Prima pagină » Actualitate » Sindicaliștii din Guvern au intrat în grevă japoneză. Ei cer plecarea Oanei Gheorghiu și a ministrului Irineu Darău

Sindicaliștii din Guvern au intrat în grevă japoneză. Ei cer plecarea Oanei Gheorghiu și a ministrului Irineu Darău

Grevă la Guvern. Foto: Facebook

Controversa în jurul scandalului public legat de compania germană Schwarz Digits continuă. Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului a anunțat declanșarea grevei japoneze. Aceștia o acuză pe vicepremierul Oana Gheorghiu că nu își asumă responsabilitatea după apariția unor informații privind presupuse intervenții în favoarea unui operator privat.

În același timp, sindicaliștii cer acum demisia sau demiterea vicepremierului și a ministrului Economiei, Irineu Darău. Despre acesta susțin că ar fi folosit autoritatea funcțiilor pentru a crea „culoare instituționale” unei companii private. Gândul a scris în premieră despre tentativa de trafic de influență a Oanei Gheorghiu care implică gigantul german Schwartz (compania-mamă a Lidl și Kaufland).

Angajații Guvernului continuă protestul după declarațiile vicepremierului

O parte dintre angajații din aparatul de Lucru al Guvernului au protestat luni, în cadrul unei greve japoneze organizate de sindicat. Anunțul vine după ce vicepremierul a refuzat să demisioneze, declarând pentru Gândul că sindicatul ar fi devenit „un instrument politic”.

Foto: Facebook

Sindicaliștii susțin că reacția vicepremierului a amplificat nemulțumirile din instituție, în contextul scandalului izbucnit în jurul companiei Schwarz Digits.

„În semn de protest față de refuzul doamnei Oana-Clara Gheorghiu de a-și asuma răspunderea politică și morală. Precum și față de afirmația jignitoare potrivit căreia SAALG ar fi devenit instrument politic, Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului anunță că, începând de luni, declanșează greva japoneză”, au transmis sindicaliştii din Guvern, pe 16 mai.

„Prin această formă de protest, SAALG transmite un mesaj clar: salariații din Aparatul de lucru al Guvernului nu acceptă să fie insultați, disprețuiți sau transformați în țintă politică atunci când cer transparență, integritate și răspundere publică”, mai spuneau sindicaliştii.

Se solicită intervenția Corpului de control al prim-ministrului

După apariția emailurilor, sindicaliștii au solicitat intervenția Corpului de control al prim-ministrului și verificarea activității celor doi demnitari. Astfel, s-ar stabili dacă au acționat sau nu în interes propriu în perioada mandatului. Sindicatul punctează că este nevoie de clarificări privind modul în care au fost purtate discuțiile dintre reprezentanți ai Guvernului și companii private.

Oana Gheorghiu continuă războiul cu Petrișor Peiu: De ce nu îi lăsăm pe români să cumpere acțiuni la bursă?

Oana Gheorghiu continuă războiul cu Petrișor Peiu: De ce nu îi lăsăm pe români să cumpere acțiuni la bursă?

Pe 13 mai, fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoș Vlad, a acuzat-o public pe Oana Gheorghiu că ar fi trimis două emailuri, de pe adresa oficială de vicepremier. Destinataruu au fost șefii ADR și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Potrivit acuzațiilor, mesajele vizau interesul instituțiilor pentru produsele grupului german Schwarz.

Oana Gheorghiu a făcut mari presiuni

Vicepremierul Oana Gheorghiu a făcut presiuni asupra mai multor instituții în interesul grupului german Schwarz, arată din mai multe documente consultate de Gândul. În luna februarie, Gheorghiu a trimis mai multe emailuri de pe adresa oficială a Guvernului. Aceasta întreba diferite instituții dacă sunt interesate de serviciile oferite de gigantul german.

Serviciile ar fi urmat să fie oferite de Schwarz Digits, o filială a grupului. Schwarz deține și Kaufland sau Lidl. Coincidență sau nu, Kaufland a fost un donator extrem de generos în campaniile ONG-ului Oanei Gheorghiu și a finanțat cu 250.000 de euro unul dintre proiecte.

AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!