Prima pagină » Actualitate » VIDEO| Marcel Ciolacu în Republica Moldova: „Nu contează pe care mal al Prutului te naşti, atunci când inima ta bate româneşte”

VIDEO| Marcel Ciolacu în Republica Moldova: „Nu contează pe care mal al Prutului te naşti, atunci când inima ta bate româneşte”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a participat luni la festivităţile prilejuite de dezvelirea busturilor lui Alexandru Marghiloman şi Ion Inculeţ, în localitatea Ialoveni din Republica Moldova. Șeful PSD a afirmat că „lucrurile care ne unesc cu adevărat sunt cele la nivel de simbol, iar cu fiecare pod pe care îl vor construi cu România vor ridica un zid şi mai mare în faţa Rusiei”.

Ciolacu a mai afirmat că toţi decidenţii de la Bucureşti, între care se numără și el, nu vor „avea linişte până când trupul acestei ţări nu se va vindeca definitiv de boala rusească”.

”Suntem români şi de asta avem datoria să ne cinstim neamul, pământul şi istoria. Acesta este motivul pentru care am răspuns cu mare emoţie invitaţiei omologului meu şi prietenului meu, domnul Igor Grosu, de a fi astăzi alături de dumneavoastră. Aniversarea a 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România şi inaugurarea grupului statuar reprezentându-i pe părinţii acestei Uniri, Alexandru Marghiloman şi Ion Inculeţ, sunt un motiv de mare sărbătoare. Astăzi ne bucurăm din suflet pentru Unire, dar nu trebuie să uităm niciodată sacrificiile şi greutăţile imense care au fost depăşite pentru acest ideal”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Marcel Ciolacu afirmă că Unirea Basarabiei cu România nu a fost deloc uşoară.

”Din 1812, când Basarabia a fost smulsă cu forţa din trupul Moldovei, generaţii întregi au trăit şi au murit pe ambele maluri ale Prutului cu unirea în suflet. Au fost lungi perioade lipsite de speranţă. Chiar la începutul lui 1918, pentru cauza unirii părea că istoria se termină acolo şi atunci, odată pentru totdeauna, dar au fost oameni luminoşi care au continuat să lupte şi care au folosit inteligent oportunităţile oferite de vremuri pentru a-şi urma obiectivul suprem. Pe doi dintre ei îi cinstim astăzi cu mare bucurie. Alexandru Marghiloman şi Ion Inculeţ sunt cei doi artizani ai Unirii Basarabiei cu România acum 105 ani: doi mari oameni politici, doi patrioţi români, un buzoian şi un ialovean. Şi când spun asta nu pot să nu mă gândesc cu emoţie că astăzi, la peste o sută de ani distanţă, Buzăul este înfrăţit cu Ialoveni. De aceea, daţi-mi voie să îi felicit pe domnul primar Constantin Toma şi pe domnul preşedinte al Consiliului Raional Ialoveni, Mihai Silistraru, pentru ideea înfiinţării acestui grup statuar, dar şi pe sculptorul Ciprian Dominoschi pentru toată munca depusă în realizarea sa”, a precizat liderul PSD.

Ciolacu: România va apăra suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova!

Ciolacu mai afirmă că pe 27 martie 1918, în Sfatul Ţării de la Chişinău, Alexandru Marghiloman spunea aşa: „Atunci când s-a ivit pericolul care va ameninţa integritatea, România înrudită s-a grăbit cu ajutorul ca să garanteze independenţa şi nedespărţirea acestei ţări”.

”Astăzi, după 105 ani, sunt aici ca să vă spun clar şi răspicat că nimic nu s-a schimbat! România va fi acolo unde o cheamă datoria şi vocea sângelui. România va apăra suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova! Toţi decidenţii de la Bucureşti şi eu personal nu vom avea linişte până când trupul acestei ţări nu se va vindeca definitiv de boala rusească”, a arătat preşedintele PSD.

”Mă bucur să văd că Republica Moldova face în fiecare zi şi ceas de ceas paşi hotărâţi şi fermi în direcţia României, adică în direcţia unui spaţiu de civilizaţie şi securitate occidental. Revenirea limbii române ca limbă oficială este nu doar o victorie a românismului, ci şi un act de curaj necesar. Ştiu că încă sunt voci care vă picură în urechi că nu aţi luat decizia bună. Eu vă spun că sunt aceleaşi voci care vă spun că limba rusă este cea care „pacifică” şi „armonizează”. Adevărul este unul singur: astăzi, Republica Moldova a adoptat la nivel de stat una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, a vorbi româna astăzi înseamnă a susţine valorile europene. În definitiv, a vorbi româna înseamnă a fi occidental! Să fiţi mândri de acest lucru!”, a arătat Ciolacu.

„Cu fiecare pod pe care îl veţi construi cu România veţi ridica un zid şi mai mare în faţa Rusiei! ”

„Preşedintele Camerei a mai spus că ”după decenii întregi de discriminare şi inechitate, se face în sfârşit dreptate pentru Mitropolia Basarabiei”.

”Am văzut că şi aici au fost diferiţi oameni care au contestat cedarea cu titlu gratuit a clădirii fostului Seminar Teologic din perioada interbelică. Eu vă spun că aici discuţia este dincolo de nişte clădiri. Este vorba de simboluri, este vorba de dreptate şi de o reparaţie istorică şi morală faţă de singura Biserică care se opune Patriarhiei Moscovei. Mitropolia Basarabiei a fost jefuită de sovietici, iar ceea ce dumneavoastră faceţi astăzi este un act de dreptate pentru care vă mulţumesc în mod deosebit!”, a subliniat el.

Potrivit lui Ciolacu, ”acestea sunt lucrurile importante care ne apropie”. ”Sigur, ajutoarele materiale sunt importante: curentul, gazele şi sprijinul financiar. Dar lucrurile care ne unesc cu adevărat sunt cele la nivel de simbol, iar cu fiecare pod pe care îl veţi construi cu România veţi ridica un zid şi mai mare în faţa Rusiei! Spun asta pentru că de la înaintaşii noştri, Alexandru Marghiloman şi Ion Inculeţ, am învăţat un lucru extrem de important, şi anume că nu contează pe care mal al Prutului te naşti, atunci când inima ta bate româneşte. Eu sunt buzoian, dar sunt român. Voi sunteţi basarabeni, dar sunteţi români, şi împreună ne apărăm pământul, neamul şi istoria!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli