Prima pagină » Actualitate » Secretar de stat în Ministerul Educației: Peste 10,5 milioane de teste rapide COVID-19 au ajuns deja în depozitele inspectoratelor școlare. Când încep testările

Secretar de stat în Ministerul Educației: Peste 10,5 milioane de teste rapide COVID-19 au ajuns deja în depozitele inspectoratelor școlare. Când încep testările

Secretar de stat în Ministerul Educației: Peste 10,5 milioane de teste rapide COVID-19 au ajuns deja în depozitele inspectoratelor școlare. Când încep testările

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion a anunţat că 10.540.000 de teste rapide COVID pentru preşcolari, elevi şi personalul din învăţământ sunt deja în depozitele Inspectoratelor şcolare, astfel că, începând de marţi sau miercuri vor începe testările.

„În cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, în depozitele Inspectoratelor şcolare au fost primite 10.540.000 de teste rapide (de salivă – n.r.) destinate preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ. Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două. Marţi, acestea vor fi distribuite beneficiarilor, urmând a fi utilizate de îndată. În consecinţă, prima testare din săptămâna viitoare se va putea realiza marţi sau miercuri”, a informat, duminică, Sorin Ion, citat de Agerpres.

Luni, 24 ianuarie, este zi liberă legală, conform Codului Muncii.

Traseul achiziției

Achiziția a 18.500.000 de teste rapide de salivă pentru depistarea COVID-19 a fost reluat după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de un operator economic privind această achiziţie, a anunţat, vineri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

„Astăzi (vineri – n.r.), Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a invitat, la sediul instituţiei, cei patru promitenţi furnizori în vederea încheierii contractelor subsecvente pentru furnizarea a 18.500.000 bucăţi „Teste rapide pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă. Dintre cele patru contracte subsecvente”, trei au fost semnate vineri de ambele părţi, urmând ca cel de-al patrulea să fie semnat pe 22 ianuarie. Primele 10.000.000 bucăţi teste vor fi recepţionate în cursul zilei de mâine (sâmbătă – n.r.), urmând ca în cursul aceleiaşi zile să fie transportate, cu camioanele IGSU, către Inspectoratele Şcolare Judeţene/Municipiul Bucureşti, conform planului de distribuţie elaborat de Ministerul Educaţiei, astfel încât acestea să fie disponibile în unităţile de învăţământ în cursul săptămânii viitoare”, arăta vineri, IGSU, într-un comunicat de presă.

În aceeași zi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța că până la începutul săptămânii viitoare vor fi livrate în școli 10 milioane de teste pentru preșcolari, elevi și angajați din învățământ.

„Ministerul Educației, la solicitarea Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență, a transmis repartizarea pe județe pentru primul lot de teste rapide pe bază de salivă (10 milioane de teste) pentru a putea fi utilizate începând de săptămâna viitoare (cea de-a doua săptămâna a semestrului 2). Apreciem deblocarea procesului de achiziție a testelor, atât de necesare pentru funcționarea în condiții de siguranță sanitara a școlilor și grădinițelor”, a transmis ministrul, într-o postare pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Cum a ajuns Andreea Popescu să-l înșele pe Rareș Cojoc cu antrenorul Dan Alexa, de fapt: 'Și s-a...
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții lui Alexandru Andrei, fiul lui Sorin Chelmu. Totul a pornit de la o durere de cap
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli