Prima pagină » Actualitate » Șeful Jandarmeriei Brăila, plasat sub CONTROL JUDICIAR pentru 60 de zile. Ce interdicții trebuie să respecte colonelul Albăceanu

Șeful Jandarmeriei Brăila, plasat sub CONTROL JUDICIAR pentru 60 de zile. Ce interdicții trebuie să respecte colonelul Albăceanu

Șeful Jandarmeriei Brăila, plasat sub CONTROL JUDICIAR pentru 60 de zile. Ce interdicții trebuie să respecte colonelul Albăceanu

Colonelul Nicolae Iulian Albăceanu – șeful Jandarmeriei Brăila – a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Albăceanu este acuzat de acte de comerț incompatibile cu funcția și a fost audiat, mai multe ore, la sediul Direcției Naționale Anticorupție. 

Nicolae Iulian Albăceanu este obligat să respecte pe durata măsurii preventive luate de către procurori mai multe interdicții. Nu poate purta armă, nu poate intra în sediul Jandarmeriei și nu are voie să efectueze nicio activitate din cele prevăzute în fișa sa de post.

Anchetatorii DNA ar fi descoperit, în urma perchezițiilor din București, 23.255 de euro, 40.330 de lei, 15.017 de dolari și 1.000 de lire sterline.

Pe lângă aceste sume, s-ar mai fi găsit și 20.000 de lei, despre care s-ar fi susținut că ar reprezenta „economii”. Perchezițiile ar fi avut loc la fiul concubinei colonelului Nicolae Albăceanu. Tânărul respectiv ar fi unul dintre administratorii firmelor „păstorite” de șeful Jandarmeriei Brăila.(mai multe detalii AICI)

DNA: „Albăceanu s-ar fi implicat în mod direct sau prin interpuși, în administrarea (de facto) a două societăți comerciale”

Vineri, 13 iunie, DNA a transmis un comunicat de presă referitor la ancheta care îl vizează pe șeful Jandarmeriei Brăila.

Vă aducem la cunoștință faptul că procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 12 iunie 2025, față de inculpatul colonel ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN, inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

  • În perioada 2021 – 2025, inculpatul Albăceanu Nicolae-Iulian, în calitate de cadru militar activ, cu grad de colonel, s-ar fi implicat în mod direct sau prin interpuși, în administrarea (de facto) a două societăți comerciale deținute de persoane apropiate, prin gestionarea activelor societăților, prin operațiuni bancare, respectiv prin încheierea de tranzacții comerciale cu alte societăți comerciale, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite.
  • În perioada menționată anterior, inculpatul Albăceanu Nicolae-Iulian, exercitând în fapt funcția de administrator al celor două societăți comerciale, ar fi întreprins, între altele, următoarele:

– s-ar fi ocupat cu recrutarea/plasarea forței de muncă din Nepal, Sri Lanka și alte state din Asia;
– ar fi desfășurat activități comerciale cu profil de alimentație publică, în special vânzarea produselor specifice de tip fast-food;
– ar fi executat contracte de lucrări/prestări servicii cu diverși clienți/parteneri comerciali;
– ar fi achiziționat un avion de mici dimensiuni pe care intenționa să îl folosească în deplasările/călătoriile de afaceri, intenționând să dezvolte și o afacere în acest sens;
– ar fi efectuat demersuri pentru contractarea unor credite bancare în vederea construirii și vânzării de imobile;
– ar fi efectuat demersuri pentru achiziția unui mijloc de transport naval printr-o finanțare obținută în cadrul Programului operațional de pescuit.

În perioada 2021 – 2024, profitul net însumat pe cele două societăți comerciale ar fi fost în sumă de 569.680 lei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Albăceanu Nicolae-Iulian trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu depășească limita teritorială a județului Brăila fără acordul procurorilor militari D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite profesia de jandarm.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu ocazia efectuării perchezițiilor în data de 12 iunie 2025, în imobilele percheziționate a fost găsită suma de aproximativ 50.000 de euro.

Inculpatului Albăceanu Nicolae-Iulian i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane”, au transmis reprezentanții DNA.

Ce a declarat Albăceanu în declarația de avere

Ancheta procurorilor anticorupție a fost declanșată în legătură cu „fapte de exercitare a unor acte de comerț incompatibile cu funcția deținută”.

Potrivit surselor judiciare, cel mai important „bussines” în care era angrenat șeful Jandarmeriei Brăila era „plasarea forței de muncă din Nepal, Sri Lanka etc.”.

Aceleași surse mai precizează că „Nicolae Iulian Albăceanu se comporta ca un veritabil om de afaceri, gestiona singur un business de plasare de forță de muncă, afaceri cu fast food-uri și cârciumi și spera să acceadă către afaceri în sfera imobiliară. Vorbim și de accesare de fonduri și credite, între care unul la BRD”.

Din declarația de avere depusă în anul 2024 nu reiese  Nicolae Iulian Albăceanu se ocupa și cu activități private. În afara salariului, șeful Jandarmeriei Brăila primea și o indemnizație de membru ATOP și avea un credit la CEC luat în 2023, pe care trebuie să-l achite până în 2044, în valoare de 120.000 de euro.

Colonelul Nicolae Iulian Albăceanu primește un salariu anual de 142.656 de lei de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, plus 8.751 de lei de la Garda de Coastă Constanța.


Citește și:

Culisele taxelor de PROTECȚIE în stil mafiot de la ISCTR Timiș. Șefii încasau lunar pentru controale de mântuială: ”Vrei să-i prindă, să dea amenzi?” / 4 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile

Pelerinaj acasă la Ciprian Pian, acolo unde trupul lui Laurențiu Duduianu a fost adus. Familia tânărului mort în penitenciar a montat un banner imens

Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat lucrările pentru devierea pârâului Corund

SURSE: Percheziții la domiciliul din Onești al criminalului din Cosmopolis/Ce obiecte au ridicat anchetatorii

Cum a scăpat de ÎNCHISOARE polițistul care îi vindea informații din dosare afaceristului Dan Grigoriu. Judecătorii l-au trimis la biserică

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 5 decembrie 2025: O zi intensă cu vești care răstoarnă planuri
Digi24
Dmitri Medvedev amenință „nebuna Uniune Europeană”: confiscarea activelor rusești ar fi echivalentă cu un act ce justifică războiul
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
„Îți place să trăiești în Europa?”. Un jurnalist ucrainean a abordat-o pe presupusa fiică a lui Putin la Paris / Ea spune că îi pare „foarte rău” pentru războiul din Ucraina
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Rusia va ajunge la granița României, diplomatic sau prin arme, amenință Vladimir Putin
Cancan.ro
DOLIU în presă! A murit jurnalistul Mihai Stănescu
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cea mai bine vândută mașină din România, în noiembrie: Doar bulgarii mai cumpără acest model
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman