Prima pagină » Actualitate » „Aceste imagini, eu am confirmarea că există”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, senatoarea care anchetează întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR

„Aceste imagini, eu am confirmarea că există”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, senatoarea care anchetează întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR

Luiza Dobrescu

Există înregistrări video cu întâlnirea dintre Ilie Bolojan și șefa CCR, confirmă exclusiv pentru Gândul senatorea care conduce ancheta în Parlament.

„Aceste imagini, eu am confirmarea că există”, a spus șefa Comisiei de Constituţionalitate din Senat, Cosmina Cerva, care a explicat și de ce a cerut înregistrările de la întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan şi preşedintele Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, înainte de votul Legii ANI.

Cerva a cerut imaginile de pe camerele de supraveghere ca să afle, în cadrul Comisiei de anchetă, tot parcursul întâlnirii de taină, dintre cei doi oficiali, în biroul şefului Senatului, liberalul Mircea Abrudean, din data de 14 august.

„Aceste imagini eu am confirmarea că există. De-asta le-am cerut. Ele sunt gestionate de Camera Deputaţilor. Vreau să vedem tot parcursul, unde s-au întâlnit, dacă au mai fost însoţiţi de cineva.”

De asemenea, Cerva lansează şi o serie de acuzaţii referitoare la maniera în care se încearcă împiedicarea investigării întâlnirii dintre premier şi şefa Curţii Constituţionale a României.

Ce investighează Comisia de Constituţionalitate

Cerva a solicitat celor care se ocupă de administrarea clădirii Parlamentului imaginile de pe camerele de monitorizare a incintei din holul în care se află biroul lui Abrudean.

Senatoarea, care este preşedintele Comisiei de Constituţionalitate din cadrul Senatului, spune că are confirmarea din partea unuia dintre cei doi că această întâlnire a avut loc, iar imaginile de pe camerele de supraveghere îi vor confirma informaţiile.

„Aceste imagini eu am confirmarea că există. De-asta le-am cerut. Ele sunt gestionate de Camera Deputaţilor. Vreau să vedem tot parcursul, unde s-au întâlnit, dacă au mai fost însoţiţi de cineva.

Am cerut imaginile ca să stabilim locul de întâlnire, traseul şi momentul la care s-a intrat în biroul preşedintelui Senatului. De asemenea, de ieri, se încearcă desfiinţarea Grupului PACE pentru a putea fi preluată Comisia de Constituţionalitate de la noi. Au încercat să ia oameni de la grup, încă din sesiunile extraordinare„, a declarat senatorul Cosmina Cerva, pentru Gândul.

De asemenea, a solicitat de la SPP să-i pună la dispoziţie şi numele celui care a asigurat paza uşii biroului preşedintelui Senatului pe data de 14(n.r august 2026).

Biroul Politic al Senatului a aprobat miercuri cererea Comisiei să primească imaginile de pe camerele de supraveghere.

„Tot Parlamentul are camere de la intrare până în parcare. Vreau să vedem tot parcursul. Cine i-a introdus în biroul preşedintelui. Am cerut de la SPP să-mi pună la dispoziţie numele celui care a asigurat paza de la inatrrea în biroul preşedintelui. Încă nu mi s-a răspuns”, mai spune Cerva, pentru Gândul.

Mircea Abrudean chiar a declarat recent că a convenit cu premierul Ilie Bolojan că îi poate folosi biroul de la Senat de fiecare dată când are nevoie.

Grupul PACE a transmis şi un comunicat în care spune că au existat mai multe tentative de dizolvare a Grupului PACE pentru a  opri ancheta care urmează să aibă loc marţea viitoare, pe 8 septembrie.

 

 

Comentarii 1
  • /d.c. The Hunter

    Elena-Simina Tanasescu, numita la CCR de catre PNL, via Iohannis, crezand ca toti romanii au IQ-ul la fel de rahitic precum cel al ” limbricilor” imbecili care-s trolii bolojenisto-penelisto-useristi, a ”emanat” precipitata si ”sub..egida” CCR urmatoarea declaratie tembela: „Ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanții mass-media și în vederea unei corecte informări a opiniei publice, facem următoarele precizări: Președinta Curții Constituționale a României, doamna prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, respinge ferm și categoric orice speculație privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curții în afara cadrului strict legal”.
    Ok, damezo! Poti sa o respingi, s-o imbrațișezi, s-o pupi, etc.
    Nu intereseaza pe nimeni.
    Pentru ca intrebarea era alta: te-ai intalnit cu Bolojan pe șest sau nu?
    Pentru ca daca da, te-ai intalnit pe șest cu Bolojan, pe langa alte reguli si norme ai incalcat si principiul separarii puterilor in stat, principiu ce sta la baza Constitutiei (pe seama careia parazitezi banul public), si asta chiar si numai daca te-ai ”gîngurit” ca o porumbiță neprihanită cu Bolojan despre vreme sau moda, desi e clar pentru toata lumea ca, in fapt, te-ai prostituat politic cu el in biroul lui Abrudean (si ăsta tot de la PNL), pomenindu-l mai ales pe useristul Fritz, cocota masculina germana, care, foarte probabil se produce si sub protectia Bundesnachrichtendienst (BND), un woke-ist neomarxist-globalist ajuns primar al Timisoarei si SEFUL UNUI PARTID IN ROMANIA cand nici macar nu avea cetatenia romana, un aventurier cu tupeu de căruțaș colhoznic, pe care legea ANI, cu amendamentul PSD cuprins in ea, il poate scoate definitiv de pe centura politicii romanesti si trimite, in perspectiva, in bordelul penal de la Rahova!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete schimbă regulile în Sănătate. Comisiile care întârzie dosarele medicilor, luate la bani mărunți
Digi24
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
George Clooney, secretul unei căsnicii fără certuri. Regula de aur, păstrată de 12 ani
Digi24
Cele trei variante transmise de Zelenski Statelor Unite pentru a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce prea mult zahăr îi dăunează sănătății?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute