Prima pagină » Emisiuni » Florin Chilian este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Florin Chilian este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Emisiuni
Florin Chilian este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Artistul Florin Chilian este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 12 noiembrie, începând cu ora 19:00.

Florin Chilian s-a născut pe 14 decembrie 1968 în București. Provine dintr-o familie dezorganizată, părinții fiind despărțiți.

Are o soră mai mare, Mihaela, de care a fost separat în copilărie și cu care s-a reîntâlnit în adolescență.

A absolvit liceul Matei Basarab din București în 1987. Nu are studii muzicale, declarându-se autodidact.

În anul 1985, participând ca spectator la un concert Valeriu Sterian și Compania de sunet, în a cărui deschidere cânta Doru Stănculescu, s-a simțit atras de înțelesurile melodiei Shambala care îi va schimba viața.

Omul care i-a îndrumat primii pași în muzică a fost un prieten din copilărie, Marcel Condruz, care l-a învățat primele acorduri de chitară.

Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și din Marea Britanie.

Urmărește interviul integral cu Florin Chilian doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imperiul secret al filmelor piratate a căzut! Cum au spart polițiștii italieni rețeaua CINEMAGOAL care făcea milioane din streaming ilegal
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Mihai Neșu primește o pensie colosală de la olandezi. Cât încasează lunar fostul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Tragedia din Bacău. Șefa Ambulanței județene spune că nu și-a dat seama cât de grav era cazul copilului mort la școală: „Acum cu siguranță aș fi trimis echipaj cu medic”
Mediafax
Fosta iubită a unui cântăreț celebru, acuzată că a pus la cale uciderea lui
Click
Țara care a ajuns lider în turismul de relaxare și wellness. Mulți români aleg să-și petreacă vacanță aici: „M-am simțit complet relaxată și fără stres”
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Veste uriașă în lumea mondenă! Celebra cântăreață din România a devenit mamă pentru prima dată
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Mona Nicolici, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1. Cum arată astăzi, la 56 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului