Prima pagină » Actualitate » Salariile din conducerea BNR au crescut în pandemie. Pensia lui Mugur Isărescu s-a majorat cu 20%

Salariile din conducerea BNR au crescut în pandemie. Pensia lui Mugur Isărescu s-a majorat cu 20%

Salariile din conducerea BNR au crescut în pandemie. Pensia lui Mugur Isărescu s-a majorat cu 20%

Conducerea Băncii Naționale a României (BNR) a încasat venituri semnificativ mai mari față de anul precent. Guvernatorul Mugur Isărescu, de exemplu, a avut venituri totale de peste 1,16 milioane lei.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a încasat în 2020 un salariu de peste 966.000 lei, în creștere cu aproape 70.000 lei (8%) față de anul precedent. De asemenea, el a mai primit pensia de peste 161.000 lei, cu 20% mai mare decât în 2019, și venituri din alte activități.

Potrivit economedia.rohttps://economedia.ro/, guvernatorul a mai încasat şi de la Academia Română peste 30.000 de lei şi a avut şi activitate didactică la Academia de Studii Economice, cu venituri de peste 1.300 lei.

Colecţia numismatică a guvernatorului este estimată de acesta la 79.000 de euro, tablourile şi icoanele la circa 27.000 de euro, iar bunurile sub formă de metale preţioase (veselă argint) la aproximativ 7.000 de euro.

În prezent, printre conturile bancare ale lui Isărescu se numără unul de 792.000 de lei la BCR, altul de 631.400 de lei la UniCredit, deschis în anul 2012, şi câteva depozite în euro şi dolari la BCR.​

Isărescu conduce BNR-ul de mai bine de trei decenii. În septembrie 2020 s-au împlinit 30 de ani de când acesta a preluat conducerea băncii naționale.

Salariile angajaților de la conducerea Băncii Naționale a României (BNR), peste media celor încasate de alți directori

Viceguvernatorul BNR Eugen Nicolăescu a încasat un salariu de 1,07 milioane lei, față de 788.000 lei în 2019, după ce a încasat un bonus de pensionare. El are pe lângă o pensie de 55.000 lei și o pensie specială de fost parlamentar PNL de 42.000 lei anual. La rândul său, viceguvernatorul Leonardo Badea (fost șef al ASF) a avut anul trecut venituri de la BNR de 800.000 lei, iar Gheorghe Gherghina, membru al consiliului de administrație, a avut venituri de 493.000 lei, încasând de asemenea bonus de pensionare.

Membrii Consiliului de administrație nu beneficiază de bonus de performanță. La încetarea contractului individual de muncă, salariații Băncii Naționale a României beneficiază de o indemnizație de pensionare, egală cu 12 salarii, calculată la nivelul ultimului salariu primit, cu condiția că salariatul respectiv să fi lucrat, fără întrerupere, minimum șase ani în cadrul băncii, anterior îndeplinirii condițiilor legale de încetare a contractului individual de muncă.

În plus față de salariul lunar, se acordă anual și alte venituri:

  • Indemnizație de vacanță – 100% din salariul net lunar;
  • Alte drepturi bănești de maximum 1,6 salarii nete lunare;
  • O sumă din fondul de participare a salariaților la profit – în funcție de cuantumul fondului constituit

Guvernul a adoptat la 9 iunie un act normativ care prevede interdicţia cumulării pensiei cu salariul de la stat şi pensionarea opţională la 70 de ani pentru bugetari, dar acesta nu se aplică deocamdată.   Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat de preşedintele ţării şi publicat în Monitorul Oficial.

Proiectul de interzicere a cumulului de pensie – salariu are, însă, mai multe excepții, care includ categorii precum primari, parlamentari sau miniștri. Iată lista completă:

  • persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție
  • persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora
  • pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate
  • membrii Academiei Române
  • asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre cehi și slovaci ar vrea să se întoarcă la viața din regimul comunist?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi