Prima pagină » Actualitate » Troleibuzele Solaris intră, în sfârșit, în circulație, de sâmbătă! Pe ce linii vor merge noile vehicule din București

Troleibuzele Solaris intră, în sfârșit, în circulație, de sâmbătă! Pe ce linii vor merge noile vehicule din București

Nicolae Oprea

Troleibuzele Solaris, fabricate în Polonia, vor intra de sâmbătă în circulație, pe linia 93. De asemenea, de luni vor intra și pe linia 61, au precizat în exclusivitate pentru Gândul surse administrative.

După o întârziere de aproape două săptămâni de când a fost anunțată intrarea lor în circulație, troleibuzele Solaris se pregătescă să iasă pe traseu.

Surse administrative au precizat pentru Gândul că joi a fost semnată recepția troleibuzelor Solaris.

Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, întârzierea recepției a fost cauzată de „probleme minore de software”.

Noile troleibuze Solaris vor circula pe liniile 93 și 61, în primă fază

Noile troleibuze ar fi trebuit să intre în trafic de pe data de 3 februarie, însă, procedurile de recepție au fost întârziate, din cauza unor probleme tehnice, așa cum mobilitate.eu a relatat.

Troleibuzele Solaris vor intra în circulație de sâmbătă pe linia 93, cu șase vehicule, urmând ca de luni, 19 februarie să intre și pe linia 61, cu 9 bucăți.

Tot de luni, dispare linia 336, potrivit surselor Gândul.

 Linia 61 va face legătura între terminalele „Complex Comercial Apusului” şi „Piața Rosetti”, pe următorul traseu:

  •  Pe sensul spre „Piața Rosetti”: terminal „Complex Comercial Apusului”, Str. Apusului, Bd. Iuliu Maniu, Șos. Cotroceni, Bd. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bulevardul Carol I, capătul de linie „Piața Rosetti”;
  • Pe sensul spre „Complex Comercial Apusului”: „Piața Rosetti”, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, Piața Operei, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Șos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, Str. Apusului, terminal „Complex Comercial Apusului”.

Ce caracteristici au troleibuzele Solaris:

  • Cele 100 de vehicule sunt din gama de 12 metri, au o autonomie de minim 20 de km și podea complet coborâtă pe toată suprafaţa troleibuzului;
  • În plus, sunt echipate cu:
  • Instalaţii de aer condiţionat pentru salonul de pasageri şi cabina de conducere;
  • Facilităţi pentru accesul pasagerilor cu mobilitate redusă (rampă, „kneeling”);
  • Computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS și comunicare online;
  • Sistem de informare audio-video;
  • Sistem de numărare a călătorilor
  • Prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor.

Troleibuzele Solaris costă 290 de milioane de lei, fără TVA

„Troleibuzul are o autonomie de 20 kilometri, având funcția de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/ deconectarea la/ de la rețeaua electrificată se face autonom, din cabina șoferului”, mai transmite STB.

Primăria Capitalei a semnat în decembrie 2022 contractul pentru achiziția a 100 de troleibuze noi de la firma Solaris. Valoarea contractului este de 290 milioane lei plus TVA, fonduri nerambursabile de la Agenţia Fondului pentru Mediu.

Pe unde vor circula noile troleibuze în București

Noile troleibuze costă 290 de milioane de lei, plus TVA. O noutate pentru București este faptul că noile troleibuze se pot transforma în autobuze, adică să-și coboare brațele cu captatoare de curent și să plece mai departe pe baterie, care are o autonomie de 20-25 de kilometri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?