Prima pagină » Cultură » Cum arată Park House, reședința familiei Spencer în care a copilărit Prințesa Diana

Cum arată Park House, reședința familiei Spencer în care a copilărit Prințesa Diana

Cum arată Park House, reședința familiei Spencer în care a copilărit Prințesa Diana

Park House, casa în care s-a născut și a copilărit Prințesa Diana, fosta soție a regelui Charles al III-lea, a fost până la 1975 reședința familiei Spencer.  Era o locuință închiriată de către fosta regină Elizabeth a II-a părinților Dianei, Edward John Spencer și Frances Shand Kydd. Diana, născută în 1961, a locuit în Park House până la vârsta de 14 ani. 

La doar 500 de metri se află reședința de iarnă Sandringham House cu 150 de camere și grădini luxoase, unde monarhul britanic își petrece timpul liber.

Fostă reședință nobiliară, transformată într-un hotel caritabil

După nunta Dianei cu  prințul Charles în 1981, familia ei s-a mutat în Althorp. Clădirea a fost donată organizației caritabile Leonard Chesire, fiind transformată într-un hotel pentru persoanele cu dizabilități.  Organizația a renunțat la administrarea clădirii în mai 2021, invocând costurile uriașe de după pandemie.

Clădirea este uitată, nelocuită și neîngrijită,  într-o stare avansată de degradare, cu ferestre scorojite, pereți murdari,  o curte plină de buruieni, ferestre cu geamuri sparte, o piscină abandonată, magazii cu acoperișuri prăbușite și cu o atmosferă dezolantă. Proprietatea cu 16 camere este împrejmuită cu un gard metalic.

Comunitatea locală, îngrijorată de starea degradantă a reședinței

În urma divorțului din 1996, prințesa Diana a murit într-un accident rutier la Paris, în 1997, la vârsta de 36 ani.

Tăcerea Casei Regale privind soarta fostei reședințe a familiei Spencer continuă să alimenteze dezamăgirea și speculațiile comunității locale.

„Este dureros să vezi în ce stare a fost lăsată această casă. Dacă oamenii din sat ar ști, ar fi șocați. Deși nu se vede de pe drum, e o adevărată rușine”, a declarat pentru The Mirror Selina Raines, o localnică în vârstă de 38 de ani.


Sursa Foto: Profimedia

Citește și:

Rana care a cauzat MOARTEA Prințesei Diana „a fost mică, dar în locul nepotrivit și incredibil de RARĂ”. Dezvăluirea făcută de un medic legist 

25 de ani de la dispariția uneia dintre cele mai iubite personalități din lume, supranumită „Prințesa Inimilor”. Iată tot ce trebuie să știi despre moartea Prințesei Diana

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump: Mă gândesc serios să retrag SUA din NATO
Digi24
Prima reacție a premierului britanic la declarațiile lui Trump despre NATO
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Rareș Cojoc, după ce milionarul dansator și partenera lui au câștigat încă o medalie de aur
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Boris Weisfeiler, dispariția misterioasă a unui matematician