Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Sorin Grindeanu, despre lucrările la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara: „N-o să fie niciun fel de întârziere”

VIDEO | Sorin Grindeanu, despre lucrările la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara: „N-o să fie niciun fel de întârziere”

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a verificat, vineri, stadiul lucrărilor la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara. „Aici n-o să fie niciun fel de întârziere, există finanțare”, a dat asigurări Grindeanu.

„Cu plățile ați trimis facturi? Eu v-am zis că e cursă contracronometru, nu e o problemă de finanțare, există banii, dar dacă tot ați făcut lucrările, trebuie să fie și plătite, așa că beneficiarul, Aeroportul, trebuie să facă toate procedurile și vă rog să dați drumul la plăți.

Aici n-o să fie niciun fel de întârziere, există finanțare. Problema e să ajungem unde ne-am propus ca să respectăm termenele.

Va fi o investiție importantă, pe ce va însemna zona asta, a Aeroportului, pentru că sunt și alte proiecte care vor veni și nu îmi pierd speranța că terminalul de plecări și cel de veniri vor fi terminale pentru Schengen, iar vechiul să fie pentru non-Schengen. Sper să se întâmple cât mai repede”, a declarat Sorin Grindeanu, în timpul vizitei la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”.

Ministerul Transporturilor: Lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an

„Stadiul lucrărilor pentru noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” este un subiect de mare interes pentru timișoreni.

Lucrările au început în data de 1 noiembrie 2022 și trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an.

În prezent, se ridică structura prefabricată a noului terminal”, precizează totodată Ministerul Transporturilor, pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!