EXCLUSIV! Interceptări-surpriză în mega-dosarul DNA ”Permise auto Suceava”. Viitorul traseu al ȘPĂGILOR, stabilit chiar de ex-șeful serviciului

EXCLUSIV! Interceptări-surpriză în mega-dosarul DNA ”Permise auto Suceava”. Viitorul traseu al ȘPĂGILOR, stabilit chiar de ex-șeful serviciului
Radu Obreja, fostul șef al SPCRPCIV Suceava
Publicat: 13/01/2024, 07:00

Comisarul-şef Radu-Ionuț Obreja a condus Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava în perioada 2017 – 2019 și este judecat la Tribunalul Suceava, sub control judiciar, pentru „constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influență, folosirea de informații nedestinate publicității, luare de mită, dare de mită și spălare a banilor”, împreună cu mai mulți complici.

Fostul șef al SPCRPCIV Suceava, Radu Obreja – deferit deja justiției de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în mai multe dosare penale – a fost interceptat de procurorii DNA în timp ce discuta cu Florin Bolohan, la momentul respectiv instructor auto în cadrul școlii de șoferi SC CONECT RALBO SRL.

Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la luare de mită, iar în discuția respectivă a fost stabilit, traseul viitor pe care aveau să îl urmeze spăgile încasate în „regimul” cristalizat sub bagheta „magicianului” Radu Obreja.

51 de inculpați au fost trimiși în judecată în urma anchetei DNA

Surprinzător, în stenogramele interceptărilor realizate de procurorii DNA apare și numele lui Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, iar Gândul prezintă informații în exclusivitate.

  • DNA îl acuză pe Radu Obreja – şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava – că a reușit să creeze o adevărată rețea de „persoane de încredere” care „spălau” banii primiți drept mită.
  • Comisarul-şef Radu Obreja, au descoperit procurorii DNA, ar fi permamentizat „fraudarea contra cost a examenelor de permis auto”. (detalii AICI)
  • În acest dosar au fost trimiși în judecată 51 de inculpați, între care un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intermediari și instructori ai școlilor de șoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducător auto, în perioada octombrie 2019 – noiembrie 2020.

În schimbul unor comisioane, acoliţii lui Radu Obreja primeau banii şi cumpărau şi apoi întreţineau diferite bunuri. Potrivit procurorilor, Radu Obreja ar deţine prin interpuşi:

  • un teren de 1.000 mp cu o construcţie de 74 mp, în sat Iesle, comuna Mălini, judeţul Suceava;
  • un autoturism marca Audi, model A4, fabricat în 2018;
  • un alt autoturism marca VW, fabricat în 2020;
  • un teren de 50 mp, împreună cu o construcţie de 50 mp situat în satul Sfântul Ilie din comuna Şcheia;
  • un apartament şi două spaţii comerciale pe strada Tipografiei din Suceava;
  • un teren de 3.800 mp, în satul Tişăuţi;
  • un teren în suprafaţă de 430 mp, în sat Şcheia;
  • o casă în suprafaţă de 169 mp tot în comuna Şcheia;
  • 17 cabinete medicale situate în cadrul Policlinicii Areni din municipiul Suceava.

„Începând cu luna ianuarie a anului 2020, în calitate de comisar șef și coordonator al Compartimentului examinări permise de conducere, inculpatul Obreja Radu Ionuț (…) ar fi constituit un grup infracțional organizat (…). S-ar fi urmărit astfel ca, printr-o acțiune concertată, să se fraudeze, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, examenele practice pentru obținerea permisului de conducere.

Concret, în contextul menționat mai sus, inculpatul Obreja Radu Ionuț împreună cu ceilalți polițiști examinatori ar fi pretins și primit de la elevi/cursanți, prin intermediul unor administratori, instructori sau persoane fără calitate specială, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 100 lei și 4.500 euro”, a transmis DNA.

Ex-șeful Permiselor Auto din Suceava direcționează viitoarele șpăgi

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, Radu Obreja, „oblăduiește și consfințește că spăgile pot merge și la noul împuternicit, Florin Valy Finiș”.

Trebuie menționat că, în luna aprilie a anului 2023, DNA a transmis un comunicat în care s-a precizat că și Florin Valy Finiș a fost trimis în judecată, fiind acuzat de luare de mită.

Anchetatorii de la DNA Suceava explică, în dosarul-mamut trimis la instanța de judecată, că „în cazul persoanelor care care activau în mod oficial în cadrul Compartimentul Regim Permise de Conducere si Examinări, repartizarea acestora între activitatea de ghișeu și cea de examinare a candidaților/traseu se realiza în mod curent de către coordonatorul compartimentului – comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja – în schimbul remiterii unor sume de bani lunar”.

„Astfel, în contextul în care acesta (n.red. – Radu-Ionuț Obreja) discută cu numitul Florin Bolohan (n.red. – instructor auto) despre numitul Valy Florin Finiș – șef împuternicit la SPCRPCIV Suceava – sunt antamate elemente în raport de care rolul său central în cadrul colectivului și poziția sa dominantă în cadrul grupării infracționale sunt scoase în evidență

DNA Suceava

Împuternicirea la comanda serviciului a lui Florin-Valy Finiș a creat, rapid, o stare de surescitare în rândurile „rețelei” lui Obreja, cei implicați dorind să afle de la acesta care va fi traseul viitor al șpăgilor obținute în urma fraudării examenelor pentru obținerea permisului auto.

Conform interceptărilor spectaculoase, Radu-Ionuț Obreja îi destăinuie lui instructorului auto Florin Bolohan că, „odată cu împuternicirea numitului Florin-Valy Finiș la comanda serviciului, agenții examinatori l-au abordat și l-au întrebat cum vor proceda în continuare, având în vedere noua conducere, referirile fiind în mod evident făcute în raport de conducerea și protecția grupului infracțional”.

„Cotizația pe care subordonații trebuie să o asigure liderului grupării”

Pentru ca totul să fie și mai grav, este scoasă în evidență și „modalitatea de control a subordonaților în raport de cotizația pe care aceștia trebuie să o asigure liderului grupării” – precizează procurorii DNA -, mai precis prin „repartizarea lor pentru examinarea la proba practică”.

Astfel, se arată în documentele analizate de Gândul, „în cazul în care unul dintre examinatori nu remite liderului sume de bani, pe care, la rândul să le percepe și primește de la candidați, acesta nu este repartizat pentru examinarea pe teren”.

Drept „pedeapsă”, examinatorul respectiv „este trimis la activitatea de ghișeu, unde sumele de bani primite cu titlu de mită sunt mult inferioare”, scriu procurorii de la DNA Suceava în documentele din dosar.

Discuția surprinsă ambiental de anchetatorii anticorupție a avut loc într-un birou, iar partenerii de dialog au fost Radu Ionuț Obreja și instructorul auto Florin Bolohan.

Membrii „rețelei” lui Obreja nu ar mai fi „cotizat” și la noul împuternicit

Pe parcursul acestei discuții,  instructorul auto Florin Bolohan pomenește pomenește numele „Flutur”, aceasta fiind persoana la care s-ar duce șeful împuternicit Finiș.

Procurorii DNA au concluzionat că funcționarii șpăgari din „rețeaua” lui Obreja nu ar mai fi cotizat și la , la care se pare că funcționarii șpăgari din subordine nu ar fi cotizat și la noul șef, Florin-Valy Finiș, după plecarea lui Radu Obreja.

Din primele minute, Obreja îl întreabă pe Bolohan dacă s-a întâlnit cu noul șef și dacă acesta, între timp, „și-a mai schimbat, vreun pic, atitudinea”.

  • BOLOHAN FLORIN: Trăiți, dom’ Radu!
  • OBREJA RADU IONUȚ: Ce mai faci, Florin?
  • BOLOHAN FLORIN: Bine!
  • OBREJA RADU IONUȚ: N-o fost FINIȘ (n.red. – Florin-Valy Finiș, împuternicitul la comandă) pe la tine?
  • BOLOHAN FLORIN: M-am întâlnit ieri cu el…
  • OBREJA RADU IONUȚ: Și? Și-o mai schimbat, vreun pic, atitudinea?
  • BOLOHAN FLORIN: Nu!
  • OBREJA RADU IONUȚ: Nu?
  • […]
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Da` cum ți se pare atitudinea lu` FINIȘ?
  • BOLOHAN FLORIN: Nu știu….na…schimbată!
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Schimbată?
  • BOLOHAN FLORIN: Schimbată, da!
  • (…)

În continuarea discuției, Radu Obreja și instructorul auto Florin Bolahan continuă pe aceeași linie, subiectul fiind tot noul împuternici la comanda serviciului, Florin-Valy Finiș.

„El vrea… să încaseze și să steie degeaba!”

Instructorul auto Bolohan, potrivit interceptărilor DNA, pare chiar exasperat, spunându-i lui Obreja că Florin-Valy Finiș ar vrea să „încaseze”, numai că nu face nimic în acest sens.

În același timp, Radu Obrejea – fostul șef de la SPCRPCIV Suceava – dezvăluie că nu se simte vinovat cu nimic, pentru că instructorii auto („băieții”) ar fi avut inițiativa de a veni la el și de a „cotiza”. După schimbarea sa, mai precizează Obreja, chiar a fost întrebat de „băieți” cum vor sta lucrurile și ce vor trebui să facă, în ceea ce privește șpăgile, după numirea lui Finiș.

