Ce făceau și ce mâncau Nicolae și Elena Ceauşescu de Paşte. Mărturia care scoate la iveală unul dintre cele mai mari secrete ale fostului cuplu prezidențial

Cea mai mare sărbătoare creştină, Paştele, a fost mereu un prilej de meditaţie, de rugăciune şi un moment de bucurie. Cu toate acestea, înainte de Revoluție această sărbătoare era cvasi-inexistentă, iar Învierea Mântuitorului era de cele mai multe ori sabotată de autorități.

Regimul comunist încerca să-i ţină ocupaţi pe credincioşi, mulţi oameni mergeau inclusiv la lucru în Duminica Paştelui. Totodată, multe evenimente sportive, culturale, distractive erau programate în perioada slujbei de Înviere.

Mâncarea tradițională era și ea destul de greu de procurat. Cei mai norocoşi erau cei care locuiau la țară și creșteau miei. Ceilalţi stăteau la cozi şi se declarau mulţumiţi dacă reuşeau să facă rost de un pui sau să cumpere un kilogram în plus de zahăr sau făină.

MILITAR Noua super-armă pe care o va folosi Trump împotriva Iranului în cazul în care negocierile de la Islamabad eșuează

22:08

ARMATĂ Trump taie finanțarea pentru Ucraina. Din bugetul record de 1,5 trilioane de dolari pentru armată în 2027, nu este prevăzut niciun ban pentru Kiev

21:59

Scorniceștiul, micul rai al delicateselor

Nelu Stoian avea 20 de ani în 1988 și își amintește că ziua de Paște o petrecea alături de familie, dar și cu prietenii, la țară. Fiecare aducea ce avea în gospodărie: dulciuri, ouă, biscuiți cu miere și carne de miel.

„Paștele era o sărbătoare interzisă. Partea religioasă era aproape inexistentă. Însă mulți ne ascundeam și sărbătoream. Fiind aproape, mai mergeam în preajma sărbătorilor la Scornicești, locul de unde era Ceaușescu. Aici găseam Pepsi, Cola și cumpăram cât puteai. Acolo găseai cele mai multe bunătăți pe vremea aceea. Salamul de vară pentru noi atunci era o delicatesă. Îl dădeam prin făină, apoi îl agățam pe țeava de gaz de la bloc și aveam mult timp din el. Mai reușeam uneori când veneam în București și cumpăram cutii cu măsline și bomboane. De sărbători, băgau portocale și ne omoram la acele cozi, însă mai mult de Crăciun, nu de Paște. Aveam voie să cumpărăm foarte puține”, mărturisește Nelu Stoian pentru Gândul.

Ceaușeștii, oamenii tradiției

Cu toate acestea, potrivit documentelor păstrate în arhivele Mitropoliei Olteniei și citate de Adevărul, tatăl lui Nicolae Ceauşescu, Andruţă Ceauşescu, a fost consilier parohial la Scorniceşti până la moartea sa (1969).

Roguski, un apropiat al familiei Ceauşescu și cel care a proiectat multe dintre palatele adminstraţiei comuniste, mărturisea în urmă cu mai mulți ani că, deși Ceaușeștii încercau să respingă obiceiurile religioase ale poporului, fostul cuplu prezidențial ciocnea ouă, iar tradiţionalul cozonac nu le lipsea de pe masă.

„Obiceiurile de acasă erau sfinte şi pentru ei, care au fost nişte ţărani. S-au născut ţărani, au trăit ca nişte ţărani şi au murit ţărani. Ceauşeştii ţineau sărbătorile – de Paşti, de Crăciun – în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. Alături de ouă decorative aşezau multe fructe decorative”, mărturisea Camil Roguski, potrivit Adevărul.

„La ei în casa se făceau mereu ouă roșii”

O altă mărturie în legătură cu modul în care Elena şi Nicolae Ceauşescu se raportau la Sărbătorile Pascale vine de la Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov.

Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii”, relata Suzana în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu („La curtea lui Ceauşescu”)

Suzana Andreiaş povesteşte cum odată n-a făcut cozonac de Paşti pentru familia Ceauşescu.

„Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu. «Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide„, descria Suzana Andreiaş în volum.