Prima pagină » Actualitate » „Stafiile” bântuie Kremlinul. Programul „GRU-Taliban” – Recompense de 200.000 $ pentru fiecare soldat american UCIS în Afganistan

„Stafiile” bântuie Kremlinul. Programul „GRU-Taliban” – Recompense de 200.000 $ pentru fiecare soldat american UCIS în Afganistan

„Stafiile” bântuie Kremlinul. Programul „GRU-Taliban” - Recompense de 200.000 $ pentru fiecare soldat american UCIS în Afganistan

„Stafiile” trecutului bântuie Kremlinul, iar jurnaliștii de la The Insider și Der Spiegel au realizat o investigație de proporții care scoate la lumină încă o pagină din „războiul” pe care Moscova îl duce, de zeci de ani, cu Washingtonul. Vladimir Putin afirmă, de aproape trei ani, că vrea să „denazifice” Ucraina lui Volodimir Zelenski, dar culisele acestui scenariu ascund, de fapt, ambiția Rusiei de a-și pune în genunchi adevăratul adversar, SUA.

Un fost ofițer CIA a declarat, potrivit The Insider, că Rusia nu luptă, în ultimă instanță, decât cu SUA.

Rusia este în război cu Statele Unite. Ei cred cu tărie că sunt în război cu noi. Și suntem naivi”, a afirmat fostul ofițer de informații.

Soldații americani s-au retras din Afganistan, operațiunea fiind încheiată în anul 2021, dar Joe Biden – candidat pentru Casa Albă în 2020 – se întreba de ce nu au fost luate măsuri de președintele Donald Trump atunci când au apărut uneșe informații șocante.

„Nu înțeleg de ce acest președinte nu dorește să-l înfrunte pe Putin”

Potrivit NSD (Direcția Națională de Securitate a SUA), o operațiune pusă la punct de GRU – Direcția principală de informații a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse  sau Directoratul Principal de Spionaj – avea ca obiectiv recompense de 200.000 dolari acordate talibanilor pentru fiecare soldat SUA uci, dar și pentru fiecare militar al coaliției occidentale prezente în Afganistan.

„Nu înțeleg de ce acest președinte nu dorește să-l înfrunte pe Putin, când de fapt se plătesc recompense pentru a ucide soldați americani în Afganistan”, spunea Joe Biden la momentul respectiv.

Afganistanul este, de altfel, terra cognita pentru GRU. Amestecul agenției de informații militare a Rusiei în această țară datează încă de la începuturile GRU, în anii `20 – sub numele Agenția de Înregistrare (Registrupravlenie), înființată în data de 21 octombrie 1918, sub patronajul lui Leon Troțki, care era șeful civil al Armatei Roșii -, atunci când, în tandem cu Internaționala Comunistă, a pus la cale insurecții din Germania și până în China.

Afganistanul este, însă, singurul loc în care această politică externă agresivă a Rusiei a dat efectiv roade.

GRU le-ar fi plătit talibanilor cel puțin 30 de milioane de dolari

Investigația realizată de The Insider și Der Spigel dezvăluie că „parteneriatul” dintre GRU și talibani a dus la recompensele de 200.000 de dolari pentru fiecare soldat al coaliției occidentale pe care luptătorii talibanilor i-au ucis în Afganistan.

Primele informații despre acest „parteneriat însângerat” au apărut în anul 2020, fiind publicate de New York Times, iar ele au provocat reacția lui Joe Biden.

  • Serviciile de informații americane au descoperit că în spatele plăților se afla o unitate rusă cunoscută pentru operațiuni ascunse în Europa – inclusiv tentative de asasinat.
  • Oficialii americani ar fi interceptat, de asemenea, dovezi ale transferurilor bancare dintr-un cont controlat de GRU către unul legat de talibani, coroborând informații de la oameni de afaceri afgani arestați sub suspiciunea că au acționat ca intermediari.

The Insider a reușit să ia legătura cu patru foști oficiali afgani, dintre care trei dețineau funcții înalte în NDS înainte ca talibanii să preia puterea în anul 2021.

