Prima pagină » Actualitate » PSD îi cere lui Nicușor Dan să dezvăluie identitatea DONATORILOR din precampania sa electorală

PSD îi cere lui Nicușor Dan să dezvăluie identitatea DONATORILOR din precampania sa electorală

Olga Borșcevschi
PSD îi cere lui Nicușor Dan să dezvăluie identitatea DONATORILOR din precampania sa electorală

PSD solicită candidatului Nicușor Dan să facă publice identitățile persoanelor care au donat sume mai mari de 40.500 de lei în (pre)campania sa electorală. Conform legislației în vigoare, orice donație care depășește pragul echivalent a 10 salarii minime brute trebuie însoțită de transparență privind identitatea donatorului.

„Conform propriilor sale declarații sunt cel puțin două persoane fizice care au depășit acest plafon, iar potrivit legii Nicușor Dan are obligația de a le face publică identitatea. În numele «transparenței» și al «României oneste» pe care le invocă, Nicușor Dan are obligația morală de a prezenta alegătorilor cine sunt finanțatorii săi ÎNAINTE de începerea campaniei electorale, NU DUPĂ ALEGERI, cum a procedat în cazul altor scrutine electorale”, susține PSD, într-un comunicat transmis luni.

Social-democrații invocă contextul electoral tensionat generat de reluarea alegerilor prezidențiale și precizează că interesul public privind finanțarea candidaților este „mai mare ca niciodată”.

„Pentru a-și forma opțiunile de vot în cunoștință de cauză, este important ca alegătorii să știe care sunt interesele de afaceri sau de altă natură ale celor care fac donații până la plafonul maxim de 810.000 lei prevăzut de legislația în vigoare. Dacă nu are nimic de ascuns, Nicușor Dan ar trebui să prezinte identitatea celor care susțin din umbră campania sa”, se mai arată în comunicat.

PSD aminteşte că, în 2020, firma unui om de afaceri care a finanţat cu 10.000 de lei campania lui Nicuşor pentru Capitală a beneficiat ulterior de contracte de peste 620.000 de lei de la Societatea de Transport Bucureşti şi de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, ambele instituţii fiind în subordinea primarului general.

„De asemenea, o altă persoană care l-a împrumutat pe Nicuşor Dan cu 20.000 de lei pentru aceeaşi campanie a devenit ulterior consiliera personală a primarului general, iar apoi director al Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti, aflată, de asemenea, în subordinea Primăriei Capitalei”, mai spune PSD.

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan a MINȚIT în direct la Antena 3 că nu a luat bani de la Fundația Soros. Documentele care îl contrazic flagrant

Directorul INSCOP confirmă SONDAJUL lui Nicușor Dan. George Simion și Victor Ponta, favoriți

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXPLICAȚIE! Ce urmează după desemnarea premierului? Când se poate ajunge la anticipate
Digi24
Cine e Siegfried Mureşan, a treia propunere de premier a președintelui Nicușor Dan
Cancan.ro
Am obținut BILETUL DE ADIO lăsat de fostul general Dorin Ioniță! 12 pagini de mesaje cutremurătoare
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Adevarul
Cine este Siegfried Mureșan, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier al României. A lucrat în Bundestag și la Bruxelles
Mediafax
ANALIZĂ. Câte voturi poate strânge Guvernul Mureșan în Parlament? Unde se blochează calculele
Click
A scăpat de restanțe! Cine i-a achitat lui Irinel Columbeanu datoria de 5.000 de euro la azil: „E cu plata la zi!”
Digi24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Cancan.ro
Amanta i-ar fi fost INFIDELĂ lui Dorin Ioniță. L-a ÎNȘELAT cu cine se aștepta mai puțin
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră. SERVICIUL MILITAR REVINE?! Ce se întâmplă, de fapt, cu tinerii din Spania, născuți în 2008