Prima pagină » Actualitate » România a înregistrat, în 2020, cele mai multe decese din cauza cancerului: ”Au fost nişte decizii care au afectat actul medical”

România a înregistrat, în 2020, cele mai multe decese din cauza cancerului: ”Au fost nişte decizii care au afectat actul medical”

Cristian Lisandru
România a înregistrat, în 2020, cele mai multe decese din cauza cancerului: ”Au fost nişte decizii care au afectat actul medical”

Pandemia de coronavirus a schimbat, radical, noțiunea de ”prioritate”, nu numai la nivel social, dar și la nivel medical. În astfel de condiții, pacienții care suferă de alte boli grave – așa cum este cancerul, spre exemplu – s-au simțit defavorizați, iar numărul deceselor înregistrate în România a crescut alarmant.

În anul 2019, 50.000 de români au decedat din cauza numeroaselor forme de cancer, iar anul 2020 a dus la un record negativ, din acest punct de vedere, 60.000 de oameni pierzându-și viața.

Specialiștii consideră că această realitate medicală nedorită a avut drept cauză principală faptul că accesul la tratamente şi investigaţii a fost îngreunat, din cauza crizei COVID-19, iar depistarea precoce a formelor de cancer nu a mai fost posibilă.

Radu Gănescu: ”Pacienţi care aveau forme de cancer care aveau nevoie de intervenţie chirurgicală n-au putut să facă acest lucru”

Radu Gănescu, preşedintele Coaliției Asociațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (C.O.P.A.C), spune că au existat ”decizii care au afectat actul medical”, în contextul pandemiei de coronavirus, iar pacienții bolnavi de cancer au avut de suferit în astfel de condiții.

Nu au fost făcute unele intervenții chirurgicale, iar multe cazuri, din nefericire, nu au mai fost considerate ”urgențe”.

”Au fost nişte decizii care clar au afectat actul medical. Pacienţi care aveau forme de cancer care aveau nevoie de intervenţie chirurgicală n-au putut să facă acest lucru, pentru că spitalele au fost închise şi managerii au considerat că multe dintre ele nu sunt urgenţe. Perioada în care ei trebuiau să se transfere în alte spitale, la alţi medici, a durat mai mult decât perioada în care aveau controlul”​, a declarat Radu Gănescu, potrivit informațiilor furnizare de Pro TV.

Internările pentru bolnavii non-COVID au scăzut cu 80% din cauza pandemiei de coronavirus

Lupta permanentă dusă împotriva noului coronavirus a amprentat, negativ, pacienții care suferă de alte boli cronice și, transmit specialiștii, internările pentru bolnavii non-COVID au scăzut cu 80%.

Bolnavii de cancer au resimțit, din plin, această transformare nedorită, efectele fiind de-a dreptul devastatoare.

Medicii curanți au fost greu de găsit de către cei cei care se aflau în tratament sau aveau nevoie de investigaţii medicale, iar protocoalele de siguranţă sanitară, obligatorie înainte de orice şedinţă, a dus la un timp de așteptare crescut, asta în timp ce pacienţi cu simptome nu s-au mai prezentat la spitale, pentru diagnosticare, din teama de a nu se infecta cu noul coronavirus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli