Prima pagină » Emisiuni » VIDEO | Valentin Ștefan, director Poșta Română: „România nu este o țară ieftină, iar acest lucru se simte”

VIDEO | Valentin Ștefan, director Poșta Română: „România nu este o țară ieftină, iar acest lucru se simte”

Gândul

Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu, realizată de publicistul și scriitorul Ion Cristoiu. Invitatul spune că România nu este o țară ieftină, iar acest lucru se simte.

„România nu este o țară ieftină, din păcate, iar acest lucru se simte. Tot ce înseamnă servicii poștale universale face parte din sfera drepturilor fundamentale ale omului.

Deci, noi trebuie ne asigurăm o persoană din satul X din România poate comunice la costuri rezonabile cu o persoană din satul Y din America. Cel puțin, poșta modernă din ultimii 50-60 de ani e mai degrabă un drept universal, decât o nevoie comercială. 

Noi ajungem peste tot în România. Trimiterile poștale, scrisorile sunt tot mai puțin folosite. Noi acum încercăm reînviem cartea poștală. Începem participăm la foarte multe evenimente și acolo mergem cu cărți poștale. Chiar pregătim o serie unicată și asta spun în exclusivitate”, a precizat Valentin Ștefan, directorul Poștei Române.

Emisiunea săptămânală va fi difuzată LIVE pe platforma Gândul (gandul.ro), pe pagina de Facebook și, de asemenea, pe canalul YouTube al publicației, în fiecare marți, la ora 17.00.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Experiment. Pe o stradă din San Francisco a fost deschis primul magazin condus de inteligența artificială
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Poți cumpăra una din mașinile din colecția CEO-ului Ford. Cât costă un DeTomaso Pantera din 1972?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem