Prima pagină » Actualitate » Sorin Grindeanu prezintă planurile pentru dezvoltarea TAROM: „Ne interesează să scoatem Tarom din această zonă nefericită economic”

Sorin Grindeanu prezintă planurile pentru dezvoltarea TAROM: „Ne interesează să scoatem Tarom din această zonă nefericită economic”

Ruxandra Radulescu

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a discutat în cadrul unei conferințe de presă a Coaliției PSD-PNL despre planurile de investiții pentru îmbunătățirea serviciilor companiei aeriene Tarom. 

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vorbit despre pașii ce urmează a fi făcuți pentru dezvoltarea companiei aeriene Tarom. Ministrul a menționat că există o serie de care investitorii străini ar fi interesați.

„Vorbim de niște investitori care, pe baza unor studii de fezabilitate, spun da, merită să investim, de exemplu, în Tarom. Dacă investim 300 de milioane de euro în următorii ani, Taromul își revine. Vedem care este forma de colaborare pe investiția aceasta. Deocamdată suntem în faza în s-au enumerat niște proiecte. Noi trebuie să transmitem în următoarea lună, cel puțin în domeniul pe care îl coordonez, proiectele despre care s-a discutat. O parte dintre ele pot fi interesante pentru investitori, altele nu, fiindcă, repet, e vorba despre a face profit., a declarat Sorin Grindeanu în cadrul conferinței.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, despre Tarom: „Se va primi acordul pentru ajutorul de la Comisia Europeană”

Sorin Grindeanu a subliniat faptul că ministerul caută să contribuie la dezvoltarea companiei Tarom prin atragerea de fonduri europene.

„Pe noi ce ne interesează în acest moment la Tarom, este să scoatem Taromul din această zonă nu prea fericită, ba chiar nefericită economic vorbind, care la rândul ei are efecte în calitatea serviciilor pe care noi vrem să le îmbunătățim în perioada următoare. Statul nu poate să vină cu un ajutor de stat, după cum bine știți, fiindcă ceilalți sun jucători din piață, ar reclama imediat conform legilor concurenței.

Și atunci trebuie să găsești forme în a ieși din acest serviciu vicios. Una din aceste forme este de a găsi investitori care să vină să investească tot ceea ce înseamnă aeronave noi, servicii mai bune și căutăm acest lucru. N-am de ce să mă ascund și sper să și găsim. Luna aceasta comisia probabil ne va transmite acordul, fiindcă e pe circuit. Probabil pe finalul lunii aprilie, se va primi acordul pentru ajutorul de la Comisia Europeană, de care se vorbește de aproape 2 ani de zile, 3 ani de zile. Repet, căutăm soluții în a îmbunătăți serviciile tale. Repet, e vorba de business și de a de a obține cele mai bune condiții., a declarat Grindeanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei