Prima pagină » Actualitate » Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit. Monarhul avea 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit. Monarhul avea 89 de ani

Elena Popescu
Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit. Monarhul avea 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit la vârsta de 89 de ani, după ce săptămâna trecută a fost internat în spital pentru tratamentul unei afecțiuni rare a sângelui.

Palatul Regal din Oslo a anunțat că suveranul a murit în pace, vineri, la ora locală 06:35, la Spitalul Național din Oslo. În cele 24 de ore care au precedat moartea sa, membri ai familiei regale l-au vizitat pe rege, iar oamenii au depus flori la palat.

Harald a fost primul rege al Norvegiei născut pe teritoriul țării începând din secolul al XIV-lea. El va fi succedat de fiul său, Haakon.

Harald a domnit 35 de ani

După 35 de ani pe tron, Harald va rămâne în memoria norvegienilor drept un suveran popular și reformator, care a modernizat monarhia, a încălcat tradiția căsătorindu-se cu o femeie de rând și a reprezentat o figură unificatoare în cele mai dificile momente prin care a trecut Norvegia.

Observatorii familiei regale îl descriu drept un om modest, respectat și iubit, considerat ”bunicul” națiunii și ”regele poporului” – un titlu folosit și pentru tatăl său, regele Olav al V-lea, arată BBC.

După atentatele cu bombă și arme de foc din 2011, de la Oslo și de pe insula Utøya, Harald le-a cerut norvegienilor să se sprijine reciproc și să nu ”lase frica să pună stăpânire pe ei”.

În ultimii ani, Harald și familia sa s-au confruntat cu probleme de sănătate și scandaluri, în special în legătură cu asocierea nurorii sale, Mette-Marit, cu regretatul infractor sexual Jeffrey Epstein, precum și cu condamnarea fiului acesteia, Marius Borg Høiby, pentru viol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Jigniți de politicienii extremiști, românii din Londra primesc aprecieri de la primarul Sadiq Khan. Mesajul transmis prin Digi24
Cancan.ro
Pensia lui Viorel Lis, dezvăluită de Oana. Câți bani primește fostul edil al Capitalei
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Relațiile diplomatice cu Ungaria scârțâie: Péter Magyar s-a văzut cu toți omologii vecini importanți, mai puțin cu Bolojan. Problema diplomației românești, analizată de un expert
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
Ce pensie are Viorel Lis. Oana: „Într-un weekend am cheltuit 4500 de lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Vedeta OnlyFans, lovită și urmărită de amantul-pompier! Cum a aflat soțul ei despre aventură
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mașina electrică de 20 CP care se încarcă de la soare. Are panouri extensibile și autonomie de 151 km
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto