Fost judecător CCR despre decizia de marți a CJUE: Curtea reiterează că „MCV este obligatoriu în toate elementele sale pentru România”

Fost judecător CCR despre decizia de marți a CJUE: Curtea reiterează că „MCV este obligatoriu în toate elementele sale pentru România”
Sursa FOTO: Facebook Simona-Maya Teodoroiu
Publicat: 21/12/2021, 21:12
Actualizat: 21/12/2021, 21:33

Supremația dreptului Uniunii Europene impune ca judecătorii naționali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară acestui drept, fără a fi cercetați disciplinar, potrivit unei hotărâri de marți a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).  Fostul judecător CCR Simona-Maya Teodoroiu, deputat PSD și agent guvernamental al României la CEDO, explică pe pagina sa de Facebook mizele acestei decizii.

În hotărârea de marți, una cu miză majoră pentru justiția din România, CJUE arată, de asemenea, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este „obligatoriu în toate elementele sale” pentru România.

„Câteva elemente-cheie ale hotărârii CJUE de astăzi, la o primă lectură:
– CJUE arată că există sau poate exista o situație în care aplicarea unor decizii ale Curții Constituționale, coroborată cu anumite cu anumite prevederi ale legislației naționale privind prescripția răspunderii penale, este contrară sau se opune dreptului european – anume atunci cand aceasta ”creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (Europene n.n.) sau de corupție”, scrie Simona-Maya Teodoroiu pe pagina sa de Facebook.

„- În considerarea acestor aspecte, revine leguitorului român obligația de a lua măsurile legislative necesare: ”Curtea arată că îi incumbă în primul rând legiuitorului național sarcina de a lua măsurile necesare pentru a garanta că regimul procedural aplicabil infracțiunilor menționate nu prezintă un risc sistemic de impunitate”.
– Curtea reiterează ceea ce a subliniat anterior, anume că ”MCV este obligatoriu în toate elementele sale pentru România”, arătând că printre obligațiile ce incumbă statelor membre, care decurg din dreptul Uniunii Europene, se numără și cele referitoare la combaterea prin măsuri efective și disuasive a infracțiunilor de corupție care aduc atingere intereselor Uniunii Europene.
– CJUE arată și că ”instanțele naționale trebuie să lase neaplicate dispozițiile interne care împiedică splicarea unor sacțiuni efective și disuasive”. În acest sens, apreciem că ÎCCJ va avea un rol hotărâtor în stabilirea jaloanelor de practică unitară în aplicarea acestei hotărâri a CJUE.
– CJUE arată că este contrar normelor dreptului Uniunii Europene să fie angajată răspunderea disciplinară a judecătorilor naționali ”prin orice nerespectare a unor asemenea decizii” (ale CCR, în contextul mai-sus precizat n.n.).
– Un aspect foarte important în cuprinsul hotărârii CJUE se referă la compunerea CCR și modalitatea de desemnare a judecătorilor săi. Astfel, CJUE arată că ”dreptul Uniunii Europene nu se opune ca deciziile Curții Constituționale să fie obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca independența acestei curți, în special față de puterile legislativă și executivă, să fie garantată”.
Până la o eventuală revizuire a textelor constituționale privind existența și funcționarea CCR, reiterez un aspect important, pe care l-am subliniat deja cu alte ocazii, și care a anticipat hotărârea CJUE de astăzi, anume necesitatea adoptării rapide a unui proiect de lege aflat deja în dezbaterea parlamentului.

Astfel, în dezbaterea primei Camere a parlamentului, sesizate cu acest proiect, și anume Camera Deputaților, se află un proiect de lege inițiat de președintele PSD – Marcel Ciolacu, de deputatul Simona-Maya Teodoroiu și de senatorul Laura Fulgeanu-Moagher, prin care se propune ca persoana care candidează la funcția de judecător al Curții Constituționale să nu fi fost membru al unui partid politic sau al unei formațiuni politice, indiferent de nivelul de reprezentare sau specificul activității sau funcției politice ocupate (local, național, european sau internațional), cu cel puțin 8 ani înaintea numirii sale în funcția de judecător constituțional, în concordanță cu prevederile art. 40 alin. (3) din Constituție și în vederea asigurării unei independențe și imparțialități depline în exercitarea atribuțiilor sale, precum și în scopul consolidării încrederii publice în exercitarea independentă și imparțială a mandatului de judecător constituțional.

Această interdicție nu poate fi, în mod evident, sine die, pentru că ar putea fi considerată o limitare fără fundament constituțional, a dreptului persoanei de a ocupa funcția de judecător constituțional, în condițiile legii. Totodată, ea nu poate avea nici o durată excesiv de lungă, ci trebuie să ofere o garanție efectivă a îndepărtării sale de viața politică, pentru o perioadă echivalentă, ca nivel de referință, cu durata a cel puțin două mandate de deputat, senator sau ales local.

Având în vedere aspectele subliniate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, astăzi, precum și faptul că un prim demers legislativ în sensul transpunerii principalelor cerințe ale hotărârii CJUE este, iată, deja înregistrat la parlament, adresez din nou tuturor membrilor parlamentului, care doresc cu adevărat să existe un act de justiție independent în România, până la cel mai înalt nivel, chemarea de a dezbate și vota rapid acest proiect, astfel încât, în primăvara anului viitor, când vor fi trei nominalizări pentru Curtea Constituțională, legea să fie deja în vigoare!”, mai arată Simona-Maya Teodoroiu.

Ce a decis CJUE

„România este astfel ținută să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama de recomandările formulate în rapoartele întocmite de Comisie.
Dreptul Uniunii se opune aplicării unei jurisprudențe a Curții Constituționale care conduce la anularea hotărârilor pronunțate de completuri de judecată nelegal compuse, în măsura în care aceasta, coroborată cu dispozițiile naționale în materie de prescripție, creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție.
Mai întâi, chiar dacă normele care guvernează organizarea justiției în statele membre, în special cea referitoare la compunerea completurilor de judecată în materie de fraudă și de corupție, intră în principiu în competența statelor respective, Curtea amintește că acestea sunt totuși ținute să respecte obligațiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii.
Printre astfel de obligații figurează combaterea oricărei activități ilegale, care cuprinde infracțiunile de corupție, care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive și efective. În ceea ce privește România, obligația menționată este completată de obligația acestui stat membru, care rezultă din Decizia 2006/928, de a lupta în mod efectiv împotriva corupției și în special a corupției la nivel înalt. (…)
Cât privește instanțele naționale, acestea trebuie să lase neaplicate dispozițiile interne care împiedică aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive.
În speță, aplicarea jurisprudenței Curții Constituționale în discuție are drept consecință că respectivele cauze de fraudă și de corupție trebuie să fie rejudecate (…) Având în vedere complexitatea și durata sa, o astfel de rejudecare are în mod inevitabil ca efect prelungirea duratei procedurilor penale aferente. Or, pe lângă faptul că România s-a angajat să reducă durata procedurii pentru cauzele de corupție, Curtea amintește că reglementarea și practica națională în această materie nu pot avea drept consecință prelungirea duratei anchetelor privind infracțiunile de corupție sau slăbirea în orice alt mod a luptei împotriva corupției”.