„Înscăunarea unor indivizi ca dictatori” – Scrisoarea deschisă a UARF către Ministrul Culturii

Înscăunarea unor indivizi ca dictatori - Scrisoarea deschisă a UARF către Ministrul Culturii
Publicat: 19/04/2016, 18:41

În termeni duri, Uniunile profesionale cer Ministrului Culturii:

1. Să pună „capăt tentativei samavolnice de a înscăuna prin ordonanță guvernamentală o mână de indivizi ca dictatori ai cinematografiei române, băgându-le și Fondul cinematografic în buzunar.

2. Să taie din rădăcini alcătuirea unui „consiliu al valorilor”, „ai cărui membri știm de pe acum cine ar fi” „un fel de semizei”, ar fi și participanți la concursul CNC și arbitri ai acestuia, ar stabili regulile și le-ar putea schimba oricând și oricum ar crede de cuviință.

3. Să îndepărteze suspiciunea unui influențe a TIFF în managementul Ministerului Culturii.

Iată scrisoarea deschisă a U.A.R.F. – Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, U.P.F.A.R – ARGOA Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România, USF, Uniunea Scenariștilor de Film din România și SOPFIA – Societatea Producătorilor de Film si Audiovizual din România:

„Scrisoare deschisă adresată domnului Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii

Domnule ministru,
Această scrisoare vă este adresată prin intermediul celor care îi reprezintă de către o seamă de cineaști care au făcut, fac, sau speră că vor face film de cinema în România.
Ne-a bucurat intenția enunțată de dumneavoastră la preluarea mandatului, aceea de a reforma legislația și reglementările din domeniul cinematografiei, un domeniu aflat în suferință din multe puncte de vedere, mai ales cele privind finanțarea, libera concurență și echitatea, diversificarea producției, stimularea investițiilor private, reglementarea pieței de film, dar și altele.

Ne-am bucurat fiindcă, printr-un apreciabil efort al breslei, după ani de consultări, căci suntem mulți și avem vârste, preocupări și opinii diverse, am reușit să introducem în Parlament proiectul unei noi legi a cinematografiei, gândit cu aceeași intenție ca și a dumneavoastră. Proiectul a fost agreat de toate marile uniuni profesionale, de conducerea Centrului Național al Cinematografiei, a fost făcut public și a fost ajustat în urma opiniilor exprimate, a primit avize favorabile de la ministere implicate și de la comisii parlamentare vizate, a intrat în discuția Comisiei de Cultură a Senatului, dar nu s-a finalizat. Un grup de cineaști cu nume sonore s-a opus, fără să-și argumenteze punctul de vedere și fără să facă propuneri de modificare, deși a fost în mod repetat invitat să o facă. În schimb, evocând spectrul unei posibile virulente campanii mediatice interne și internaționale a obținut stoparea demersului.

Nici proiectul unui nou regulament al concursului organizat de către Centrul Național al Cinematografiei pentru obținerea de finanțări din Fondul cinematografic nu a prins viață, deși a fost înaintat de ceva vreme către CNC; opozanții proiectului sunt, direct sau prin reprezentanți, aceiași.
E regretabil, domnule ministru, că ați decis să nu luați în seamă aceste documente îndelung elaborate și negociate și ați înființat, fără să fi anunțat public și fără consultarea organizațiilor profesionale, un grup de lucru alcătuit cu misiunea de a ciopârți în propriul beneficiu actualele acte normative și de a legifera în goană modificările printr-o ordonanță de guvern – surpriză.
Dar cu adevărat dezamăgiți și revoltați suntem de produsul activității acestui grup, comunicat trunchiat, aproape în batjocură de un consilier ministerial, după ce acțiunea secretă a fost deconspirată. În esență, prin modificările pe care dumnealor le preconizează, întreaga cinematografie română ar fi pusă în mâinile unui „consiliu al valorilor”, ai cărui membri știm de pe acum cine ar fi. Acești consilieri, un fel de semizei, ar fi și participanți la concursul CNC și arbitri ai acestuia, ar stabili regulile și le-ar putea schimba oricând și oricum ar crede de cuviință. Astfel, concursul CNC ar deveni în totalitate o afacere privată finanțată din bani publici, aflată în perpetuitate la cheremul unor indivizi instalați la butoane ca niște senatori de drept.

