Trei persoane au murit electrocutate în județul Alba, vineri, 18 septembrie. În timp ce efectuau lucrări la o cabană, ar fi atins cu schela firele de înaltă tensiune.
Polițiștii din Câmpeni fac cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea celor trei bărbați electrocutați vineri. Aceștia efectuau lucrări de întreținere la o cabană dintr-un sat din Apuseni. Potrivit datelor, este vorba despre trei persoane de sex masculin cu vârste de 35, 37 și 54 de ani. Cei trei bărbați erau din județul Sălaj.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Ftrei-barbati-au-murit-electrocutati-in-alba-ar-fi-atins-cu-schela-firele-de-inalta-tensiune-la-o-cabana2-scaled.jpg)
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba. Ar fi atins cu schela firele de înaltă tensiune, la o cabană. Foto: Shutterrstock.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a transmis că incidentul a avut loc în timp ce aceștia se aflau la o cabană din localitatea Valea Verde, judeţul Alba. Cei trei bărbați efectuau lucrări de întreținere la pereții exteriori ai unei case de vacanță când s-ar fi electrocutat și au căzut la pământ. Echipajele medicale au încercat să îi resusciteze, însă fără succes.
„La data de 18 septembrie 2026, în jurul orei 11:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Câmpeni au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în localitatea Valea Verde, judeţul Alba, trei persoane s-ar fi electrocutat. Din cercetările efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, a reieşit că trei bărbaţi, în vârstă de 35, 37 şi 54 de ani, din judeţul Sălaj, în timp ce desfăşurau activităţi de întreţinere a pereţilor exteriori ai unei case de vacanţă, s-ar fi electrocutat şi ar fi căzut la pământ, fiind în stare de inconştienţă. Din nefericire, bărbaţii nu au răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale, fiind declarat decesul acestora”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
Polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă. La intervenție au participat un echipaj de prim ajutor și două ambulanțe SAJ Alba. Ulterior, în zonă a fost trimis și un elicopter SMURD.
Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