararea acestui patrimoniu al Bucureştiului”, a mai transmis Nicușor Dan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine se ROAGĂ să nu se termine criza politică? Răspunsul neașteptat al unui ministru
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească