Prima pagină » Actualitate » Valul 4 al pandemiei aduce un număr mai mare de internări în rândul copiilor în Africa de Sud

Valul 4 al pandemiei aduce un număr mai mare de internări în rândul copiilor în Africa de Sud

Valul 4 al pandemiei aduce un număr mai mare de internări în rândul copiilor în Africa de Sud
Sursa: Profimedia

Africa de Sud a intrat în valul al patrulea al pandemiei COVID-19, iar specialiștii au transmis că se observă un număr mai ridicat al internărilor în rândul copiilor. În acest moment este vorba doar despre infecţii uşoare, a declarat sâmbătă un oficial sanitar aud-african.

Valul 4 e impulsionat de noua variantă Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, a anunţat vineri ministrul sud-african al sănătăţii, Joseph Phaahla, citat de agenţia Reuters.

Africa de Sud a înregistrat vineri 16.055 de noi cazuri de COVID-19, fiind observată o creştere exponenţială în ultimele zile, după ce bilanţul noilor infectări a fost de 11.535 joi, 8.561 miercuri, 4.373 marţi şi 2.273 luni. Noile cazuri de infectare în Africa de Sud sunt deocamdată preponderent în rândul persoanelor cu vârste sub 40 de ani, dar se remarcă o creştere a lor în rândul celor mai în vârstă.

”Avem o curbă ascendentă mult mai pronunţată faţă de ce am văzut în ultimele trei valuri”, a remarcat ministrul sud-african la o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului sud-african al sănătăţii, între 72% şi 80% din noile cazuri zilnice sunt concentrate în provincia Gauteng, cea mai populată a ţării. Totuşi, notează acesta, încă nu s-a intrat într-o ”etapă îngrijorătoare” în privinţa capacităţii spitaliceşti, gradul de ocupare al paturilor la ATI fiind între 1,9 % şi 4,2 %, în funcţie de regiune.

Număr mai mare de internări în rândul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani

Primele date din Africa de Sud indică de asemenea o rată de reproducere a virusului superioară celei din valurile precedente, consolidând astfel ipoteza că Omicron este o variantă mai contagioasă faţă de cele anterioare, inclusiv faţă de varianta Delta. Astfel, în regiunea Guateng rata de reproducere este de 2,33, cea mai înaltă de la începutul pandemiei.

Autorităţile sud-africane au mai constatat că acest nou val provoacă un număr mai mare de internări în rândul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani, această categorie de vârstă fiind ca număr al spitalizărilor a doua, după cea de peste 60 de ani. Această evoluţie, potrivit unor experţi sanitari, ar putea fi şi rezultatul faptului că la începutul valului, când sistemul sanitar nu este încă sub o mare presiune, medicii autorizează mai uşor internările, sau poate fi de asemenea efectul nevaccinării copiilor, în Africa de Sud fiind permisă vaccinarea anti-COVID-19 numai începând de la vârsta de 12 ani.

Totuşi, numărul mare al copiilor cu COVID-19 internaţi luna trecută în Tshwane, zona metropolitană ce cuprinde şi capitala Pretoria, a stârnit temeri că noua variantă a coronavirusului ar putea fi mai periculoasă pentru copii decât cele anterioare.

Varianta Omicron a coronavirusului provoacă îngrijorare

Un responsabil sanitar din provincia Gauteng (ce include şi zona Tshwane), Ntsakisi Maluleke, a precizat pentru Reuters că, din cei 1.511 pacienţi COVID-19 internaţi în spitalele acestei provincii, 113 sunt copii cu vârste sub 9 ani, reprezentând un procent mai mare faţă de valurile anterioare. Însă, adaugă ea, medicii au constatat faptul că aceşti copii au simptome uşoare. Responsabilii sanitari investighează posibilele cauze ale creşterii internărilor în rândul copiilor şi speră că în aproximativ două săptămâni vor afla mai multe legate de acest aspect.

Varianta Omicron a coronavirusului provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 5 decembrie 2025: O zi intensă cu vești care răstoarnă planuri
Digi24
Dmitri Medvedev amenință „nebuna Uniune Europeană”: confiscarea activelor rusești ar fi echivalentă cu un act ce justifică războiul
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
„Îți place să trăiești în Europa?”. Un jurnalist ucrainean a abordat-o pe presupusa fiică a lui Putin la Paris / Ea spune că îi pare „foarte rău” pentru războiul din Ucraina
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Rusia va ajunge la granița României, diplomatic sau prin arme, amenință Vladimir Putin
Cancan.ro
DOLIU în presă! A murit jurnalistul Mihai Stănescu
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cea mai bine vândută mașină din România, în noiembrie: Doar bulgarii mai cumpără acest model
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman