Prima pagină » EXCLUSIV » Cine sunt cei 4 USR-iști care s-au abținut la votul privind înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor

Cine sunt cei 4 USR-iști care s-au abținut la votul privind înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor

Aceștia sunt cei 4 deputați USR care s-au abținut să voteze pentru înăsprirea pedepselor în cazul agresorilor sexuali care abuzează minori

Camera Deputaților a adoptat modificările din Codul Penal prin care s-au înăsprit pedepsele în cazul agresorilor sexuali care abuzează de minori. Inițiativa asumată de PSD n-a fost agreată însă și de USR, în ciuda faptului că e menită să sporească protecția minorilor și să combată mult mai dur violul și agresiunile sexuale asupra persoanelor sub 16 ani. Astfel, GÂNDUL a aflat cine sunt cei 4 USR-riști care s-au abținut, în mod surprinzător, să acorde votul lor modificărilor respective. Aceștia sunt deputații Stelian Ion, Claudiu Năsui, Cristina Prună și Silviu Dehelean, iar poziția adoptată de ei ridică semne de întrebare în spațiul public.

Stelian Ion
– este fost ministru al Justiției, actualmente parlamentar USR de Constanța. El a mai beneficiat de un mandat și în legislatura 2016-2020. Este avocat de profesie, iar în perioada în care a deținut șefia Justiției a fost preocupat de modificarea legilor justiției inițiate de Liviu Dragnea;

Claudiu Năsui
– este vicepreședinte USR și deputat de București. În perioada 2016–2020 a fost, de asemenea, deputat și membru în Comisia de Buget, iar, între ianuarie 2020 și septembrie 2021, a ocupat scaunul de ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului;

Cristina Prună
– este deputat USR de București la al doilea mandat. În primul mandat, a fost membru în Comisia pentru industrii și servicii și în Comisia pentru afaceri europene. Pe site-ul partidului este prezentată ca fiind ”vocea USR în ceea ce privește promovarea unor proiecte mari care țin de reindustrializare și securitatea energetică a României”;

Silviu Dehelean
– este deputat de Bihor și, asemenea Cristinei Prună, se află la al doilea mandat. În legislatura 2016-2020, el a fost membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități. El se recomandă ca ”unul dintre juriștii care au elaborat textul inițiativei „Fără penali în funcții publice” și care se numără printre inițiatorii proiectului „DNA-ul pădurilor””. Cu toate acestea, în privința înăspririi pedepselor în cazul agresorilor sexuali, el a ales să se abțină!

Ce presupun noile modificări din Codul Penal

Proiectul prin care se ridică vârsta consimțământului de la 14 la 16 ani a fost inițiat în iunie 2022 de actualul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, împreună cu alți parlamentari, printre care senatoarea Iulia Scântei și deputata Laura Vicol. Inițiatorii au considerat că se impune înăsprirea pedepselor în cazul agresorilor sexuali care abuzează de minori, iar PSD și PNL și-au asumat votul acestei legi. De cealaltă parte, cei 4 USR-IȘTI s-au abținut de la vot.

Ce se modifică prin noua lege?
– Se sancționează cu închisoare de la 7 la 12 ani raportul sexual ori agresiunile sexuale comise de un adult major asupra unui minor sub 16 ani, indiferent dacă respectivul minor a consimțit sau nu;
– Se prezumă că sub 16 ani minorul nu are deplină capacitate de consimțământ. Prin urmare, niciun agresor sexual al unui minor nu mai poate fi exonerat de răspunderea penală;
– Limitele pedepsei se majorează în funcție de circumstanțele agravante. Ca excepție, în situația în care diferența de vârsta între făptuitor și victimă este mai mică de 5 ani, raporturile sexuale nu constituie infracțiune.

Pentru șefa comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, acesta este momentul adevărului. ”Agresorii sexuali ai minorilor sunt niște prădători nemiloși, monștri care distrug inocența celor mai vulnerabili dintre noi, copiii! Este Inacceptabil ca acești indivizi să se sustragă de sub incidența legii sau să folosească o legislație prea slabă pentru a face un rău inimaginabil”, a afirmat Vicol.

Cum se apără cei 4 USR-iști care s-au abținut?

Contactat de GÂNDUL, fostul ministru al Justiției Stelian Ion a încercat să-și explice gestul de abținere prin faptul că s-ar baza pe o opțiune politică. El a invocat ”modelul Franței”, care are ca vârstă a consimțământului sexual 15 ani (CITEȘTE AICI ÎNTREAGA DECLARAȚIE!).

De altfel, fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a afirmat în exclusivitate pentru GÂNDUL că nu este convins că nu vor fi condamnați oameni nevinovați, pe baza acestei legi. ”Problema este, întotdeauna, să nu ajungi să condamni oameni nevinovați. Partea bună a acestui proiect este, totuși, că vor fi condamnați predatori sexuali. Dar, o persoană care are 16 ani minus o zi și cealaltă care are 21 de ani plus o zi și care ar face un act sexual, sută la sută consimțit ar intra în incidența legii acesteia ca un violator. Este mult mai ușor să votezi pentru și să lași lucrurile așa, dar, când faci legea penală, trebuie să te gândești și la ambele tipuri de probleme, adică și la cazul în care un om care este sută la sută nevinovat, în situația aceasta, i s-ar pune ștampila de violator toată viața”, a explicat Claudiu Năsui pentru GÂNDUL.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
TRUMP, în centrul atenției la summitul NATO. Ce STRATEGIE are Rutte
Click
Dieta care îl ține pe Leo Messi în formă la 39 de ani. Ce se găsește zilnic în farfuria lui și la ce alimente a renunțat
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Ramona Olaru, Cristina Ștefania și Lora au încins atmosfera. Top 25 dive care și-au etalat bijuteriile
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Acuzații grave pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii din partea unui om de știință de renume