Prima pagină » Actualitate » Se spală sau nu în Post sau duminica: „Dumnezeu nu e absurd”

Se spală sau nu în Post sau duminica: „Dumnezeu nu e absurd”

Se spală sau nu în Post sau duminica: „Dumnezeu nu e absurd”
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Perioada postului este una de curățire spiritual și de reînnoire interioară, cu un rol important în tradiția creștină, pregătind credincioșii pentru cele mai mari sărbători.

În perioada de post se renunță la carne, ouă, lactate și alte plăceri lumești, iar oamenii se dedică rugăciunii și meditației. Astfel, Postul nu este numai un act de abținere de la hrană, dar și o oportunitate de a reflecta asupra propriei vieți, de a recăpăta echilibrul interior și de a întări relația cu divinitatea.

În afara zilelor amintite, se recomandă evitarea muncilor grele, lucrului la camp sau în grădină, în special în zilele de sărbătoare.

Preotul Dan Damaschin a stârnit reacții pe TikTok în urma unor declarații. EL a vorbit despre interdicția spălatului în această perioadă:

„Probabil că leneșii și cei care preferă să doarmă mai mult în această perioadă, că somnul e mai dulce iarna, se ascund după această rânduială și cred că, dacă dă preotul cu aghiasmă și au busuioc în casă, miroase mai frumos și au scăpat de apă și săpun. Puneți mâna și spălați-vă, fraților, în fiecare zi, pentru că la mine în biserică, dacă mirosiți urât, nu aveți ce căuta. Iar în ceea ce privește hainele, lenjeriile de acasă, perdelele și covoarele, încercați să nu le spălați chiar de Bobotează, Sf. Ioan sau duminici, pentru că este cruce roșie și, uite așa, știm că este zi sfântă, în care trebuie să ne rugăm, trebuie să facem fapte bune și să ne odihnim suflețelul, cu tot cu trupul nostru la un loc”, a spus preotul Dan Damaschin.

Și părintele Vasile Ioana a vorbit despre spălatul în ziua de duminică, în contextul în care, de-a lungul timpului, oamenii au considerat că este păcat să se spele duminica, fiind considerată o zi de odihnă.

„Nu ar trebui să înghițim așa tradiții fără să înțelegem ce este în spatele lor. De aceea cred că în Sf. Scriptură, în Biblie, în Cuvântul lui Dumnezeu, în poruncile lui Dumnezeu se găsesc adevărurile Dumnezeiești. Dumnezeu ne-a creat, noi suntem copiii Lui și el ne-a dat niste instrucțiuni de utilizare a vieții. Cele 10 Porunci aflate în Biblie (…) Ce a zis Dumnezeu, iată în porunca a 4-a ce spune Dumnezeu: „Adu-ți aminte omule, de ziua de odihna, că s-o sfințești pe ea, tu, să sfințești ziua. Să lucrezi șase zile, să-ți faci lucrul tău, dar ziua a 7-a este ziua de odihna închinată Domnului Dumnezeului tău, să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care intra-n casa ta (…)”, a spus părintele Vasile Ioana la emisiunea Vorbește Lumea.

Părintele a ținut să sublinieze faptul că prima parte a zilei de duminică trebuie dedicată odihnei și rugăciunii, iar după ora șapte seara oamenii pot să își facă activitățile gospodărești.

„E important să înțelegem ce este această muncă. Iisus Hristos, Domnul nostru a dat la o parte ceea ce se numea blestemul legii. Adică înțelegerea legii în literă. Și el însuși îi ceartă pe iudei atunci când unii exagerau, și le spunea Iisus: Nu hrăniți și voi animalul în ziua de sabat (…). Și atunci, ce înseamnă ziua Domnului, dimineața ne trezim puțin mai târziu că e duminica, zi de odihna și mergem la biserică fraților, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, îi dam lui Dumnezeu timpul asta (…) După aceea am venit acasă, avem prânzul acesta festiv, duminica e zi de odihna, nu gătim. Dacă de exemplu iți chemi niște prieteni la grătar, nu, încălzești practic carnea aceea și o aduci la temperatura la care poți să o mănânci atunci. Daca după ce ai mâncat la prânz, s-a umplut chivueta de vase, eu însumi, că și tata de trei copii și soț implicat, eu bag vasele în mașină mea de spălat. Eu spăl vasele pe care le-am folosit atunci. Tot ceea ce tine de activitate de duminica, adică pregătirea mesei, dacă de exemplu vine copilul meu și gătim ceva împreună de drag (…), o activitate de familie. Nu muncești. Deci atenție, odihna înseamna comuniune cu prieteni (…). Este o prostie, aici spun că nu ar trebui să înghițim tradiții prostești. Într-adevăr, unii spun că nu ai voie să te speli duminica, greșit. Ei considerau și asta o muncă, dar astăzi dai drumul la duș și te speli. Dacă vin niște prieteni nu poți să-i aștepți transpirat. Deci nu este păcat să te speli duminica.

Păcat este să ai o activitate, o muncă, ce poți face în celelalte zile (…). Dar, tu, ca mămică, dacă copilul tău are nevoie de pantalonași, iar luni dimineața trebuie să-i pui sandvișul pentru scoală (…). Astea le facem după 7 seara. Dumnezeu nu e absurd”, a mai spus părintele.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Motivul pentru care ar trebui să ștergeți toate numerele de telefon ale vechilor contacte din WhatsApp
Digi24
Cum poate deveni carnea un risc major pentru sănătate chiar înainte să ajungă în congelator. „Consumatorii nu știu asta”
Cancan.ro
Veste tristă: Soțul lui Emily Burghelea este bolnav! Diagnosticul pus de medici a panicat-o pe vedetă: 'Simt nevoia să vă cer ajutorul'
Prosport.ro
FOTO. Sportiva e gata să pozeze în celebra revistă pentru bărbați: „Am fost goală la o fotografie”
Adevarul
Le Monde: cum a ajuns ia românească imortalizată de Matisse un simbol politic al extremei drepte
Mediafax
Trump lansează site-ul TrumpRx pentru medicamente cu prețuri reduse
Click
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Digi24
Dragoș Sprînceană îl acuză pe George Simion că a făcut lobby ca România să fie exclusă din Visa Waiver: „Un mic trădător”. Reacția AUR
Cancan.ro
Cum a ironizat-o Dani Oțil pe Ruxandra Luca în direct: 'Pare și neîmbrăcată, și...'
Ce se întâmplă doctore
Ruxandra Luca, criticată de fani că ar fi prea slabă! Mesajul acid al vedetei de la Antena 1: „Nu sunt perfectă, nu mă pretind a fi”
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
2026: Lista actualizată cu radare fixe. Unde sunt montate camerele cu recunoaștere automată
Descopera.ro
Insula cu cele mai mari resurse naturale ale planetei!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ştrulă: – Intru şi eu să văd cum este! BULĂ: - Ai avut dreptate...
Descopera.ro
Top 10 cele mai sigure orașe pentru femeile care călătoresc singure