Prima pagină » Actualitate » Răsturnare de situație într-un caz de sinucidere din județul Botoșani, după ce medicii legiști au efectuat autopsia. Ce a ieșit la iveală

Răsturnare de situație într-un caz de sinucidere din județul Botoșani, după ce medicii legiști au efectuat autopsia. Ce a ieșit la iveală

Răsturnare de situație într-un caz de sinucidere din județul Botoșani, după ce medicii legiști au efectuat autopsia. Ce a ieșit la iveală

Un caz anchetat iniţial de poliţişti ca sinucidere a luat o turnură şocantă, după ce medicii legişti au examinat cadavrul şi au descoperit că este vorba despre o crimă. Un bărbat de 44 de ani, tatăl a 4 copii, a murit după ce a fost înjunghiat în gât. Omul era în casă doar cu partenera sa, cea care a și sunat la 112 și a anunțat așa-zisa sinucidere.

La faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă, care a anunţat imediat poliţia, cadrele medicale suspectând că lucrurile nu stăteau tocmai cum spunea femeia.

“Am fost solicitați prin serviciul 112 in localitatea Răuseni pentru o persoană înjunghiată. La locul solicitării a fost găsită o persoană care prezenta o plagă în regiunea superioară a toracelui stâng cu o hemoragie masivă. Persoana era decedată. Nu s-au mai impus manevrele de resuscitare”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul dispeceratului integrat SJA-SMURD pentru monitorulbt.ro

Cei doi parteneri locuiau împreună în casa bărbatului în vârstă de 44 de ani din comuna Răușeni. În casa lor erau mereu scandaluri, mai ales după consumul de alcool. Sâmbăta seara, în timp ce în locuință s-ar fi aflat numai cei doi iubiți, ar fi avut loc un nou episod, spun anchetatorii. În urma acestuia, femeia a sunat la 112 și a anunțat că iubitul său s-ar fi sinucis, rănindu-se grav în zona gâtului.

Poliţiştii au solicitat însă efectuarea unei autopsii, iar medicii legişti au descoperit că bărbatul nu şiar fi putut provoca singur rana de la gât.

„La data de 13 octombrie 2023, polițiștii din Botoșani au fost sesizați de către o femeie, de 40 de ani, din comuna Răuseni, cu privire la faptul că l-ar fi găsit pe concubinul său, decedat în locuință. În cauză au fost demarate cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Ulterior, după administrarea probatoriului și efectuarea autopsiei, dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Cu toate că era singură în casă cu bărbatul, femeia susține că nu l-a rănit ea pe bărbat, ci cineva necunoscut.

“El era în depresie de vreo săptămână. Începuse să plângă. A zis că nu poate ieși afară, avea vin și rachiu. A zis că-și pune rachiu. El a mâncat. Când am venit înapoi de afară l-am găsit lat. El era îmbrăcat când am plecat și când am venit înapoi era în boxeri, ud. În casă nu era nimeni. Am pus mâna pe el. Era cald. Era pe jos. Era sânge, i-am luat cuțitul de lângă el. După aceea am căutat telefonul. M-am uitat printre haine, am sunat la 112. Era 9:08 seara când am sunat. Eu nu știu ce s-a întâmplat. Ca nu a dat niciun semn. Tot spunea că e în depresie. Își punea muzică de jale și plângea. Tot spunea să mergem la mama. Eu cred că s-a sinucis. Nu ne-am certat deloc în ziua aia”, a declarat femeia.

Familia cu probleme, monitorizată de cei de la asistență socială

Potrivit vecinilor, în trecut, femeia și-ar fi amenințat fostul partener cu un obiect ascuțit. Iar în urma scandalurilor, cei de la asistență socială i-au recomandat un tratament la dezalcoolizare.

“Familia era în atenția noastră din cauza unor sesizări către protecția copilului. Problema era violența în familie și consum de alcool. Noi i-am monitorizat, le-am explicat de nenumărate ori care sunt riscurile și consecințele consumului de alcool, ca au și copil minor, să aibă foarte mare grijă. Își doreau să se căsătorească, își doreau un copil, chiar în jur de 20 și ceva Septembrie au fost la noi, au făcut reînoire la alocația de complementară, și au intrebat ce acte le-ar trebui pentru căsătorie. Doamna a fost căsătorită, a divorțat, mergea și la fostul soț pe motiv sa-și vadă copiii, așa spune dumneaei. Au vrut să plece în străinătate, dar nu știu din ce motiv n-au mai plecat. Doamna a relatat că a fost prima ei iubire, de asta s-a și întors la el. Soția lui a murit în 2020, în vară, si ei s-au cuplat prin toamnă-iarnă, n-a durat mult. Era căsătorită atunci”, a precizat Elena Motric, asistent social în comună.

Fiica minoră a bărbatului, cea care locuia cu cei doi, urmează să fie preluată în grijă de un frate adult. Cu câteva zile înainte de crimă, cei doi parteneri se interesaseră la primărie ce analize trebuie să își facă să se poată căsători.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli