Prima pagină » Actualitate » Primarul municipiului Reghin, trimis în JUDECATĂ de DNA pentru abuz în serviciu. Inspectorul contabil, acuzat de complicitate

Primarul municipiului Reghin, trimis în JUDECATĂ de DNA pentru abuz în serviciu. Inspectorul contabil, acuzat de complicitate

Ruxandra Radulescu
Primarul municipiului Reghin, trimis în JUDECATĂ de DNA pentru abuz în serviciu. Inspectorul contabil, acuzat de complicitate

Mark Endre Dezso, primarul municipiului Reghin,  a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, într-un dosar în care este acuzat că ar fi semnat şi aprobat ilegal încheierea unui contract de asistenţă juridică între primărie şi un avocat, a transmis DNA într-un comunicat.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a lui Mark Endre Dezso, la data faptelor primar al municipiului Reghin, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul” se arată în comunicatul instituției citat de Agerpres.

În dosar mai este inculpată și Hajdal-Ioana Zidar (fostă Tinca), la data faptei inspector în cadrul Serviciului contabilitate, buget, casierie din aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului Reghin, pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

Potrivit procurorilor DNA,  în perioada 1 martie – 20 mai 2021, Mark Endre Deszo, primar şi ordonator principal de credite al municipiului Reghin, ar fi semnat şi aprobat, în mod nelegal, un contract de asistenţă juridică în valoare de 6.000 lei, încheiat între primărie şi un avocat, în vederea reprezentării primăriei într-un dosar de contencios administrativ, iar ulterior, cu sprijinul inculpatei Hajnal-Ioana Zidar, ar fi dispus plata aferentă acelui contract.

Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureş cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În anul 2023, procurorii DNA din Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată a fostului primar din Reghin, Maria Precup, alături de mai mulți funcționari din primărie. Aceștia sunt acuzați de procurori că ar fi cumpărat la suprapreț, în anul 2020, dezinfectanți neautorizați la comercializare în România.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O nouă versiune ChatGPT, lansată în următoarele săptămâni. Ce noi funcții anunță OpenAI?