Actorul Marcel Turcoianu, amiral din garda veche: Brăila fără ieșire. Iubesc așa de tare orașul, oamenii de aici, încât nu am vrut să plec

Marcel Turcoianu este un actor valoros, un actor complex, un actor din nucleul de forță al teatrului. Un actor care, înainte de orice, se raportează la conştiinţa lui, pentru că fiecare artist are un mod de a se mărturisi. Iar mărturisirea lui este un mod de a-și expune sufletul, de a și-l deschide spre o percepţie colectivă, care sporeşte înţelesurile viziunii interioare asupra lumii sau le diminuează; în mod cert, le modifică.  

– Marcel, ne cunoaștem de mult timp. Am fost și colegi în același teatru, perioadă de care îmi amintesc cu plăcere. Te întreb ca între vechi cunoștințe: ce mai e pe la Brăila? Dar în teatru?

ANALIZĂ Unde au dispărut peste 6.000 de MW din hidrocentrale? Cum putea fi evitată criza apei, despre care autoritățile știau încă de acum 3 ani, dar s-au făcut că plouă, la propriu

06:00

Gândul de Vreme Cum va fi vremea în ultimul weekend de vară. Temperaturi de 31°C la mare și maximă de 33°C la munte. Unde vor fi averse și descărcări electrice

06:00

– Așa e, dragă Oana… Aproape că nici nu mai știu de când ne cunoaștem… La Brăila adică la Teatrul „Maria Filotti” Brăila, pe scena căruia abia am „împlinit” , de curând, 30 de ani de activitate, avem spectacole bune, diverse, ca stil, interesante, chiar premiate…,avem public, numeros și de calitate într-un cuvânt avem cam tot ce poate să-și dorească un teatru. Și mai ales avem „rămânerea” unei instituții de spectacole cu o istorie atât de remarcabilă prin care au trecut, în decursul timpului, atâtea personalități artistice importante.

– Ești foarte prolific, ca actor. Unul dintre cei mai importanți – din garda veche – care au și redefinit magistral echipa teatrului brăilean. Te-ai gândit vreodată să pleci din Brăla către București? Mulți dintre colegii tăi au dezertat.

În prima parte a „carierei” mă „bătea gândul” să iau și alte drumuri

– Îți mulțumesc pentru aprecieri. Măcar prin „vechime” am contribuit, puțin și eu, sper și calitativ la „rămânerea” de care spuneam… În prima parte a „carierei” mă „bătea gândul” să iau și alte drumuri și alte „meleaguri” artistice, chiar și înspre capitală… Cu timpul însă, cu vârsta, având exemple notabile am ales să rămân… Să fac parte din „celula de bază” a teatrului. În 30 de ani au venit… au plecat… colegi…. actori, regizori, scenografi, chiar directori… Puteam să fiu și eu printre ei… Dar totuși e un sentiment, cel puțin interesant, să fii și „gazdă” așa…à la longue.

– Cineva spunea că subversivă cu adevărat este doar arta veritabilă. Subscrii? Îți dezvălui cine spunea asta, deși ar fi trebuit la final: Valeria Seciu.

– Interesantă afirmația, mai ales că vine din partea unei Mari Actrițe pe care am apreciat-o eenorm…. însă în zilele noastre nu prea e nimic „subversiv” pe scenă… E totul la vedere… Cam prea vedere la… Uneori fără nicio urmă de mister specific artei noastre… Uneori cred că prea s-a „democratizat” tot procesul de creație și în special rezultatul acestui proces. Televiziunea e acaparată de alt gen de „personalități”, mai „populare”.

– Ai proiecte noi? În film, de exemplu? În TV? Dar în teatru?

– La teatru abia am scos o premieră cu spectacolul „Tache, Ianke și Cadîr” în viziunea regizorală a lui Radu Nichifor.

În ceea ce privește filmul și televiziunea, mai ales televiziunea… E acaparată de alt gen de „personalități”…. Mai „populare”… În ceea ce privește filmul am avut de curând două experiențe interesante în „Scara” al domnului Vlad Păunescu și „Libertate” al domnului Tudor Giurgiu.

Societatea românească e demult în moarte clinică. Nu am motive de optimism

– Ca indivizi, în lumea asta nouă și bizară, perspectivele par dezechilibrate și destul de sumbre. Am spus par. Deși sper într-o armonie viitoare. Ești optimist sau…

– Sincer, nu prea am motive de optimism în ceea ce privește societatea românească, e demult în „moarte clinică”… Mă simt deseori obosit de minunată noastă „democrație” adică nici cal…. nici măgar… nu știu cum avem „talentul să denaturăm totul… Mă opresc aici… Devin prea vehement, inutil….

– E de joacă, cu actoria? Întreb așa, ușor distrată, ca manifest și ca atenționare pentru toți aspiranții care se văd actori peste noapte.

