Prima pagină » Cultură » Ucraina va cere înscrierea centrului istoric din Odesa pe lista patrimoniului UNESCO

Ucraina va cere înscrierea centrului istoric din Odesa pe lista patrimoniului UNESCO

Ucraina va cere înscrierea centrului istoric din Odesa pe lista patrimoniului UNESCO

Autorităţile din Ucraina au anunţat că vor solicita înscrierea în patrimoniul UNESCO a centrului istoric din Odesa, renumit pentru arhitectura sa, dar care a fost deja afectat de bombardamente şi care „este situat doar la câteva zeci de kilometri de linia frontului” cu armata rusă, conform france24.

Ministrul ucrainean al Culturii şi Informaţiei, Oleksandr Tkacenko, a fost primit marți de directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, la sediul general din Paris al acestei organizaţii şi a anunţat că Ucraina va cere înscrierea centrului istoric din Odesa în patrimoniul cultural mondial.

„Odesa este în pericol în acest moment; sunt bombardamente frecvente”, a declarat ministrul.

Odesa, un oraş portuar la Marea Neagră, celebru mai ales pentru scările sale monumentale, este și un port strategic în actualul conflict armat, fiind bombardat de mai multe ori de forţele militare ruse.

„Pe 24 iulie 2022, o parte din marele acoperiş din sticlă şi din ferestrele Muzeului de Arte Frumoase, inaugurat în 1899, a fost distrusă”, conform unui comunicat al UNESCO.

„UNESCO a mobilizat deja experţi internaţionali care furnizează sprijin tehnic Ucrainei pentru ca această candidatură să fie examinată de urgenţă de statele membre în Comitetul patrimoniului mondial, în vederea unei înscrieri pe lista patrimoniul mondial și pe Lista patrimoniului mondial în pericol”, mai scrie în document.

În virtutea mandatului său, „UNESCO a adoptat măsuri de urgenţă în Ucraina şi a mobilizat aproape 7 milioane de dolari, a furnizat ajutoare în natură şi a pus la dispoziţia autorităţilor locale o parte dintre experţii săi cu scopul de a-i consilia pe profesioniştii aflaţi la faţa locului”, precizează comunicatul.

Înscrierea pe lista patrimoniului mondial „va permite cel mai probabil evitarea bombardamentelor suplimentare asupra Odesei”, a declarat ministrul Oleksandr Tkacenko. „Este o recunoaştere a importanţei pe care o are centrul istoric din Odesa”, care face parte „nu doar din patrimoniul ucrainean, ci şi din patrimoniul lumii”, a adăugat oficialul ucrainean.

Audrey Azoulay a anunţat că UNESCO îşi va consolida dispozitivul de sprijin din Odesa, mai ales „finanţarea operaţiunilor de reparare a pagubelor provocate de la începutul războiului asupra Muzeului de Arte Frumoase şi Muzeului de Artă Modernă”, va spori sprijinul pentru digitalizarea a cel puţin 1.000 de opere de artă prezente la Odesa, precum şi pentru fondul de documentare a Arhivelor de Stat din Odesa, odată cu livrări de noi echipamente pentru protecţia bunurilor culturale.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: LIVE | Război în Ucraina, ziua 176: Kievul trebuie să „se pregătească pentru toate scenariile” în cazul centralei Zaporojie, avertizează un oficial ucrainean: „Nimeni nu s-a gândit că rușii vor trage cu tancurile în reactoarele nucleare”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