Prima pagină » Actualitate » SE ÎNFIINȚEAZĂ Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești

SE ÎNFIINȚEAZĂ Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești

SE ÎNFIINȚEAZĂ Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești
Cetățean rus, interzis pe teritoriul României pentru 10 ani / Sursa FOTO: camerabacau.com, foto ilustrativ

Guvernul Ciucă a aprobat, miercuri, un proiect de lege care prevede înfiinţarea în cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti.

Scopul îl reprezintă eficientizarea organizării acestei profesii şi este în acord cu prevederile legislaţiei UE în materie.

Ce obligații vor avea executorii judecătorești

Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul de lege modifică şi completează Legea nr. 188/2000 privind organizarea profesiei de executor judecătoresc, în vederea consolidării statului acesteia, creşterii profesionalismului, precum şi întăririi formelor de răspundere în cadrul fiecărei profesii.

În acest sens, se înfiinţează, în cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti, entitate de interes public, cu personalitate juridică ce asigură perfecţionarea activităţii de executare silită, pregătirea profesională iniţială şi, după caz, continuă a executorilor judecătoreşti stagiari şi a executorilor judecătoreşti, a altor specialişti, a personalului de specialitate al birourilor executorilor judecătoreşti, al Camerelor şi al Uniunii, având dreptul de a elibera diplome sau certificate de absolvire recunoscute de instituţiile publice şi private abilitate”, se arată în comunicatul Executivului.

Totodată, a fost prevăzută înfiinţarea Registrului Naţional de Evidenţă a Executorilor Judecătoreşti, pentru asigurarea unei gestionări şi evidenţe mai eficiente a acestora.

După numire, executorii judecătoreşti sunt obligaţi să îşi înregistreze sediul biroului individual în acest registru, respectiv orice modificare a modului de organizare şi desfăşurare a activităţii”, precizează sursa citată.

De asemenea, au fost modificate dispoziţiile referitoare la suspendarea şi încetarea funcţiei de executor judecătoresc şi cele privind atribuţiile, drepturile, obligaţiile şi incompatibilităţile, precum şi consolidarea instituţiei răspunderii disciplinare.

Actul normativ a fost elaborat pe baza propunerilor Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a soluţiilor legislative propuse la nivelul Ministerului Justiţiei, în urma constatării unor disfuncţionalităţi în gestionarea activităţii desfăşurate de executorii judecătoreşti, se mai arată în comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine va fi următorul James Bond? Iată cine l-ar putea înlocui pe Daniel Craig
Digi24
Care ar putea fi următoarea țară atacată de Putin: România, vizată direct. Republica Moldova, una dintre ținte (Atlantic Council)
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Harta autostrăzilor din România, după două decenii de șantiere: „Lumea se obișnuiește repede cu binele”
Mediafax
Pompierii români în acțiune în Grecia. Salvatorii noștri se luptă cu flăcările grecilor
Click
Dan Negru, mesaj controversat la început de an școlar. Prezentatorul, revoltat de un obicei păstrat de zeci de ani în școli: „O pedeapsă militară”
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Ce se întâmplă doctore
Corina Bud a pozat nud și a pus fotografia pe internet. Cum arată artista la 46 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Îndulcitorii populari pot lăsa efecte profunde care durează generații întregi
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!