Prima pagină » Actualitate » VAMA VECHE LA TIMPURI NOI. Primele nopți albe din 2022 în Vamă. Cum s-au distrat pe plajă tinerii, dansând „la bec”, în căutarea spiritului Vămii de-altădată (GALERIE FOTO)

VAMA VECHE LA TIMPURI NOI. Primele nopți albe din 2022 în Vamă. Cum s-au distrat pe plajă tinerii, dansând „la bec”, în căutarea spiritului Vămii de-altădată (GALERIE FOTO)

Mădălina Olariu

Primul weekend de la începutul sezonului estival din acest an a fost plin de turiști în Vama Veche, așa cum este de obicei în lunile iulie-august, chiar dacă temperaturile din aceste zile nu au depășit 16 grade ziua, iar în timpul nopții erau chiar 9 – 10 grade. Lipsa soarelui sau perioadele în care vântul scădea și mai mult temperaturile nu i-au împiedicat pe oamenii de toate vârstele să-și ia rucsacul în spate și o pătură și să stea pe plajă de dimineață până noaptea târziu.

Inclusiv până după miezul nopții, coada de mașini care așteptau să intre în stațiune era aproape până în 2 Mai, chiar dacă între cele două stațiuni e o distanță de aproximativ patru kilometri. Strada principală din Vama Veche era atât de aglomerată după lăsarea serii, încât dacă voiai să ajungi până pe plajă cel mai sigur era să o ocolești folosind străduțele întunecate din jur, pline și ele de mașini parcate.

Vineri seară, un grup de peste 15 polițiști stătea ciorchine la intrarea în satul Vama Veche, dând impresia că e o ultimă ședință înainte de a-și începe programul de muncă. „Ia uită-te la ăștia, ne așteaptă pe noi”, spune o tânără care scoate capul pe geamul din mașina care o aduce până la intrarea în Vamă. Odată cu venirea masivă a grupurilor de turiști, polițiștii s-au împrăștiat repede prin stațiune, iar în câteva ore, atunci când strada principală a devenit sufocată de oameni, au parcat mașina Poliției în capătul străzii pentru a bloca accesul altor mașini spre plajă.

Nu era nici ora 20.00 când deja toată Vama arăta ca o reuniune de la școală – sute de grupuri de tineri care după doi ani de pandemie s-au strâns în același loc să arate că, pentru ei, nu s-a schimbat nimic.

Boxe scoase afară, muzică de club, dansuri pe mese

Vama Veche nu mai este de câțiva ani buni locul în care să mergi dacă vrei să ai parte de o experiență diferită de cea din celelalte stațiuni românești, fiind invadată de restaurante și hoteluri scumpe, mașini de lux care țin să ajungă neapărat până pe plajă printre sutele de turiști, dar și melodii care bubuie din boxe.

Chiar și așa, cazare în Vama Veche nu mai găseai nici cu o săptămână înainte decât în câteva locuri pe care le puteai număra pe degete și unde puteai sta dacă plăteai între 300 și 500 de lei pe noapte. Mai scump decât în timpul verii. În schimb, sunt mai multe locuri amenajate în care poți sta cu cortul, cele mai multe sunt curți împrejmuite cu baie și duș, iar tariful pe noapte este de doar 25 de lei de persoană.

Prețurile sunt mult mai mari anul acesta dacă vrei să mănânci în Vamă, chiar și un simplu sandviș costă peste 12 lei, iar pentru un singur shot de băutură ajungi să dai și 15 lei. Sudul Vămii e mai nou complet cucerit de baruri și localuri care seamănă cu cele din restul stațiunilor de pe malul mării – au boxe scoase afară, muzica este dată la maximum și se dansează pe mese, atmosfera fiind mai degrabă una de club, decât una boemă. Sâmbătă noaptea, printr-o mulțime de mii de tineri care ocupau fiecare spațiu liber de la cluburi până la valurile mării, o mașină își croia drum, însoțită ca la paradă de bătăi în capotă și dansuri de jur împrejur.

Unde mai există totuși Vama invocată de nostalgici

Însă zona de nord a rămas în continuare locul în care fiecare se simte „liber să facă ce vrea”, în care vezi grupuri de 5-6 tineri care se strâng în jurul unei umbreluțe sau direct pe plajă și care scot din rucsac sticle de băutură pe care le împart chiar și cu oameni pe care nu îi cunosc sau care nu sunt din gașca lor.
Singurul loc din Vama Veche care s-a schimbat ceva mai puțin este la Stuf. Becul încă luminează asemenea unui far în mijlocul plaje

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Răsturnare de situație în cazul execuției lui Nidal Hasan: Trump a anulat planul transmisiunii live
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
BREAKING: Ce au descoperit medicii pe trupul Valentinei. Care ar putea fi arma crimei, potrivit raportului medico-legal
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Studiu: Femeile resimt mai multă durere decât bărbații
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!