Prima pagină » Actualitate » Slujba de Înviere oficiată de Papa Francisc. LIVE de la Vatican

Slujba de Înviere oficiată de Papa Francisc. LIVE de la Vatican

Slujba de Înviere oficiată de Papa Francisc. LIVE de la Vatican

Slujba de Înviere oficiată de Papa Francisc. Pentru al doilea an la rând, din cauza restricțiilor impuse, Papa Francisc oficiază Slujba de Înviere de la Vatican în format restrâns. Spre deosebire de alte dăți, slujba din acest an a suferit o serie de modificări.

În primul rând, Sfânta Liturghie nu se mai celebrează la altarul mărturisirii lui Petru, ci la altarul Catedralei.

Slujba de Înviere oficiată de Papa Francisc. Credincioșii nu mai primesc lumină

Apoi, ceremonia luminii și binecuvântarea aprinderii ei nu se va mai desfășura în atriul lăcașului de cult. Locul a fost mutat în altarul mărturisirii, iar acolo puținii participanți prezenți nu vor ține în mâini lumânări. Pe de altă parte, Liturghia din 2021 a Paștelui catolic nu va cuprinde și botezul adulților, cum se obișnuia; se va face, totuși, reînnoirea făgăduințelor de la botez.

Slujba din prima zi de Paște va începe duminică dimineață la ora 11.00 (ora României), la altarul Catedralei Sf. Petru. După Sfânta Liturghie, Papa Francisc va transmite tradiţionalul mesaj pascal şi binecuvântarea „Urbi et Orbi”.

Procesiunea Via Crucis, al doilea an la rând fără public

Vineri seară, Papa Francisc a condus procesiunea Via Crucis („Drumul Crucii”) pe esplanada Bazilicii Sfântul Petru. Pentru al doilea an consecutiv, devoţiunea a avut loc fără public, însă cu participarea unor copii italieni.

Procesiunea Via Crucis reface ultimele ore ale drumului Mântuitorului Iisus Hristos spre Golgota. Pe parcursul ei au loc 14 opriri în care sunt citite meditaţii. În 2020, Papa Francisc a încredinţat unor deţinuţi lectura meditațiilor, iar anul acesta ele au fost pregătite de câțiva tineri, membri ai unui grup de cercetaşi şi ai unei parohii din Roma.

Fiecare oprire a fost ilustrată cu desene realizate de copii. La prima oprire, care aminteşte de condamnarea la moarte a lui Iisus de către Pilat din Pont, un băieţel a povestit ce a pățit. „Când eram la un curs pregătitor, Marc, un copil din clasa mea, a fost acuzat că a furat mâncarea unui altui coleg. Ştiam că nu e aşa, dar am rămas tăcut. De fiecare dată când îmi aduc aminte de acest lucru, îmi este ruşine. M-am spălat pe mâini. Azi regret foarte mult asta”, a povestit el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Experimentul unui român divorțat. Ce s-a întâmplat când a ieșit în oraș purtând din nou verigheta: „E flirt fără presiune, e atracție?”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are 1800 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”