Dincolo de nerespectarea unor legi românești și reglementări europene în vigoare, precum și de sfidarea unor elementare norme de bun simț, este semnificativ faptul că, în loc să fie facilitată și susținută investiția privată și mai ales filmele realizate, pe cât posibil, fără bani publici, modificările ce ne-au fost transmise de consilierul Rus vor permite ca filmele cineaștilor consacrați (nominalizați, desigur, de „consiliul semizeilor”) să fie finanțate din acest fond public în procent de 80%, sumele astfel primite urmând să nu mai fie returnate. Bineînțeles, din moment ce ar acorda banii cu titlul de subvenție și nu de credit sau de finanțare rambursabilă, statului nu i s-ar permite nici să rețină din încasări cota parte corespunzătoare ponderii banului public în bugetul filmului. Cu alte cuvinte, sumele provenite din exploatarea filmelor făcute din bani publici ar intra integral, ca profit, în conturile unor persoane și companii private, ale căror prestații au fost deja plătite din bugetele de producție.

În acest context, vă cerem ferm, domnule ministru să puneți capăt tentativei samavolnice de a înscăuna prin ordonanță guvernamentală o mână de indivizi ca dictatori ai cinematografiei române, băgându-le și Fondul cinematografic în buzunar. Vă cerem să demarați consultări transparente, cu toate organismele reprezentative ale cineaștilor, pornind de la proiectele îndelung elaborate și larg agreate, în vederea adoptării unor reglementări care:
1 Să întărească CNC, nu să îl paraziteze prin înființarea altor organisme suplimentare, cu funcții și structuri paralele. Rezultatele CNC nu pot fi contestate, căci niciunul din filmele premiate n-ar fi fost dacă CNC n-ar fi fost; trebuie doar scos de sub incidența celor care țin „să-și” numească directorul, consiliul de administrație sau comisia de concurs
2 Să deschidă, nu să închidă calea finanțării private.
3 Să permită tuturor cineaștior acces la finanțare cu șanse egale, indiferent cum se numesc, ce vârstă sau ce palmares au.
4 Să excludă pericolul concentrării resurselor financiare și a puterii de decizie în mâna unei sau unor persoane, indiferent cine ar fi acestea.
5 Să permită și să stimuleze diversificarea temelor și a genurilor de film abordate, nu să reducă producția la „filme de festival”.
6 Să premieze cum se cuvine marile performanțe, fără a face însă din marii performeri senatori de drept.
7 Să impună o activitate a MC și CNC total transparentă, pentru evitarea eventualelor abuzuri și înșelătorii.
8 Să legifereze piața de film pentru a stopa obstrucționarea și discriminarea filmului românesc și a-i da șanse reale de a ajunge la spectatori.

