Prima pagină » EXCLUSIV » “Dăruiește viață” și… adevăr. Vicepremierul lui Bolojan, Oana Gheorghiu susține că NICIODATĂ n-a plătit vreo vedetă pentru a-i face imagine. Gândul publică asocierea în firme cu vedete ProTV care au promovat-o intens, ani la rândul

“Dăruiește viață” și… adevăr. Vicepremierul lui Bolojan, Oana Gheorghiu susține că NICIODATĂ n-a plătit vreo vedetă pentru a-i face imagine. Gândul publică asocierea în firme cu vedete ProTV care au promovat-o intens, ani la rândul

UPDATE. Doamna Oana Gheorghiu ne-a transmis un drept la replică prin care a precizat că suma de 201.965 de lei ( 40.393 Euro ), identificată în actele financiare ale Asociației CSR MINDSET reprezintă în realitate excedent din activitățile fară scop patrimonial și nu profit, această asociație fiind o asociatie non-guvernamentala, fără scop lucrativ, deci care nu poate genera profit.

Asociația CSR Mindset – Excedent/profit


Actualul vicepremier al României, Oana Gheorghiu, a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe firme și asociații cu vedete de televiziune și nu numai. Stația de televiziune preferată a fost ProTV, post prezentat ca „partener pe viață” inclusiv pe site-ul fundației „Dăruiește viață”. Numai că fondatoarele Asociației „Dăruiește Viața ” au fost în relații de afaceri, într-o firmă de consultanță, relații publice și comunicare, și cu vedeta ProTV, Paula Herlo. 

Ulterior, Gheorghiu și-a făcut și o asociație cu același nume al firmei, ONG care a încheiat anul 2024 cu o creștere de profit de 358%.

Cu toate că s-a afișat de-a lungul timpului îndeosebi cu personalități publice și politice din aceeași tabără de propagandă „Rezist”, Oana Gheorghiu, vicepremierul pentru a cărui numire a insistat premierul Ilie Bolojan, a susținut după învestirea în funcție că nu a plătit nicio vedetă niciodată.

Potrivit site-ului „Dăruiește Viață” – Paula Herlo a fost și Președinte Onorific al Asociației cu același nume.

Coincidență sau nu, și Ilie Bolojan este promovat insistent prin aceeași „rețea” – ProTV.

Nicușor Dan, Oana Gheorghiu, Ilie Bolojan – ceremonia de depunere a jurământului vicepremierului Oana Gheorghiu, 30 octombrie 2025

Nicușor Dan, Oana Gheorghiu, Ilie Bolojan – ceremonia de depunere a jurământului vicepremierului Oana Gheorghiu, 30 octombrie 2025

Oana Gheorghiu, vicepremier: „Niciodată, absolut nicio vedetă, influencer sau persoană publică…”

„Spun și aici, limpede, adevărul: Niciodată, absolut nicio vedetă, influencer sau persoană publică care a susținut Dăruiește Viață nu a primit bani de la asociație. Toate campaniile au fost făcute pro bono, din dorința de a face bine”, a scris Oana Gheorghiu pe pagina de Facebook, după numirea sa ca vicepremier în Guvernul României.

Postarea Oanei Gheorghiu

Oana Gheorghiu – în firma CSR Mindset cu vedeta ProTV, Paula Herlo

Datele publice arată însă că Oana Clara Gheorghiu a fost implicată de-a lungul timpului în mai multe firme și asociații. În unele dintre ele a fost parteneră de afaceri chiar cu o vedetă de la ProTV.

Firma CSR Mindset SRL a fost înființată în 2013 de Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu, Bianca Olga Voinescu și Paula Maria Herlo ca o societate care are ca principale domenii consultanța în management, relațiile publice și comunicarea.

Gheorghiu, Uscatu și Herlo dețineau, la acel moment, fiecare 30% din societate iar Bianca Olga Voinescu doar 10%, în timp ce actualul vicepremier al României era și administrator.

