Prima pagină » Cultură » Just Stop Oil a suspendat temporar protestele ce implică opere de artă

Just Stop Oil a suspendat temporar protestele ce implică opere de artă

Elena Popescu
Just Stop Oil a suspendat temporar protestele ce implică opere de artă

Activiștii de mediu de la Just Stop Oil au anunțat că așteaptă până pe 4 noiembrie 2022 răspunsul guvernului britanic la cererile lor, după care vor relua acțiunile de protest.

Gruparea a transmis recent că va suspenda protestele ce vizează capodopere de artă din muzee britanice sau din alte țări europene ca demnitarii de la Londra să aibă timp să analizeze solicitările lor.

„Nu adresăm întrebarea «ar trebui toată lumea să arunce supă pe tablouri?». Ceea ce facem este să ducem conversația mai departe, ca să putem adresa întrebările care contează”, spunea un membru al grupării luna trecută, după atacul asupra „Sunflowers” de la National Gallery din Londra.

Între altele, organizația de mediu vrea să atragă atenția cu privire la numeroasele licențe pentru combustibili fosili garantate de Liz Truss, fost prim-ministru britanic, și la valoarea subvențiilor pe care combustibilii fosili le primesc față de energia regenerabilă, în ciuda costurilor semnificativ mai mici pe care le-ar avea eolienele marine.

Citește continuarea pe Curatorial.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli