Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Imagini incredibile cu șoferul unei autospeciale a Jandarmeriei care scoate mâna pe geam și zgârie un autoturism oprit neregulamentar. Făptașul va fi dat pe mâna procurorilor militari

VIDEO | Imagini incredibile cu șoferul unei autospeciale a Jandarmeriei care scoate mâna pe geam și zgârie un autoturism oprit neregulamentar. Făptașul va fi dat pe mâna procurorilor militari

Conducerea Jandarmeriei București a declanșat o anchetă internă după ce, miercuri, șoferul unei autospeciale de intervenție a zgâriat, în mod intenționat, caroseria unei mașini de lux care fusese oprită în apropierea unei treceri pentru pietoni și care avea aprinse luminile de avarie. Șoferul păgubit a anunțat că urmează să depună plângere, pentru distrugere.

Un bărbat care conducea un autoturism Mercedes a parcat, miercuri, lângă o trecere pentru pietoni aflate la intersecția dintre strada Zării cu șoseaua Cotroceni. Acesta avea puțină treabă la o bancă situată în imediata apropiere, motiv pentru care a lăsat aprinse luminile de avarie , în condițiile în care autoturismul său încurca circulația, în mod evident.

După aproximativ cinci minute, acesta a revenit la mașină, moment în care a descoperit că cineva îi zgâriase autoturismul pe partea dreapta. Șoferul a solicitat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă și a constatat, consternat, că autorul era chiar șoferul unei autospeciale de intervenție a Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

A zgâriat mașina cu un obiect ascuțit

În imagini se vede clar cum șoferul autospecialei, care trebuia să vireze la dreapta pe lângă automobilul parcat în mod neglijent, decide, brusc, să-l pedepsească personal. Ca urmare, acesta dă puțin cu spatele, pentru a direcționa mașina de serviciu cât mai aproape de autoturismul Mercedes, după care, în momentul în care trece, cu viteză redusă, pe lângă Mercedes, scoate mâna pe geam și îl zgârie, aproape de la un capăt la altul, cu un obiect ascuțit.

Șoferul păgubit a afirmat, pentru Gândul, că urmează să depună plângere, pentru distrugere, la Secția 17 Poliție. În același timp, Jandarmeria București a transmis un punct de vedere prin intermediul căruia și-a cerut, public, scuze pentru comportamentul angajatului respectiv și a anunțat că acesta va fi anchetat de Parchetul Militar.

„Confirmăm faptul că autospeciala Dacia Logan care apare în imagini aparține Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
În acest caz, au fost dispuse măsuri urgente de identificare și verificare a acestui incident regretabil, în urma cărora vor fi luate măsuri de sancționare drastică, în conformitate cu regulamentele militare.
Este un comportament care nu se justifică în nicio situație, mai ales din partea unui reprezentant învestit cu exercițiul autorității publice.
Dacă se va constata că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, vom înainta, de urgență, Parchetului Militar pentru verificare și vom acorda tot sprijinul organelor abilitate să soluționeze acest incident regretabil.
Ne prezentăm scuze publice și reiterăm că un astfel de comportament nu caracterizează instituția Jandarmeriei”, a anunțat Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan explică de ce statul nu poate opri scumpirea carburanților: „Trebuie să fim realiști și să nu acționăm ca niște piromani economici”
Digi24
VIDEO Viktor Orban, atac la un europarlamentar român. Ce l-a supărat pe premierul ungar
Cancan.ro
Mugurel Vrabete NU va fi înmormântat! Anunțul făcut de trupa Holograf
Prosport.ro
FOTO. Ce transformare pentru Simona Halep. Imaginile momentului: radiază de fericire
Adevarul
O nouă armă misterioasă a Ucrainei doboară drone cu un fascicul direcționat
Mediafax
Viața lui Maduro după gratii în New York: “Urlă ca nebunul noaptea: eu sunt președintele”
Click
Cele patru zodii care vor avea parte de armonie și fericire în luna aprilie 2026. Însă, alți doi nativi vor avea necazuri
Digi24
Sfaturile mamei lui Ilie Bolojan către fiul ei: „Dragul mamei, nu demisiona”
Cancan.ro
De ce a murit Iulian Mugurel Vrabete de la Holograf? Fanii au simțit că ceva nu este în regulă, încă din urmă cu aproape o lună
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de „Pisi” din „Inimă de țigan”? Cum arată și cu ce se ocupă acum Dana Hauer! Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Concluzia jurnaliștilor TopGear când după interacțiunea cu Dacia Bigster: „Incitantă ca un pui de...”. Iar asta nu e o critică
Descopera.ro
Semnal fără precedent din Cosmos, detectat pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Trenuri de pasageri reluate între China și Coreea de Nord