Folosim acest prilej și pentru a vă atrage atenția asupra unor situații conexe, pe care le considerăm expresii ale unor abuzuri în funcție:
Sesizând lipsa, la noi, a stimulentelor fiscale pentru industria cinematografică, măsuri care funcționează de mult în toate celelalte țări europene, doamna secretar de stat Corina Șuteu recomandă CNC să angajeze un studiu care să propună o asemenea măsură. Doamna Șuteu atașează și două oferte cerute de dumneaei cui a dorit dumneaei și comunică și prețul studiului, stabilit tot de dumneaei: 29.000€+TVA, preț pe care ar trebui, probabil, ca CNC să îl plătească. Lăsând la o parte cifra și faptul că modul în care pot fi cheltuite sume din Fondul cinematografic e strict stabilit prin lege, doamna secretar de stat refuză să ia în considerare proiectul de reglementare în acest domeniu, care se află pe masa CNC, e depus la Secretariatul General al Guvernului, inițiat, susținut și plătit deja din fonduri private, proiect realizat de PricewaterhouseCoopers, un consultant cu incontestabilă reputație, autor al unor măsuri similare în multe alte țări europene. Doamna Șuteu nu a exprimat motivul acestui refuz, lăsându-ne să îl bănuim.
Deși nu s-a înregistrat nicio contestație în legătură cu vreunul din membrii comisiilor desemnate pentru cea mai recentă sesiune a concursului CNC, tot doamna secretar de stat Șuteu, făcând referire la un număr nedefinit de apeluri telefonice primite de la cineaști importanți, dar tot nedefiniți, a solicitat directorului general al CNC să revadă componența acestor comisii și să o supună aprobării consiliului de administrație, deși procedurile legale, care au fost respectate, nu prevăd vreo atribuție a unui oficial din minister sau a consiliului de administrație al CNC în această speță.
Acordul CA al CNC nu e întâmplător solicitat cu insistență, din moment ce reprezentantul ministerului în acest organism, persoana aflată în incompatibilitate, datorită faptului că a fost angajată a Festivalului de Film Transilvania (TIFF), a fost înlocuită nu cu o persoană din minister, nici cu un profesionist de marcă neaflat în conflict de interese, ci cu o persoană care până în ianuarie 2016 a fost angajat (Head of Industries) al aceluiași TIFF! Menționăm că TIFF este un beneficiar direct al sumelor nerambursabile acordate prin deciziile consiliului de administrație și că aparține unora din cei care au împiedicat încercările de reformare menționate mai sus și încearcă acum să dea lovitura cu ordonanța de guvern plănuită în secret. Astfel, în loc să reprezinte interesele culturii și ale statului român, reprezentantul ministerului se alătură celorlalți reprezentanți direcți ai intereselor grupului respectiv, asigurându-le, cu 4 membri din totalul de 7, majoritatea favorabilă în toate chestiunile în care CA al CNC e chemat să decidă.
Tot în incompatibilitate se află și unii candidați admiși la concursul pentru ocuparea posturilor de membri în CA al România Film, care sunt angajați, acționari sau administratori ai altor distribuitori sau operatori de ecrane privați aflați în concurență cu regia de stat. Mobilul unor asemenea candidaturi e, de asemenea, ușor de bănuit.
Decizia prin care ministerul stabilește persoanele care vor reprezenta cinematografia noastră la Cannes și prin care se ordonă CNC să suporte cheltuielile acestei deplasări nesocotește faptul că, prin lege, CNC este cel în drept să decidă în această speță, că nu este corect ca aceste persoane să fie angajați ai unor operatori privați (evident, una din ele este angajată a TIFF) și că pentru operatori privați există proceduri și condiții stabilite prin lege pentru a solicita și a obține finanțare nerambursabilă din Fondul cinematografic. Este o altă situație decât, de exemplu, aceea prin care se acordă prin ordin, din bugetul ministerului culturii, 2.000.000 lei nerambursabili pentru ediția din acest an a TIFF, de patru ori mai mult decât i s-a acordat anul trecut și suplimentar sumelor consistente primite din Fondul cinematografic, de la Primăria Cluj și alte surse de stat și private. Asta în timp ce e nevoie de o chetă publică pentru a aduna banii necesari achiziției în interes național a unei opere a lui Brâncuși.
Nici bună parte din cheltuielile ocazionate de prezența românească la Cannes Film Market, care aflăm că ar putea ajunge până la 120.000€, nu ar putea fi suportate legal din Fondul cinematografic. Cu siguranță, CNC nu poate deconta legal cei până la 47.000€ prevăzuți a fi cheltuiți pentru „petrecerea românească”. În cazul altor țări, asemenea petreceri sunt de obicei plătite de cei care își vând filmele la Cannes sau, dacă sunt plătite de organisme naționale, sunt dimensionate de acestea, sunt oferite în numele lor și sunt plătite în conformitate cu regulile lor. Numai așa ar beneficia România de succesul filmelor românești la Cannes; în formula propusă, chiar dacă s-ar fi putut pune în practică legal, ar fi fost vorba despre succesul unor cineaști români, care își fac relații și afaceri personale oferind o grandioasă petrecere plătită din bani publici.
În concluzie, domnule ministru, vă rugăm să nu vă lăsați atras în capcana care vă transformă în instrument al unui grup de interese, ci să acționați în interesul cinematografiei românești. În acest sens, sugerăm începerea reformei printr-o operațiune de curățenie care să includă desecretizarea documentelor ce conțin date publice pe baza cărora s-au calculat punctajele în sesiunile anterioare ale concursului CNC, documente abuziv secretizate și, dacă veți considera că este util, un control financiar efectuat de organele în drept asupra corectitudinii procedurale în operațiunile prin care s-au acordat sume din Fondul cinematografic.
Cu mențiunea că atașăm acestei scrisori proiectele și documentele la care facem referire în cuprinsul ei și că, dacă va fi nevoie, suntem pregătiți să urmăm exemplul ce ne-a fost dat și să protestăm foarte vizibil la marile festivaluri de film ce urmează, rămânem în așteptarea deciziilor și a acțiunilor dumneavoastră.

U.A.R.F. – Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România
U.P.F.A.R – ARGOA Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România
USF Uniunea Scenariștilor de Film din România
SOPFIA – Societatea Producătorilor de Film si Audiovizual din România”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică