Prima pagină » Actualitate » FOTO | Spaţiul din faţa TNB va fi reamenajat. Printre altele, se va înlocui mobilierul urban şi se vor repara aleile deteriorate

FOTO | Spaţiul din faţa TNB va fi reamenajat. Printre altele, se va înlocui mobilierul urban şi se vor repara aleile deteriorate

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat miercuri, pe Facebook, că Primăria Municipiului București (PMB), prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), reface spaţiul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti (TNB).

„Reamenajăm spaţiul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti! Am început prin curăţarea peluzelor şi pregătirea terenului pentru amenajarea peisagistică a acestei zone atât de speciale pentru Bucureşti”, a scris Nicușor Dan pe rețeaua de socializare.

Edilul a mai precizat că, în perioada următoare, ALPAB va înlocui mobilierul urban şi va repara aleile deteriorate, fiind demarate deja procedurile în acest sens.

„Vă asigur că depunem toate eforturile pentru ca efectele secetei să fie înlăturate în cel mai scurt timp, iar spaţiul din faţa TNB, pe care cu toţii îl îndrăgim, să fie din nou o atracţie pentru bucureşteni”, a încheiat Nicușor Dan.

FOTO – Facebook.com/NicusorDan.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump aruncă BOMBA: 5.000 de dolari pentru fiecare american! Ce condiție pune
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
Armina și Jaguarul s-au SĂRUTAT pasional la Insula iubirii 2026. Toate detaliile unei apropieri incendiare, care a sfârșit în PAT
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
Mediafax
De ce se udă geamurile toamna? Trucul simplu care ține condensul departe
Click
„Am ajuns cu fetița la Urgențe”. Vacanța de 9.000 de euro la un resort de 5 stele din Turcia a devenit un calvar pentru o familie de români
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Ce se întâmplă doctore
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul din China care se menține pe locul 5 în România. Cota de piață a ajuns la 6,84% în august
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Top bănci pentru carduri de credit în România (P)
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!