Prima pagină » Actualitate » Refugiații ucraineni primesc tratament gratuit și pot face dializă la un spital din Iași

Refugiații ucraineni primesc tratament gratuit și pot face dializă la un spital din Iași

Refugiații ucraineni primesc tratament gratuit și pot face dializă la un spital din Iași

Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iași a transmis un mesaj în română și în ucraineană în care anunță că sunt așteptați în capitala Moldovei toți refugiații care au insuficiență renală și au nevoie de dializă pentru a putea supraviețui. Toți cei care iau legătura cu refugiații veniți în România care au nevoie de dializă sunt sfătuiți să îi îndrume către spitalul ieșean.

„Înțelegem nevoia urgentă de tratament medical a acestor pacienți care se retrag din fața conflictului din Ucraina, suntem alături de ei și ne-am exprimat disponibilitatea să îi evaluăm și să îi tratăm”, au spus reprezentanții unității medicale.

Aceștia au explicat că se adresează atât pacienților care sunt în derularea procedurilor de dializă, cât și celor care au suferit un transplant renal și au nevoie de evaluare sau de urmărirea stării de sănătate.

Mesajul unității medicale vine la o zi după apelul medicului Ionuț Nistor, specialist în nefrologie. Acesta a atras atenția asupra faptului că sunt aproximativ 7.000 de pacienți care au nevoie de dializă în Ucraina și care vor muri în săptămâna aceasta dacă nu vor avea acces la servicii medicale. 

„Toți sunt dializați în centrele de dializă din marile orașe și au nevoie să călătorească dus-întors o dată la trei zile. Pentru a funcționa, aceste centre au nevoie de personal în număr mare, apă în cantitate foarte mare, curent și echipamente medicale. Toate sunt imposibil de realizat în contextul actual. Toți acești 7.000 de pacienți pot supraviețui fără dializă maximum 7 până la 10 zile”, atenționa doctorul Ionuț Nistor.

Ședințele de dializă fac diferența între viață și moarte pentru pacienții cu insuficiență renală. Prin dializă sunt eliminate toxinele, sărurile și apa în exces, pentru a nu fi acumulată în organism. În cazul în care pacienții nu au acces la această procedură medicală, starea lor se degradează rapid și viața le este pusă în pericol.

„Dacă nu reușesc să facă ședințele de dializă, toxinele eliminate de rinichi – sau în situația aceasta de aparatul de dializă – se acumulează și pacienții se simt din ce în ce mai rău, până la intrarea pacientului în comă sau complicații cardiovasculare care pot duce la oprirea cordului”, a explicat medicul ieșean.

Pacienții dializați au nevoie de ședințe de dializă de trei ori pe săptămână, durata unei ședințe fiind de patru ore.

Refugiații din Ucraina cu probleme medicale sunt îngrijiți în spitalele din Iași

Spitalele din Iași au primit, în ultimele zile, primii refugiați ucraineni cu probleme de sănătate. Aceștia au ajuns atât de la spațiile de cazare din Iași sau din preajma orașului, cât și prin coordonarea cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Un bărbat și doi copii au fost tratați, sâmbătă și duminică, în spitalele din capitala Moldovei.

Reprezentanții spitalelor din capitala Moldovei au precizat că există un acord astfel încât toți refugiații care vor avea nevoie de asistență medicală de urgență și de internare să fie tratați fără nicio problemă. Mai mult, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași există în permanență medici și asistenți vorbitori de limbă rusă și ucraineană, astfel încât să poată fi asigurată traducerea.


Citește și:

Războiul din Ucraina ucide și fără gloanțe și obuze. ”Când calculăm numărul de victime, să adăugăm și 7.000 de oameni care nu mai au acces la dializă și spital”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?