Potrivit acestora, atacurile finanțate de Moscova au avut loc între 2016 și 2019. NDS a intrat în posesia acestor informații la jumătatea anului 2019, în timp ce interoga luptătorii talibani capturați. Ulterior,  cel puțin zece persoane au fost arestate în provinciile Kabul, Kunduz și Logar, care ar fi lucrat ca și curieri GRU sub conducerea lui Rahmatullah Azizi.

Fost contrabandist, Azizi a condus oficial o afacere de comerț cu pietre prețioase în Afganistan. Se spune că plățile pentru uciderea soldaților americani sau ai coaliției ar fi fost de 200.000 de dolari fiecare.

Un fost oficial al NDS a estimat că GRU le-a plătit talibanilor cel puțin 30 de milioane de dolari în total, sume semnificative fiind destinate și altor grupuri care se opuneu guvernului de atunci al Afganistanului.

Rahmatullah Azizi, recrutat de GRU și pion-cheie al operațiunii puse la cale de ruși

GRU este considerat cea mai mare agenție de informații externe a Rusiei și se remarcă printre omologii săi pentru disponibilitatea sa de a executa „operațiuni complicate, cu mize mari, riscante”. Potrivit The Insider, Unitatea 29155 GRU i-a recrutat pe Rahmatullah Azizi și membrii familiei sale.

  • Unitatea 29155 GRU este însărcinată cu asasinate și alte activități ascunse care vizează destabilizarea țărilor europene. Se afirmă că unitatea a funcționat în secret cel puțin din anul 2008, deși existența ei a devenit cunoscută public abia în anul 2019.
  • Este condusă de generalul-maior Andrei Vladimirovici Averyanov  și are sediul la sediul celui de-al 161-lea Centru de Formare Specialist cu scop special din estul Moscovei.
  • Potrivit opensanction.org, Andrei Vladimirovici Averyanov este un oficial militar de rang înalt al Direcției Principale a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse (GRU).
  • După moartea lui Evgheni Prigojin și restructurarea Grupului Wagner, comanda operațiunilor militare rusești în Africa a fost restructurată și pusă sub umbrela Ministerului rus al Apărării, iar Averianov a fost pus la conducerea operațiunilor.

Direcția Națională de Securitate a SUA consideră că Rahmatullah Azizi a organizat schema pentru a canaliza plățile către luptători talibani care ucideau soldați americani sau ai țărilor care făceau parte din coliția occidentală. The Insider raportează că Azizi locuiește cu normă întreagă la Moscova din 2019, reușind să fugă din Afganistan înainte ca operațiunea să fie dezvăluită.

La trecerea granițelor, Azizi a folosit un pașaport din aceeași serie cu alți agenți GRU și iar biletele de avion au fost rezervate împreună cu membrii Unității 29155.

În anul 2015, lui Azizi i s-a eliberat un pașaport rusesc sub numele „Rakhim Akhmadov”, cu un număr care diferă prin doar două cifre din cel al lui „Ruslan Boshirov”, un nume de acoperire folosit de Anatoly Chepiga , unul dintre suspecți în cazul otrăvirii lui Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, în Salisbury (Anglia)  – 4 martie 2018 – cu agentul neurotoxi Noviciok.

  • În anul 2017, Azizi a înființat o companie de comerț cu diamante, ARIGS Ltd, în Rusia, în timp ce tatăl său a lansat o afacere similară în Kabul.
  • ARIGS și-a încetat activitatea în 2020 și a fost dizolvată în 2022.
  • Adresa sa înregistrată era lângă sediul GRU din Moscova.

Trebuie amintit și că serviciile de informații afgane au lansat o serie de raiduri, în 2019, în Kabul și nordul Afganistanului, confiscând „aproximativ 650.000 de dolari” în casa lui Rahmatullah Azizi, care reușise să fugă Rusia.

Rahmatullah Azizi | Sursa foto – The Insider

Trei foști oficiali NDS au declarat pentru The Insider că toți suspecții reținuți proveneau din provinciile afgane Kabul, Logar sau Kunduz.

Rolul lor fusese acela de curieri care lucrau în numele GRU. Aceștia au creat diverse sisteme de protecție pentru a preveni colapsul rețelei sau dezvăluirea întregului program în cazul în care unul sau mai mulți membri ar fi fost capturați.

