Prima pagină » Actualitate » Sunt permise sau nu băuturile alcoolice în Post. Ce spune Biserica despre consumul de vin sau bere în zilele de post

Sunt permise sau nu băuturile alcoolice în Post. Ce spune Biserica despre consumul de vin sau bere în zilele de post

Sunt permise sau nu băuturile alcoolice în Post. Ce spune Biserica despre consumul de vin sau bere în zilele de post
foto ilsurativa: sursa foto: Envato

Postul Paștelui, denumit și Postul Mare, reprezintă cea mai importantă și mai aspră perioadă din post din calendarul ortodox.

Anul acesta, Postul Paștelui a început pe 3 martie și ține până sâmbătă, 19 aprilie, pregătindu-i pe credincioși pentru Paște, care va fi celebrat de ortodocși și catolici pe 20 aprilie 2025.

Deoarece este cel mai lung post din an, el este însoțit de reguli stricte în ce privește alimentația și comportamentul, menite să îi ajute pe credincioși să se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune, pocăință și disciplină personală. Iată ce spune Biserica despre consumul de vin sau bere în zilele de post.

Ce spune Biserica despre consumul de vin sau bere în zilele de post

Una dintre întrebările frecvente ale credincioșilor este dacă au voie să bea alcool în perioada postului. În popor, se spune că în Postul Paștelui nu se bea alcool și nu se fumează, așa cum nu se mănâncă „de dulce”. Aceasta este recomandarea generală a Bisericii: postul înseamnă înfrânare nu numai la alimente, ci și la băuturi sau obiceiuri care pot să stârnească patimile. Prin urmare, creștinul este îndemnat să se abțină de la alcool pe durata postului, ca un exercițiu de autocontrol și eliberare de dependențe.

Trebuie însă făcută o distincție importantă: rânduielile bisericești tradiționale se referă în mod special la vin când vorbesc de postul alimentar. Iar asta pentru că vinul are alt statut în tradiția creștină, datorită simbolismului și utilizării lui în cult, dar și pentru că, în vremurile de demult, vinul era principala băutură fermentată consumată.

De aceea, în calendarele bisericești și în cărțile de cult se menționează dezlegare la vin în anumite zile de post, însă nu apar mențiuni explicite despre bere sau alte băuturi alcoolice. Altfel spus, canoanele prevăd permisiuni doar pentru vin.

Consumul de vin este permis numai în anumite zile

Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, vechiul îndreptar monahal al postului, specifică faptul că, atunci când este dezlegare, se pot consuma cel mult patru pahare de vin: două la amiază și două seara. Orice alt fel de băutură spirtoasă tare („tării”) nu este menționată și, iar prin analogie, ar trebui evitată pe cât posibil în această perioadă.

Potrivit rânduilelilor ortodoxe, în Postul Mare, consumul de vin, deci, implicit, de alcool, în general, este permis numai în anumite zile. Ca și regulă generală, este vorba de zilele considerate mai puțin aspre sau în care se prăznuiesc sărbători importante. În Postul Paștelui se face dezlegare la vin în fiecare sâmbătă și duminică, dar și sărbătoarea Bunei Vestiri. Se mai fac dezlegări la vin pe 9 martie și la sărbători ca 24 februarie (Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul) sau 23 aprilie (Sf. Gheorghe), atunci când aceste date se suprapun cu postul. O dezlegare specială la vin este în Joia Joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, când, după slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, tipicul prevede „mângâiere fraților cu puțin vin” pentru osteneala privegherii. În Săptămâna Patimilor, se consumă vin doar în Joia Mare, când se prăznuiește Cina cea de Taină (instituirea Sfintei Împărtășanii).

Ce spun preoții despre consumul de alcool în Post

Potrivit doxologia.ro, creștinul care dorește să țină Postul Mare cu nevoință mai strictă ar trebui să bea vin (alcool) numai în zilele în care este dezlegare”. Apoi sunt enumerate acele zile de dezlegare la vin din post (sâmbetele, duminicile și marile sărbători), cu avertismentul că dezlegarea nu înseamnă “dezlegare” la abuz.

Tot preotul spune că pravila bisercească menționează doar vinul, dar „socotesc că dezlegările ar putea fi extinse și către alte tipuri de băuturi alcoolice (bere, ‘tării’ etc.).

Chiar și așa, cred însă că ar trebui evitat consumul de băuturi spirtoase și ar fi bine să se consume numai vin (eventual bere)”.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!