– În zilele noastre… Cam da… Nu văd deloc, sau rareori, profunzimea actului cultural de odinioară… Dar îi înțeleg… Vorba domnului Shakespeare, „actorii sunt cronica vie si prescurtată a vremurilor”…

Marcel Turcoianu este interesat de anumite nuanţe, de o gamă de stări. Se concentrează asupra mărturisirii lui, ducând astfel publicul acolo unde și-a propus. Simplificând, în primă instanţă își face plăcut personajul, caută ritmul existenţei lui pe scenă cu detașare și siguranță deplină, fără să fie mereu cu supusul ecourilor pe care paşii lui le stârnesc în urechea spectatorului.

Actorul Marcel Turcoianu, asumându-şi existenţe fictive posibile, încearcă o interpretare a lumii în cheie proprie, nedemonstrativ. Ci autentic, cu pasiune și seriozitate, ca ipostază de cunoaştere, căutând să exploreze toate posibilităţile de expresie.

Dacă a fi cu picioarele pe pământ mai inseamnă să-ți cunoști meseria, să-ți stăpânești talentul și să-ți păzești statutul, fără doar și poate avem în Marcel Turcoianu un maestru al stabilității gravitaționale.

Arta însă intră într-un conflict cu legile gravitației, întrucât accede la teritorii supraterestre. A face artă implică (și asta poate fi o altă definiție a talentului) capacitatea de a seduce și a atrage în zone mai puțin ferme dar mai armonioase. Pentru asta trebuie să te prefaci tu însuți că vrei să-ți iei zborul. Dacă reușești să te convingi și pe tine, se poate să nu fie tocmai rău. Dacă nu, îi împingi doar pe ceilalți să zboare, iar tu îți lași picioarele pe pământ, la adăpost. Prudența își are locul său în biografia unui mare actor.

Cred că fiecare dintre noi alege arta care i se potriveşte. Alegem teatrul sau filmul după un plus al sensibilităţii. Artă conservată sau conservă de artă. Actorul este un cumul de mituri. Lumea toată încape în putinţa lui de a-i întoarce lumii faţa ei cunoscută, dar mai cu seamă imaginea pe care ea nu o ştie despre sine. În lumea la care gândim încap timpul şi timpurile, spaţiul şi spaţiile, oamenii şi omul.  Actorul este victima superioară a unei stranii frustrări. El nu îşi poate vedea niciodată spectacolul în care joacă, cum nu se poate vedea niciodată pe sine în spectacol. Unica sa oglindă sunt spectatorii, care, în cadrul binecunoscutei lor relaţii de feedback perpetuu cu scena, stabilesc împreună cu evenimentul artistic un sistem de maximă capacitate funcţională, potențat în diverse puncte de subsisteme.

– Uite și un stereotip, dar chiar sunt curioasă: ce defecte ai?

– Perfecționist, chițibușar, uneori ducând ironia la grad de cinism… și multe altele…

– Unde pleci în vara asta?

– În lume… Nu știu exact… Dar de câțiva ani buni prefer străinătatea…

– Ai dușmani?

– Chiar dușmani n-am simțit… Cred că doar inamici…

– Ți s-a luat vreodată un rol pe care ți-l doreai? Cum ai reacționat?

– Sincer nu mai știu… Sunt prea mulți ani… Și prea multe roluri… Dar țin minte că la începuturi… Eram foarte „crud” în meserie și am dat, la teatru, o audiție pentru Rică Venturiano, din „O noapte furtunoasă” montată de dl. Mircea Danieliuc, miză mare, atunci, nu am luat proba, a jucat un actor cu 20 de ani mai în vârstă…. Am fost foarte frustrat, mult timp… Cu timpul… am înțeles, deși, greu cu alegerea pe care a făcut-o regizorul.

Uneori, viața de familie e sacrificată

– Ca actor, se știe, ai mai multe vieți. Dar viața ta, cea reală, viața ta are de suferit din pricina tuturor personajelor însuflețite sau găsești firesc? Aici, cunoști, quod capitae, tum sententiae și discuția nu se termină niciodată, de la actor la actor…

– Să știi că am încercat, pe cât mi-a fost cu putință, să separ „lumile”… Dar cred că uneori s-au intersectat și cred că uneori viața personală, de familie e sacrificată… Trebuie să evaluezi, în timp, dacă a meritat… Și mai ales să ai parte de înțelegerea celor de lângă tine… Altfel nu se poate un drum lung în aceasta profesiune.

– Provocare de final: povestește tu ceva ce ți-ar plăcea să spui publicului, să știe despre tine și eu nu te-am întrebat.

– N-am ce să-ți spun spectaculos despre mine… Sunt un om normal, cu o viață normală care a încercat și sper să fi și reușit să bucure puțin oameni…

Asta să-mi fie trecerea….

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Actorul Dorel Vișan, despre ce mai înseamnă Paștele la români: „După ce va trece valul acesta, abia atunci va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Omul s-a dezobișnuit să sufere”

Motivul pentru care Florin Zamfirescu a renunțat la teatru: „Eu eram ținut în meseria asta de mama!” (VIDEO)