Prima pagină » Educație » UPDATE | Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică. Se întorc acasă cu patru medalii de aur și una de argint / Nicolae Ciucă: Remarcabil succesul lor. Ne arată valoarea școlii românești

UPDATE | Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică. Se întorc acasă cu patru medalii de aur și una de argint / Nicolae Ciucă: Remarcabil succesul lor. Ne arată valoarea școlii românești

Otilia Serescu
UPDATE | Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică. Se întorc acasă cu patru medalii de aur și una de argint / Nicolae Ciucă: Remarcabil succesul lor. Ne arată valoarea școlii românești
Noi rezultate de excepție - Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică. Se întorc acasă cu patru medalii de aur și una de argint / Sursa foto: Instagram

Elevii români au obţinut patru medalii de aur şi una de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică, organizată online de Elveţia şi care a reunit 369 de concurenţi.

UPDATE ora 13:30 – Nicolae Ciucă: Remarcabil succesul elevilor români la Olimpiada Internaţională de Fizică. Ne arată încă o dată valoarea școlii românești

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că performanţa elevilor români la Olimpiada Internaţională de Fizică (IPhO2022) precum şi cea a tinerilor din lotul naţional de matematică arată valoare şcolii româneşti.

„Remarcabil succesul elevilor români la Olimpiada Internațională de Fizică (IPhO2022)! Avem cea mai bună echipă din Europa și a doua la nivel mondial! Calde felicitări tuturor!

Performanța lor, la fel ca cea a tinerilor din lotul național de matematică, ne arată încă o dată valoarea școlii românești, a dascălilor cu vocație și a elevilor orientați spre excelență, dar și nevoia de a orienta resurse pentru a asigura în mod egal acces la educație.

Reforma educației, a cărei implementare o pregătim la nivelul guvernului, vine să valorifice integrarea acestor minți strălucite în economia viitorului, bazată pe cunoaștere, cercetare și inovare.

Noile legi aflate acum în consultare publică, parte a pachetului România Educată, sunt orientate spre două obiective majore. Pe de o parte, susțin performanța și excelența și, în egală măsură, asigură acces la educației fiecărui copil din România, potrivit abilităților și potențialului fiecăruia.

Însă cea mai importantă schimbare pe care o introduce Proiectul de țară ”România Educată” este să pregătească tinerele generații pentru a răspunde transformărilor sociale dinamice și economiei viitorului.

Încurajăm însușirea competențelor digitale și antreprenoriale, spiritul civic, creativitatea și deprinderea de a învăța continuu. Sunt elemente absolut necesare pentru ca actuala generație de elevi să se integreze în societatea bazată pe cunoaștere a următorilor ani, într-o economie competitivă și o piață a muncii în continuă dinamică”, a transmis, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

ȘTIRE INIȚIALĂ

„Un alt rezultat excepțional al elevilor români! La Olimpiada Internațională de Fizică (IPhO2022), echipa României a obținut un rezultat excepțional, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa.

A 52-a Olimpiadă Internațională de Fizică a fost organizată online de Elveția și a reunit 369 de concurenți”, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pe Facebook.

Echipa României a fost coordonată de doamna profesor dr. Delia Constanța Davidescu și de domnul conferențiar universitar dr. Adrian Dafinei, participarea României fiind susținută de Ministerul Educației împreună cu Societatea Română de Fizică.

„Felicit elevii români care au obținut acest rezultat excepțional:

  1. Vlad Ștefan Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” Timișoara – medalie de aur, cel mai bun concurent european.
  2. Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur.
  3. Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur
  4. Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur.
  5. George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de argint. Încă o dată, felicitări copiilor și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această performanță deosebită! #Mândridevoi”, a mai transmis ministrul.
Noi rezultate de excepție - Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică. Se întorc acasă cu patru medalii de aur și una de argint / Sursa foto: Instagram

Noi rezultate de excepție – Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică. Se întorc acasă cu patru medalii de aur și una de argint / Sursa foto: Instagram

Ceremonia de premiere a câștigătorilor, în care sunt prezentați medaliații concursului

Echipa  României a obținut câte patru medalii de aur și una de argint

Pe echipe, rezultatele IPhO2022 arată astfel: Echipa Chinei a obținut cinci medalii de aur, echipele României și Coreei de Sud au obținut câte patru medalii de aur și una de argint, iar echipa Statelor Unite ale Americii a obținut trei medalii de aur și două de argint.

Dintre participanții din țările europene, echipa Germaniei a obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz. Echipele din Bulgaria și din Ungaria au obținut câte o medalie de aur.

Echipa Vietnamului a obținut trei medalii de aur, una de argint și una de bronz. Au mai obținut câte două medalii de aur echipele din Taiwan, Emiratele Arabe Unite și India. Echipele din Australia, Singapore, Israel, Kazakhstan, Indonezia, Georgia și Hong-Kong au obținut câte o medalie de aur.

Vă recomandăm să citiți și:

Performanță la Olimpiada Internațională de Matematică: România a obținut primul loc în Europa și locul 5 în lume

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