Prima pagină » Cultură » Mulți tineri născuți după 1990 sunt convinși că se trăia mult mai bine în comunism. Un istoric explică fenomenul: Doar părțile pozitive sunt amintite

Mulți tineri născuți după 1990 sunt convinși că se trăia mult mai bine în comunism. Un istoric explică fenomenul: Doar părțile pozitive sunt amintite

Mulți tineri născuți după 1990 sunt convinși că se trăia mult mai bine în comunism. Un istoric explică fenomenul: Doar părțile pozitive sunt amintite

Câțiva politicieni suveraniști își exprimă nostalgia după regimul comunist al dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Printre aceștia se enumeră Diana Șoșoacă, europarlamentar și președinte SOS România. Declarațiile ei laudative la adresa dictatorului arestat și executat în 1989 pentru „crime împotriva umanității” și „subminarea economiei naționale”, făcute chiar în plenul Parlamentului European, au stârnit controverse în mass-media și pe rețelele de socializare.

Diana Șoșoacă, care are 96 de dosare penale,  a spus că niciun președinte al României postdecembriste nu l-a egalat pe Nicolae Ceaușescu:

„Uitați-vă la politica lui Nicolae Ceaușescu. Nimeni nu l-a egalat vreodată. Dictator, dictator, dar a avut cea mai bună politică externă. A reușit să pună la aceeași masă Israelul și Palestina și a adus pacea în regiune. De aceea Comisia Europeană se pare că nu este pregătită. Doamna Ursula von der Leyen nu face decât să ne pună în război cu toată lumea, și de aici, din plenul Parlamentului European, îi cer demisia Ursulei von der Leyen”.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc au depus, luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei naționaliste, privind săvârșirea infracțiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război”.

Românii care au trăit comunismul sunt nostalgici doar după părțile pozitive

Pentru Digi24, istoricul Mădălin Hodor, invitat la emisiunea Studio Politic, și-a exprimat îngrijorarea că românii au uitat foarte mult de cum se trăia în perioada comunistă. Românii nostalgici după comunism își amintesc doar părțile pozitive, precum locuințele primite de la partid, calitatea programului TV, locurile de muncă sigure și sistemul de educație și de sănătate, proiectele infrastructurale etc.

Mulți nu-și amintesc și părțile negative, precum abuzurile, încălcarea dreptului la libera exprimare, programul TV de numai două ore pe durata săptămânii, nomenclaturismul, securitatea,  cultul personalității și propaganda care prezentau o Românie diferită față de cea reală, cozile la alimente, raționalizarea de energie, apă și căldură, atrocitățile de la Canalul Dunăre-Marea Neagră , închisorile comuniste etc.  Majoritatea românilor apucau să mănânce portocale și banane doar o singură dată pe an, în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Generația care a trăit în perioada lui Nicolae Ceaușescu suferă de un fel de memorie selectivă și își amintește doar anumite părți pozitive, sau ceea ce a fost pentru ei pozitiv din perioada lui Nicolae Ceaușescu și pur și simplu nu vor să recunoască lucrurile rele care s-au întâmplat în perioada comunistă. A fost un fenomen care a crescut gradual în România și care a venit și pe fondul unei greutăți a generației născute și crescute în perioada lui Nicolae Ceaușescu de a se adapta la lumea în care trăim noi”.

Tinerii din generația Z sunt „nostalgici” după comunism, deși nu l-au experimentat niciodată 

Hodor, care este cercetător CNSAS, a spus că se declară surprins că a descoperit tineri din generațiile Y și Z care sunt nostalgici după comunism,  deși nu l-au trăit niciodată. Mulți știu despre comunism doar din poveștile bunicilor și părinților care l-au experimentat în deceniile Războiului Rece.

„Surpriza mea a fost, de exemplu, să descopăr că nostalgicii după perioada comunistă nu sunt doar persoanele în vârstă, de o anumită vârstă, care au trăit în perioada comunistă. Am descoperit șocat că persoane care sunt născute după 1990 promovează acest tip de discurs nostalgic. Ei nu au trăit în comunism, în schimb, sunt foarte convinși că în perioada dinainte de 1989 se trăia mult mai bine, erau niște condiții bune pentru tineri”.

Ceaușescu era doar un canal de comunicare vest-est

Istoricul a venit și cu explicații pe partea de politică externă – în anul 1968,  Nicolae Ceaușescu s-a debarasat de URSS și de liderii Pactului de la Varșovia după intervenția sovietică în Cehoslovacia și ar fi cartea aceasta a independenței, iar „liderii occidentali, crezând că pot să găsească un dizident, o persoană care în interiorul lagărului socialist să facă notă discordantă cu Moscova, l-au încurajat”

„Nicolae Ceaușescu nu a fost un lider mondial, ci o o persoană care a fost folosită de liderii mondiali pentru a găsi diverse canale de comunicare cu China, de exemplu, sau cu URSS. Deci Nicolae Ceaușescu nu genera politică externă, el era o ușă între politicienii din Occident și cei cu care politicienii din Occident voiau să negocieze fără ca acest lucru să fie evident”.

Potrivit datelor unui sondaj INSCOP, 50% dintre români cred că regimul comunist a fost un lucru bun pentru România, procentajul fiind în creștere față de acum 10 ani.  Peste 46% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine decât acum, potrivit Digi24.


Sursa Foto: Shutterstock

Citește și:Tot mai mulți TINERI sunt interesați să afle despre istoria comunismului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină