Prima pagină » Actualitate » Victor Negrescu: „Trebuie să se intervină în piață la cei care își îngroașă buzunarele pe spatele românilor”. Care sunt măsurile

Victor Negrescu: „Trebuie să se intervină în piață la cei care își îngroașă buzunarele pe spatele românilor”. Care sunt măsurile

Victor Negrescu: „Trebuie să se intervină în piață la cei care își îngroașă buzunarele pe spatele românilor”. Care sunt măsurile
Piața Obor / Sursa: Alexandra Pandrea - caracter ilustrativ

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu consideră că statul trebuie să aibă o reacție rapidă, pe lângă măsurile de spijin anunțate, pentru a limita scumpirea alimentelor, mai ales speculativă, în contextul creșterii inflației cu două cifre, în martie, față de anul trecut.

Victor Negrescu (PSD) a comentat situația scupirilor și atitudinea guvernanțilo. „Statul român intervine, inclusiv prin măsurile prezentate de către Guvernul României. Avem câteva lucruri foarte precise. Faptul ca produsele românești să ajungă la procesatori în așa fel încât procesatorii să vină cu prețuri pe piață mai mici. Sunt ajutoare de stat pentru companiile din zona agricolă și pentru producători în așa fel încât să își mențină prețul la un nivel adecvat”, a spus Victor Negrescu la Sinteza Zilei.

„Apar și aceste ajustări de prețuri care nu sunt adecvate”

Șefului Guvernului a anunțat luni seara, 11 aprilie, pachetul de măsuri al coaliției „Sprijin pentru România”, iar deputații au votat, miercuri, 13 aprilie, în calitate de for decizional, ca angajații din agricultură și din industria alimentară să aibă salariul minim brut garantat în plată de 3.000 de lei, ca cei din construcții.

„Ministrul Agriculturii a solicitat Consiliului Concurenței și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului să investigheze dacă există speculanți pe piață. E clar că inflația are un efect, dar apar și aceste ajustări de prețuri care nu sunt adecvate. Este o solicitare oficială făcută de către Guvernul României către această agenție. Trebuie să intervină în piață, la cei care își îngroașă buzunarele pe spatele românilor și pentru asta trebuie o reacție rapidă, pe lângă măsurile care au fost prezentate deja de către Guvernul României”, a completat Victor Negrescu la Sinteza Zilei.

De amintit că INS a anunțat că rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022, comparativ cu luna martie 2021, a ajuns la un nivel de două cifre, respectiv de 10,2%. În urmă cu o lună, în luna februarie 2022 comparativ cu luna februarie 2021, acest indicator era de 8,5%. Cele mai mari creșteri ale prețurilor de consum au fost, în martie 2022, față de martie 2021, la marfuri alimentare, de 11,2%, urmate de mărfuri nealimentare, de 11,86% și servicii, de 6,53%.

Controale pe piață

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va controla toţi agenţii economici din pieţe şi din magazine care, în perioada de Paşte, practică preţuri speculative la alimente, după cum a anunţat, joi, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, într-o conferinţă de presă.

„Comerţul este liber în România şi preţurile sunt permise indiferent de adaosul comercial. Trist este că exact o parte dintre cei care se plângeau de majorarea preţurilor la combustibil sau la energie, la utilităţi în general, sunt probabil unii dintre cei care probabil astăzi aşează pe tarabe preţuri speculative legate de acest moment. ANPC face tot ceea ce îi stă în putinţă, dar avem nevoie de sprijinul consumatorilor să fie şi ei cei care sancţionează”, a spus șeful ANPC, conform sursei citate.

„Este tema principală pe care Ministerul Agriculturii a solicitat-o tuturor autorităţilor implicate, să vedem dacă cei care astăzi comercializează la preţ speculativ sunt ceea ce pretind a fi. Acţiunea, chit că am devoalat-o înaintea începerii, cu siguranţă nu-i va împiedica pe aceştia să fugă cu roşiile şi cu morcovii de pe tarabă. Cu siguranţă îi vom găsi acolo, pentru că ceea ce nu v-am spus este piaţa cu care vom începe această acţiune. Dar cu siguranţă unora le vom face Paştele foarte frumos, vor primi de la Iepuraş un control de la ANPC”, a susţinut preşedintele instituţiei”, a completat Horia Constantinescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial