Un creditor al Blue Air cere falimentul operatorului low cost intrat în portofoliul statului. Care sunt planurile fostului acționar principal al companiei | DETALII EXCLUSIVE

Un creditor al Blue Air cere falimentul operatorului low cost intrat în portofoliul statului. Care sunt planurile fostului acționar principal al companiei | DETALII EXCLUSIVE
Publicat: 28/02/2023, 11:42

Un creditor al Blue Air a depus, luni, la Tribunalul București, o cerere de intrare în faliment a operatorului de zbor preluat în proporție de 75% de stat, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), după ce nu și-a respectat obligațiile privind ajutorul de stat.

Compania AirClaim, care ajută clienții păgubiți de Blue Air, a cerut falimentul operatorului low-cost, conform datelor de pe portalul instanțelor.

AirClaim îi sprijină pe clienții păgubiți să obțină până la 600 de euro compensație dacă zborul lor a întârziat, a fost anulat, au pierdut conexiunea sau dacă li s-a refuzat îmbarcarea.

Mii de români s-au îndreptat împotriva companiei aviatice low-cost Blue Air pentru a-și recupera banii pe care i-au plătit pe curse anulate sau pentru a primi compensațiile stabilite prin actele care reglementează drepturile pasagerilor, pentru curse întârziate sau scoase cu totul din orarul de zbor.

Procedura concordatului a eșuat

Compania Blue Air Aviation este preluată, din 8 decembrie 2022, în portofoliul statului, care deține în prezent 75% din acțiuni, alături de Teodor-Cristian Rada, cu 23,8%, și Airline Invest, cu 1,9%.

În procesul privind insolvența, instanța doar a constatat, deocamdată, eșuarea concordatului, procedură care era menită să ducă la evitarea insolvenței, situație în care Blue Air se afla înainte de a fi preluată de stat.

La termenul următor, care încă nu este anunțat, instanța va lua în considerare această cerere, care va fi contestată de Blue Air Aviation, conform surselor Gândul. Cel mai probabil este că, în următoarele zile, instanța va declara intrarea în insolvență a companiei Blue Air Aviation, dat fiiind că prcedura concordatului a eșuat.

Între timp, Cristian Rada, fost director și acționar principal al companiei, care deține o parte consistentă din Blue Air Aviation, încearcă, potrivit surselor Gândul, să intre pe piață cu Hello Jets, companie aeriană înregistrată pentru care a a obținut certificatul de operator aerian în România.

Potrivit Autorității Aeronautice, citată de boardingpass.ro, Hello Jets deține certificatul de operator aerian cu numărul RO-078 emis de AACR în iulie 2021.

Acțiunile noii companii, deținute integral inițial de Cristian Rada, au fost cesionate, în iulie 2021 către Airline Invest SA, pe care o deținea împreună cu fratele său, Cătălin Mihai Rada, conform datelor din Registrul Comerțului.

În vara anului trecut, pe 14 iunie 2022, Airline Invest SA a cesionat la rândul său toate părțile sociale deținute în cadrul societății comerciale Hello Jets SRL către Rams Center SRL, societate care, în noiembrie 20021, a făcut parte din Consiliile de Administrație ale Airline Invest SA și Blue Air Aviation SA, conform informațiilor analizate de Boardingpass.

Specialiștii AAAS încă lucrează la raportul financiar final privind activitatea companiei Blue Air Aviation, care se află într-o situație dezastruoasă, urmând să stabilească și amploarea datoriilor către clienții păgubiți.

Președintele AAAS, Daniel Geantă, spunea pentru Gândul, într-un interviu din luna ianuarie, că nu exista la acea dată un Consiliu de Administrație care să ia decizii vitale în companie, după ce aici a rămas un singur angajat.

„Problema este că, în momentul de față, a rămas un singur angajat, director economic, și este foarte greu să ne dea actele – situații financiare, de resurse umane, creditori. De asemenea, noi am cerut un raport al Consiliului de Administrație, ca sa putem prelua și constitui noul Consiliu de Administrație (CA). Din păcate, nu-l primim și atunci va trebui să constituim noul CA, iar acesta să numească noul director general, pentru a putea lua decizii”, explica, pentru Gândul, Daniel Geantă.

Blue Air, cu datorii uriașe și cu zboruri anulate de patru luni

Conform ultimelor date financiare, compania a avut, în 2020, 806 angajați, în scădere de la cei 1.145 din anul anterior izbucnirii pandemiei de COVID-19. Pierderile nete cu care a încheiat acel an s-au ridicat la peste 403 milioane de lei.

La finalul anului trecut, compania avea restanțe fiscale de zeci de milioane de lei, pe lângă cele 336 de milioane de lei ce reprezintă obligații de plată ce au rezultat după de a primit ajutor din partea statului, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală a sechestrat șase avioane ale operatorului low-cost.

Compania Blue Air a început să adune datorii, inclusiv la stat, prin nerestituirea ajutorului de aproape 62 de milioane de euro primit în pandemie, și s-a asigurat din 2021 că nu va fi executată de creditori, intrând în procedură de concordat, care i-a permis să evite insolvența.

Cu fiecare lună care a trecut, datoriile companiei au fost tot mai mari, iar, în septembrie 2022, Administrația Fondului pentru Mediu i-a pus poprire pe conturi, pentru o datorie de 28 de milioane de lei. Cu conturile poprite, Blue Air nu a mai putut plăti combustibilul pentru aeronavele pe care le opera și a anulat, în 6 septembrie 2022, toate zborurile, ducând la o criză fără precedent a companiei și la abandonarea a zeci de mii de pasageri pe aeroporturi.

Peste 54.000 de români au fost afectați de decizia Blue Air, conform detaliilor date de companie, după anularea tuturor zborurilor.

Astfel, în perioada 6 – 11 septembrie 2022, au fost planificate și anulate 401 zboruri și 54.161 pasageri au fost afectați.

La două luni după anularea zborurilor, pe 17 noiembrie 2022, statul a anunțat că execută scrisoarea de garanție, pentru neplata datoriilor, după cum a explicat Daniel Geantă, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, la finalul lunii noiembrie.

Dintre miile de români care s-au îndreptat împotriva companiei aviatice low-cost Blue Air, unii s-au adresat companiilor de specialitate sau au contactat avocați, dar sunt și pasageri care – după haosul din aeroporturi din sezonul estival -, în primele zile ale acestui an, după două, trei luni de așteptare, au început să primească înapoi de la bănci banii plătiți pe biletele de avion.

Specialiștii au explicat, pentru Gândul, toți pașii pe care clienții companiei aviatice care se simt nedreptățiți trebuie să îi parcurgă pentru a recupera banii plătiți sau pentru a primi compensațiile cuvenite.

CITEȘTE ȘI: 

EXCLUSIV | Cum și când va ajunge statul acționar principal al Blue Air? Daniel Geantă, președinte AAAS: „Statul român a spus: «Gata, noi executăm, nu mai plătim în contul vostru!»”

EXCLUSIV | Sfaturile unui avocat pentru recuperarea banilor pe biletele anulate de Blue Air

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte...
Oana Roman, gest emoționant de ziua Mioarei Roman. „Te iubesc, mamă”
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Cum vrea să scape ucigașul Mirelei de închisoare? Ireal la ce metodă ar putea să...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am...