Prima pagină » Actualitate » Se modifică sistemul de reciclare în România. Ce trebuie să știe toți cei care returnează sticle

Se modifică sistemul de reciclare în România. Ce trebuie să știe toți cei care returnează sticle

Se modifică sistemul de reciclare în România. Ce trebuie să știe toți cei care returnează sticle
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Se modifică sistemul de reciclare în România. Este vorba despre dezvoltarea acestui sistem și în zonele rurale. De asemenea, autoritățile vor să implementeze metode prin care să împiedice fraudarea la sistemul de reciclare, deoarece apar tot mai multe cazuri. Ce trebuie să știe toți cei care returnează sticle.

Ministrul Mediului a spus recent că se vor face modificări la sistemul de reciclare. Iar una dintre schimbări vizează implementarea unor metode de oprire a fraudării sistemului.

,,Suntem în stadii destul de avansate pentru a da nişte ordine care clarifice inclusiv partea aceasta de fraudare, oprim căile care au fost descoperite, până în momentul de faţă. Bineînţeles, oamenii sunt creativi şi întotdeauna ei vor continua să caute metode de fraudare. Noi vom fi aici le oprim, pe fiecare în parte, odată ce le descoperim şi şi sancţionăm oamenii care încearcă asta, pentru unele cazuri sunt chiar cazuri penale”, a precizat ministrul.

Ministrul Mediului a mai spus și că se dorește modernizarea sistemului RetuRo în zonele rurale.

,,Suntem în discuţii cu RETURO, pentru a modifica legislaţia, creăm o mai mare flexibilitate de cum putem punem aceste RVM-uri. Până la urmă, trebuie dăm aceleaşi oportunităţi şi oamenilor din rural recicleze în aceleaşi condiţii aşa cum se reciclează şi în oraşele mari din România. Dacă avem măsurile necesare, resursele necesare facem asta, trebuie facem această investiţie”, a susținut ministrul.

De altfel, românii au returnat în primele opt luni ale acestui an mai multe ambalaje cu garanţie decât în tot anul 2024, fapt care arată returnarea acestor ambalaje a devenit o practică uzuală printre români, informează RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare.

Conform sursei citate, numai în luna august au fost colectate 605 milioane de ambalaje, reprezentând aproape 94% din cantitatea pusă pe piaţă. În total, de la momentul lansării sistemului în noiembrie 2023 şi până în prezent, au fost returnate aproape 7 miliarde de ambalaje cu garanţie.

Totodată, o veste importantă pentru români este aceea că noi ambalaje vor putea fi reciclate. Comercianții din România solicită includerea în sistemul SGR a unor categorii de ambalaje care până acum au fost excluse, precum PET-urile de 5 litri și cele folosite pentru spirt sau apă distilată.

În cazul sticlelor de 5 litri, o soluție ar putea fi acceptarea colectării manuale pentru ele. Noua propunere a fost primită cu entuziasm de către români, însă rămâne de văzut dacă proiectul va fi adoptat și dacă cetățenii vor putea recicla sticlele de 5 litri, precum și pe cele folosite pentru spirt sau apă distilată.

Garanția în cazul acestor ambalaje va rămâne, cel mai probabil, aceeași, adică tot de 50 de bani pe sticlă. În 2025, autoritățile au în vedere îmbunătățirea metodelor de colectare a ambalajelor SGR și în zonele rurale ale țării, acolo unde rata de reciclare este scăzută, iar asta nu din cauza oamenilor, ci din lipsa unui program special la sate.

O altă veste bună pentru locuitorii din zonele izolate ale țării este aceea ambalajele SGR vor fi ridicate de la domiciliul cetățenilor, în special de la comercianți. Este vorba de un vehicul echipat cu un automat de returnare de mari dimensiuni, destinat colectării ambalajelor în mediul rural, mai ales de la comercianții care operează puncte de colectare manuală.

Autorul recomandă:

Ambalajele reciclabile în 2025, la fel de valoroase ca cristalele”. Culegătorii de peturi au ajuns le FURE din curțile oamenilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România IA FAȚA Portugaliei. Pensionarii italieni se mută aici pentru taxe mai mici
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Ce condiții tehnice ar trebui să îndeplinească un bloc comunist pentru a intra în programul „Lift pentru viață”
Mediafax
Trăiește la 40°C și spune ce NU trebuie să faci pe caniculă
Click
De ce trece timpul tot mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Explicația medicului Mihail Pautov: „Partea cu adevarat interesantă e alta”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani