Prima pagină » Actualitate » Un fost pușcăriaș a încercat să VIOLEZE o femeie, ziua în amiaza mare, în parcul Văcărești. Agresorul a fost reținut

Un fost pușcăriaș a încercat să VIOLEZE o femeie, ziua în amiaza mare, în parcul Văcărești. Agresorul a fost reținut

Ruxandra Radulescu

O femeie în vârstă de 55 de ani a fost supusă unei tentative de viol, la data de 1 iulie, ziua în amiaza mare, în timp ce se plimba în Parcul Văcărești. Agresorul, un fost pușcăriaș în vârstă de 42 de ani, a amenințat-o cu un cuțit, însă, din fericire, un trecător a intervenit și victima a scăpat, au declarat surse pentru Gândul. Poliția l-a reținut pe agresor și s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de viol.

Incidentul a avut loc la data de 1 iulie, când femeia a fost acostată de un individ, în parcul Văcărești, iar sub amenințarea unui briceag ar fi obligat-o să întrețină acte sexuale. Actul nu a fost consumat, întrucât un martor a intervenit în ajutorul femeii și astfel victima a reușit să-i smulgă cuțitul agresorului și să se salveze.

În urma atacului, victima a suferit răni care au necesitat pentru 12-14 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului INM, au transmis surse Gândul.

Agresorul este un individ de 42 de ani, care în 2022 a fost condamnat la închisoare cu executare pentru acte de tâlhărie comise tot în zona parcul Văcărești. Acesta a fost eliberat din penitenciar în luna mai a anului acesta, mai precizează aceleași surse.

„În fapt, la data de 1 iulie 2025, polițiștii Capitalei au fost sesizați, prin apel 112, de către femeie, în vârstă de 55 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în incinta unui parc, din Sectorul 4, ar fi fost abordată de către un bărbat, context în care, sub amenințarea unui obiect tăietor-înțepător, i-ar fi solicitat acesteia să îl însoțească într-o zonă adiacentă cu vegetație deasă, apoi i-ar fi cerut să se dezbrace, pentru a întreține relații sexuale.”, se menționează în comunicatul autorităților

La adresa indicată s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 4, care au efectuat cercetarea la fața locului, iar în urma acestor activități a fost găsit, în proximitate, obiectul tăietor-înțepător, pe care bărbatul l-ar fi folosit la comiterea faptei, acesta fiind ridicat, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat persoanei vătămate primele îngrijiri medicale, aceasta fiind prezentată, ulterior, la Institutul Național de Medicină Legală.

Agresorul este cunoscut pentru fapte de natură infracțională

Agresorul, un bărbat în vârstă de 42 de ani, care se ocupă cu fapte ilegale, a fost reținut de oamenii legii la data de 3 iulie.

„În urma activităților investigative și de cercetare penală, efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Central, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 42 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.”, mai precizează sursa citată.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol.

Foto/ Video: Poliția Română/Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Tragedie în Italia! Un român de 64 de ani a murit după ce motocicleta sa s-a izbit de un camion. Cine era Mircea Vasilache
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!