Prima pagină » Actualitate » Secretarul general al ONU face apel la o pauză umanitară de 4 zile în săptămâna sfântă pentru Ucraina

Secretarul general al ONU face apel la o pauză umanitară de 4 zile în săptămâna sfântă pentru Ucraina

Secretarul general al ONU face apel la o pauză umanitară de 4 zile în săptămâna sfântă pentru Ucraina

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, face apel la o pauză umanitară de patru zile în Săptămâna Sfântă, începând din Joia Sfântă și până în Duminica Paștelui, pe 24 aprilie, potrivit unui comunicat, relatează CNN.

„Apelul de Paște pentru Ucraina” va permite deschiderea unor coridoare umanitare, a precizat el.

„În loc de celebrarea unei noi vieți, acest Paște coincide cu o ofensivă rusă în estul Ucrainei”, a adăugat el. „Săptămâna Sfântă este observată sub norul unui război care reprezintă negarea totală a mesajului pascal”.

O pauză umanitară va permite trecerea civililor care doresc să părăsească zonele de confruntare actuală și așteptată, precum și livrarea în siguranță a „ajutoarelor umanitare vitale” către oamenii din zonele grav afectate, inclusiv Mariupol, Kherson, Donețk și Luhansk, a declarat Guterres. „Națiunile Unite sunt pregătite să trimită convoaie de ajutor umanitar în această perioadă în aceste locații. Prezentăm planuri detaliate părților”.

Coordonatorul ajutorului de urgență Martin Griffiths a informat în această dimineață Consiliul ucrainean al bisericilor și organizațiilor religioase – inclusiv lideri ortodocși, catolici, protestanți, musulmani și evrei.

„Inspirat de Săptămâna Sfântă și de tot ceea ce reprezintă aceasta, îndemn toate părțile – și toți campionii păcii din întreaga lume – să se alăture apelului meu de Paște”, a continuat el. „Salvați vieți. Opriți vărsarea de sânge și distrugerea. Deschideți o fereastră pentru dialog și pace și păstrați credința în sensul și mesajul Paștelui.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, cerere ȘOCANTĂ! 20 de militari români, trimiși în Franța și Marea Britanie pentru Ucraina
Digi24
Scandal la INML făcut de rudele lui Costeluş de la Clejani, mort acum câteva zile. Jandarmii și trupele SAS, la fața locului
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Adevarul
Judecătorii CCR numiți de PSD ar pregăti o procedură pentru înlăturarea Siminei Tănăsescu de la șefia Curții
Mediafax
EXCLUSIV. Iarna care vine pune România la încercare! Cristian Bușoi explică cât de grea va fi
Click
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Ce probleme de sănătate avea Lucia: „Ne-a părăsit mult prea devreme”
Digi24
Reacția lui Harry și Meghan după mesajul regelui Charles privind statutul lor în Familia Regală
Cancan.ro
Prințul Marco a scos artileria grea și îl atacă pe Speak: 'Să vorbim despre suma pe care ai primit-o și...
Ce se întâmplă doctore
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Descopera.ro
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un mormânt vechi de peste 4.000 de ani despre viața din Egiptul Antic?
Mediafax Italia
Plajele de nisip care AU APĂRUT peste noapte! Localnicii nu mai știu ce să creadă!
Mediafax Spania
Unde este mai ușor să te angajezi în 2026? Ghidul pieței muncii și domeniile „Zonă Verde”