Ancheta Insider-ului îl implică și pe Par Han Gul Zafar, un alt cetățean afgan recrutat de Unitatea 29155 GRU care a lucrat sub supravegherea agentului GRU Alexey Arkhipov (documentele lui Zafar apar în e-mailurile lui Arkhipov, iar numele lui este trecut pe asigurarea auto a lui Arkhipov).

Lui Zafar i s-au eliberat două pașapoarte rusești: unul dintr-un lot făcut pentru angajații GRU și altul sub numele „Zafar Davletshin”.

Generalul-maior Ivan Kasianenko, șeful programului „GRU-Taliban”

În timp ce locuia la Moscova, Zafar ar fi recrutat un grup de afgani care au călătorit ca curieri în Afganistan și în țările vecine. Unii dintre acești indivizi și-au făcut mai târziu drum spre Europa de Vest, dându-se drept refugiați care fug de talibani.

  • Der Spiegel relatează că cel puțin doi dintre ei au cerut azil în Germania la scurt timp după ce au vizitat Rusia. Deși cererile lor au fost respinse, ei au rămas în Germania.
  • Potrivit The Insider, șeful programului ar fi fost generalul-maior Ivan Kasianenko, comandantul adjunct al unității 29155. Kasianenko, care a lucrat ca atașat militar la Teheran începând cu 2008, a fost transferat la Kabul până în 2015.

General-maior Ivan Kasianenko (fotografie de pașaport) | Sursa foto – The Insider

Înregistrările de frontieră arată că a călătorit frecvent între Moscova și Kabul din 2014 până în 2020. The Insider a stabilit că Alexey Arkhipov – colonel – a acționat ca principală legătură între GRU și talibani, pe baza e-mailurilor și a jurnalelor de apeluri.

Colonelul Alexey Arkhipov, continuă să negocieze și acum cu talibanii, cei pe care Vladimir Putin i-a numit „guvernul de facto” al Afganistanului.

Artem Rubtsov, un alt agent de la Unitatea 29155 GRU implicat în operațiune

Un alt personaj care apare în ancheta de proporții realizată de The Insider și Der Spiegel este Artem Rubtsov, un alt agent de la Unitatea 29155 GRU.

În anul 2018, Rubtsov s-ar fi înscris la un curs de evaluare a pietrelor prețioase la institutul de gemologie al Universității de Stat din Moscova sub un nume fals, listând ARIGS – firma lui Azizi – ca angajator.

Înregistrările de călătorie indică faptul că a zburat la Kabul cu rezervări comune cu mai mulți membri ai grupului lui Azizi.

Potrivit unui fost oficial NDS, interferența oficialilor guvernamentali afgani a împiedicat încercările de a investiga schema de finanțare a GRU pentru talibani.

Amiralul Igor Kostyukov – șeful GRU | Foto – Wikipedia

În plus, „refuzul guvernului SUA de a recunoaște public existența programului de recompense a descurajat NDS să aloce mai multe resurse în această problemă”, a mai dezvăluit același oficial, se mai arată în investigația realizată de The Insider și Der Spiegel.

Sursa foto colaj – Profimedia Images


Citește și:

Cazul „Groenlanda & Canada”. Medvedev comentează „PLANURILE” lui Donald Trump: „A decis să remodeleze lumea, speculații sălbatice și nerealiste”

Putin, trezit la realitate. „În 2025, cel mai bun scenariu pentru economia Rusiei este STAGNAREA” / O criză majoră bate la ușa Kremlinului

Rusia și Iran, parteneriat militar/economic cu repercusiuni la scară globală. „Această evoluție este ÎNGRIJORĂTOARE, Teheranul câștigă influență”

Putin nu cedează, SECURITATEA Europei atârnă de un fir. „Cu războiul la ușă, UE are nevoie de mai mult decât o industrie de apărare”

Anul 2024 în ORIENTUL MIJLOCIU. De la conflictul Israel vs. Hamas/Hezbollah & Iran la răsturnarea regimului Assad în Siria

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și