  • BOLOHAN FLORIN: Da` el (n.red. – Florin-Valy Finiș) vrea… să încaseze și să steie degeaba! Da… p…a!
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Băi, adevăru-i că băieții… doar nu i-am obligat să vină la mine!
  • BOLOHAN FLORIN: Da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: …o fost opțiunea lor, în p..a mea…
  • BOLOHAN FLORIN: Da, da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: …că ei m-o întrebat, în martie când l-o pus pe FINIȘ… Bă, ce facem?
  • BOLOHAN FLORIN: Da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: – Faceți ce vreți!…le-am spus!
  • BOLOHAN FLORIN: Da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Așa le-am spus!
  • BOLOHAN FLORIN: Da…exact..
  • OBREJA RADU – IONUȚ: … și lui CEZAR și lui MIHĂIESCU… și lu tăți….
  • BOLOHAN FLORIN: Da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Faceți ce vreți! Vă duceți unde vreți! Știi… na!
  • BOLOHAN FLORIN: da` el…poate să intervină undeva? …(neinteligibil)… m-o întrebat pe mine…uăi …(neinteligibil)… du-te în p…a mea, ce și cum….vorbește tu … (neinteligibil)… cu domn` RADU (n.red. – Radu Obreja) să-ți explice … (neinteligibil) … rachiu atuncea… (neinteligibil) …
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Da, da` am pregătit și noi atuncea, nu știu cât am cheltuit! Eu am cumpărat tot! Știi… el, nu știu dacă o pus ceva! O pus niște mere… sau nu știu ce, am înțeles de pe la el…
  • BOLOHAN FLORIN: Care i le-am dat eu!
  • OBREJA RADU – IONUȚ: A! Da?
  • BOLOHAN FLORIN: Eu, (neinteligibil)….
  • OBREJA RADU – IONUȚ: …niște mere, da…
  • BOLOHAN FLORIN: … trei sau patru baxuri de mere și i-am dat vreo 10 kile de țuică făcută de mine…. Da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Daa… stai oleacă! Așa să-ți iei Audi și să… știi… dar…
  • BOLOHAN FLORIN: Ei, ce? Numai Audi?
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Tre` să dai și mai departe…
  • BOLOHAN FLORIN: … (neinteligibil)… (…) Da… ăăă… da` el… (neinteligibil)… zicea așa: … Că, bă, că aiștia… încasează nu știu cât… și p…a mea…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Da` el (n.red. – Florin-Valy Finiș) o așteptat că ăștia să treacă pe la el! Ăștia nu s-o dus! Știi…
  • BOLOHAN FLORIN: Na…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: P..a mea, da` eu nu pot să-i oblig, sau…
  • BOLOHAN FLORIN: Păi da!

„Ar trebui să se mulțumească cu cât… papă!”

Discuția interceptată de procurorii DNA continuă pe aceleași coordonate. Radu Obreja recunoaște că nici el nu se duce personal „mai sus”, ca să „cotizeze”, iar instructorul auto este ferm și spune că noul șef ar trebui să se mulțumească, acum, cu cât „papă”.

Mai mult, la acest moment al discuției apare, tangențial, și numele lui Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, cel care îl aduce în prim-plan fiind instructorul auto Bolohan, în contextul în care noul împuternicit al serviciului Permise Auto, Florin-Valy Finiș, ar fi spus că „nu mai vrea” și că va merge la „Flutur”.

Din discuție nu reiese, totuși, dacă președintele CJ Suceava a fost sau nu abordat de interimarul Florin-Valy Finiș.

  • OBREJA RADU – IONUȚ: … și eu, nu mă duc… eu, personal…
  • BOLOHAN FLORIN: … da` ce p…a!…(râde)…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Da` ce p…a mea!
  • BOLOHAN FLORIN: Da… eu, nu mai zic nimic, dar… ar trebui să se mulțumească cu cât…papă… fără să…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Ce, el crede că dacă nu mai este șef, o să-l pună cineva, pe el, la traseu, zi de zi…?
  • BOLOHAN FLORIN: Da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: În niciun caz!
  • BOLOHAN FLORIN: Păi da!
  • OBREJA RADU – IONUȚ: În niciun caz!
  • BOLOHAN FLORIN: Zicea că se duce la FLUTUR (n.red. – Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava) … că nu mai vrea și…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Da… și?
  • BOLOHAN FLORIN: Nu știu ce-o făcut.
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Va fi ofițer la înmatriculări!
  • BOLOHAN FLORIN: … (neinteligibil)…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Îl va pune cineva la traseu zi de zi?
  • BOLOHAN FLORIN: Da` apăi atuncea nici nu…(neinteligibil)…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Exact!
  • BOLOHAN FLORIN: …(neinteligibil)…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Da, da…exact!

Sfaturile lui Radu Obreja: „Pune ochii pe unul, nu-l scoate o săptămână-două la traseu… ia să-l vezi cum își revizuiește…”

În partea de final a discuției înregistrate ambiental de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Radu Obreja punctează că nu are nimic cu împuternicitul Florin-Valy Finiș și că îl consideră pe acesta „băiat bun”.

Numai că, insistă fostul șef de la Permise Auto Suceava, că nu poate „produce” pentru noul împuternicit și nici nu poate să strângă „cotizația” de la „băieți” pentru acesta.

Traseul șpăgilor obținute în schimbul examenelor auto fraudate este, astfel, „stabilit” chiar de Radu Obreja, ex-șeful de la Permise, acesta recomandând ca „băieții” să meargă cu „cotizațiile” la noul împuternicit la comandă, Florin-Valy Finiș. În același timp, Radu Obreja explică și cum poate fi „convins” un instructor auto să dea șpagă.

  • BOLOHAN FLORIN: Na, în fine! Asta e! …(neinteligibil)…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Eu n-am nimic! Îi băiat bun, știi…
  • BOLOHAN FLORIN: Da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Dar… eu nu pot să produc eu pentru el sau să strâng eu de la băieți și să-i duc lui!
  • BOLOHAN FLORIN: Da! păi da!
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Să se ducă băieții!
  • BOLOHAN FLORIN: Exact!
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Da` el tre’ să facă în felul următor: pune ochii pe unul, nu-l scoate o săptămână – două la traseu… ia să-l vezi cum își revizuiește…
  • BOLOHAN FLORIN: Păi da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: … băiatul atitudinea și…știi…
  • BOLOHAN FLORIN: Da…
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Păi da! Uăi, șefu` stai oleacă! Ce se întâmplă! Ia, uite! Bună ziua!
  • BOLOHAN FLORIN: Păi da!
  • OBREJA RADU – IONUȚ: Na! Dar Iulian n-o procedat corect!
  • BOLOHAN FLORIN: (neinteligibil)
  • OBREJA RADU IONUȚ: Nu, nu, nu… (neinteligibil)
  • BOLOHAN FLORIN: Nu mă băgați pe mine..
  • OBREJA RADU IONUȚ: Eu atâta i-am zis lui Gheorghe să-i zică… (neinteligibil) la tine pentru mine, întrebi clar: băi, este pentru Obreja sau este pentru tine? Și dacă este pentru tine (neinteligibil), atât, nu altceva!”, se spune la finalul discuției interceptate și redate în dosarul cu fapte de mare corupție de la SPCRPCIV Suceava.

Cu titlu de principiu, mai scriu procurorii DNA Suceava, „abordarea grupării infracționale era de a promova doar candidații care remiteau sume de bani cu titlu de mită, excepție făcând persoanele care aveau un nivel înalt al cunoștințelor și îndemânării, sau persoanele care aveau referințe solide din zona anumitor instituții ale statului precum cei din structuri M.A.I., Consiliul Județean sau Prefectura Suceava sau altele”.

Totodată, anumite elemente – vârsta, sexul, etnia sau numărul încercărilor anterioare de promovare a probei practice – nu erau decât niște pretexte.

În funcție de ele, se stabileau plafoane minime ale sumelor de bani ce trebuiau date drept mită într-o schemă piramidală de fraudare a examenlor pentru obținerea permisului auto care a fost destructurată de procurorii DNA.


Citește și:

Acuzată că se droga, lua mită și era „CONSIGLIERE” pentru traficanți, judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava rămâne după gratii

EXCLUSIV FOTO | Clotilde Armand parchează NEREGULAMENTAR, dar cere Poliției Locale să mărească amenzile pentru șoferii care nu respectă legea

EXCLUSIV | Semne uriașe de întrebare în mega-dosarul ”Mafiei vinului”! Cum a ajuns să scape de închisoare iubitul ”mâinii drepte” a lui Băsescu?!

EXCLUSIV | Stenogramele CARACATIȚEI de la Brașov! Ce trasee au urmat șpăgile și cum s-au aranjat licitațiile de la termoficare

EXCLUSIV | Administrația PNL de la Gura Vadului n-a mișcat un deget să preîntâmpine tragedia de la „Ferma Dacilor”! Cum se spală pe mâini primarul PNL

EXCLUSIV | Tragedie fără margini. Unul dintre tinerii carbonizați la ”Ferma Dacilor” este fiul șefului Direcției Generale de Informații a Armatei

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Mesajul emoționant pe care l-a ales Narcisa pentru coroana lui Mădălin. Tânăra i-a vizitat mormântul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizie pentru cei care primesc pensia PRIN POȘTĂ. Anunțul venit chiar astăzi, 27 APRILIE
Secretul unui pui suculent și delicios. Sfat de aur de la Jamie Oliver
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Război total după lansarea filmului Buzz House! Reacția lui Selly, după acuzațiile grave la adresa...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator