Prima pagină » Actualitate » Sorin Grindeanu, după şedinţa de la Timişoara: ”Lucrurile nu mai pot continua/E şobolănism să vinzi companiile într-o perioadă de criză economică”

Sorin Grindeanu, după şedinţa de la Timişoara: ”Lucrurile nu mai pot continua/E şobolănism să vinzi companiile într-o perioadă de criză economică”

Luiza Dobrescu

PSD a avut sâmbătă ultima întâlnire regională la Timişoara, înainte de luarea unei decizii legate de soarta rămânerii în coaliţie şi menţinerea în funcţie a premierului Ilie Bolojan. Luni, pe 20 aprilie, aceasta ar urma să fie făcută publică.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a fost categoric în privinţa deciziei pe care social-democraţii o vor lua luni, după refendumul intern.

„În acest moment e cât se poate de clar că există o direcţie în care PSD va merge. E evident că aşa cum suntem acum, lucrurile nu mai pot continua. Am prezentat toate scenariile posibile”, spune Sorin Grindeanu, în conferinţa de sâmbătă, de după şedinţa de partid.

Referendumul de luni va decide ce paşi vor urma. Cei de la PSD aşteaptă să fie chemaţi la consultări de preşedintele Nicuşor Dan, alături de fiecare partid în parte.

„Dacă se doreşte să se păstreze actualul protocol, partidul care ar trebui să dea prim-ministrul, atunci partidul ar trebui să fie PNL”, mai spune Grindeanu.

Grindeanu: „Ăsta e adevăratul şobolănism”

Până în aprilie 2027, PNL ar trebui să dea premierul, iar după acea dată, nominalizarea trebuie făcută de PSD.

Liderul PSD a reiterat ideea că social-democraţii ori intră în opoziţie, ori va face parte dintre coaliţie pro-europeană, dar nu va intra în alianţă cu AUR.

„Asta nu este o guvernare penru români. Trebuie să facem ceva ca să revenim la priorităţile românilor.

Românii au în continuare nevoie de autostrăzi, de spitale.

Sunt miloane de români care în continuare nu au asfalt, apă, canalizare, iluminat şi acele proiecte trebuie să le continue”, mai spune Grindeanu.

„Cu Ilie Bolojan, am vorbit, am băut o cafea joi dimineaţa, la Palatul Victoria”, mai spune Sorin Grindeanu, atunci când este întrebat când a vorbit ultima oară cu premierul.

„E foarte frumos să pari reformator al României, dar în realitate lucrurile să stea cu totul altcumva. Dacă vă referiţi la pachetul pe administraţie, aia e reformă? Aia e concediere în masă. Reforma administraţiei înseamnă să faci digitalizare, să comasezi UAT-uri, nu disponibilizări. Ăsta e jaf. E şobolănism să vinzi companiile într-o perioadă de criză economică. Ăsta e adevăratul şobolănism„, mai spune Grindeanu când vorbeşte despre reformele premierului Ilie Bolojan.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

După întâlnirea cu Georgescu, se întâlneşte Simion și cu Grindeanu? Liderul AUR, cazat în hotelul în care PSD are ultima întâlnire regională

Ion Cristoiu: Deși pare o fantezie, propunerea unui guvern al Reconcilierii Naționale de către Călin Georgescu trebuie luată în serios

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Mira, disponibilă pe site-urile pentru adulți! Cum a reacționat Ian când și-a văzut iubita acolo
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Economia la căldură poate costa mai mult decât factura. Ce riscă românii care nu își încălzesc suficient locuințele
Mediafax
Secretul din cazul O.J. Simpson, păstrat 30 de ani. Ce ar fi știut un informator despre arma crimei
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina