Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ion Cristoiu: „Dintre toate țările lumii, trebuie să mizezi pe AMERICA”

Ion Cristoiu: „Dintre toate țările lumii, trebuie să mizezi pe AMERICA”

Alexandra Anton Marinescu
Ion Cristoiu: „Dintre toate țările lumii, trebuie să mizezi pe America”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a discutat despre relația României cu Statele Unite. Acesta a explicat faptul că americanii au fost decisivi în desprinderea țării din zona de influență sovietică. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Ion Cristoiu: „Independența lui Ceaușescu s-a bazat fundamental pe sprijinul Americii”

Ion Cristoiu a reamintit că relația României cu Statele Unite are rădăcini istorice. Washington a jucat un rol esențial în afirmarea independenței politice a țării, atât în perioada comunistă, cât și după 1990.

„Nu pot să comentez până nu explic atitudinea românilor față de America. Există o atitudine favorabilă față de America, indiferent de administrație, care ține de… În primul rând, nu trebuie să uităm că independența lui Ceaușescu s-a bazat fundamental pe sprijinul Americii. Iar după 1990, țara care de fapt ne-a scos din zona gri a fost America în 1990. Nu uita că noi am avut foarte multe relații militare. Deci, după părerea mea, nefiind un adept al parteneriatelor strategice, dintre toate țările lumii trebuie să mizez pe America.”, afirmă publicistul.

Antitrumpiștii din România sunt o grupare

Publicistul a comentat și dezbaterea din jurul atitudinii românilor față de Donald Trump. Acesta susține că o parte din elita locală se aliniază automat taberei pro-Bruxelles, criticând tot ce ține de politica trumpistă.

„Dar, în afară de asta, în România există o împărțire în legătură cu administrația Trump. Oana Gheorghiu și toți aceștia promovați de Bolojan mint când spun că au scris din greșeală. Ei sunt antitrumpiști. Ei sunt într-o grupare. Nu, acești oameni sunt adversarii lui Trump pentru că sunt pro-Bruxelles, pro-democrați. De exemplu, în bătălia asta care s-a dus în legătură cu Oana Gheorghiu, am văzut și tâmpenia că ambasada americană a premiat-o. Dar este o atitudine care pe mine m-a surprins prin negarea ei și mi-a spus că și doamna este o fripturistă. Eu nu negam. Și dacă mă punea, era atât de nebunită să ajungă vicepremier încât…”, conchide scriitorul.

CITEȘTE ȘI:

Victor Ponta: „Alegerile s-au anulat în decembrie pentru că urma să câștige GEORGESCU”

Victor Ponta: „Cea mai bună apărare împotriva rușilor este să avem o ECONOMIE puternică”

Adrian Severin: „Și eu am făcut rapoarte cu situația din UCRAINA înainte de război. Toți am remarcat problemele pe care le are țara”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...