SC CSR MINDSET SRL: Oana Gheorghiu, Bianca Olga Voinescu, Carmen Uscatu, Paula Herlo (ProTV)

Firma fondatoarelor „Dăruiește viața” cu vedeta ProTV Herlo nu a rezistat prea mult. Astfel că în 2017 au radiat-o.

Asociația CSR Mindset a Oanei Gheorghiu- creștere de profit în 2024 de 358%

Numai că, în același timp, fondatoarele „Dăruiește viața” și-au făcut și o asociație cu același nume: „Asociația CSR Mindset” care are și în prezent activitate, potrivit datelor publice.

Asociația CSR Mindset susține că este o „comunitate de oameni care iubesc ideile inovatoare, inițiază proiecte în educație, ajută pe cei care muncesc să își dezvolte abilitățile, contribuie la crearea unui mediu înconjurător și implică tineri și adulți în activități ce dezvoltă responsabilitatea, comunicarea transparentă și implicarea civică”.

Pe site‐ul asociației, CSR Mindset se prezintă ca o organizație non profit înființată în 2013, atunci când fusese fondată și societatea cu același nume.

„CSR Mindset este modul în care vedem viața fericită și în cele 8 ore de muncă. Altruismul este o formă de egoism”.

Datele financiare ale Asociației, reprezentată de același vicepremier Oana Gheorghiu, arată că în 2024 aceasta a avut un profit de 201.965 lei (40.393 euro). Adică o creștere de 358%, față de anul anterior.

541.468 de lei (108.293 de euro) au fost veniturile totale, iar 339. 503 de lei (67.900 de euro) au fost cheltuielile totale, potrivit ministerului de Finanțe.

La datele de contact ale Asociației CSR Mindset, pe siteul ministerului de Finanțe, este trecut chiar numărul de telefon al actualului vicepremier al României, Oana Gheorghiu.

Profitul Asociației CSR Mindset

Asociația CSR Mindset – date MF 2024

Aceleași date arată că la evenimentele publice ale asociației participau vedete ProTv ca Paula Herlo, Alex Dima sau actorii apropiați USR – Marius Manole sau Oana Pelea. Paula Herlo, fosta asociată a Oanei Gheorghiu și Carmen Uscatu, este căsătorită cu Cristian Leonte, prezentator ProTv. Potrivit site-ului „Dăruiește Viață” – Herlo a fost Președinte Onorific al asociației cu același nume.

Paula Herlo – ProTV – CSR Mindset

Cristian Leonte, Paula Herlo – soț și soție – ProTV

CSR Mindset – Vedete ProTV

De asemenea, în diverse emisiuni ale stației ProTV și nu numai- co- fondatoarele „Dăruiește viața” – Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu – au apărut inclusiv alături de lideri USR, ca Vlad Voiculescu, de fosta asociată, Paula Herlo sau de vedeta Protv – Andreea Esca.

Asociația CSR Mindset

Asociația CSR Mindset

Vlad Voiculescu și Carmen Uscatu la ProTV

Oana Gheorghiu, Andreea Esca, Paula Herlo, Carmen Uscatu – interviu Europa FM, 20 ianuarie 2018

Carmen Uscatu: „Am început de la un pahar de vin, în 2012. Eram împreună cu Oana (n.r. Gheorghiu) și cu Paula Herlo. Am decis atunci să facem un spital”

Într-un interviu acordat ProTV și semnat „Redacția”, Carmen Uscatu mărturisește că a început demersul „noi facem un spital” – la un pahar de vin: „Am început la un pahar de vin, în 2012. Eram împreună cu Oana și cu Paula Herlo. Am decis atunci să facem un spital. Până la finalul întâlnirii am decis iar: nu o să-l facem, e prea greu

Dăruiește Viață – Paula Herlo, Președinte Onorific

Dăruiește Viață – Partener pe Viață: Pro TV

Povestea co- fondatoarelor „Dăruiește viața” a fost promovată de multe vedete de-a lungul timpului, inclusiv de cântărețul Tudor Chirilă care a apărut la evenimente pe aceeași tematică generoasă din punct de vedere retoric.

Majoritatea celor care – în ciuda controverselor publice apărute – o susțin public pe vicepremierul Oana Gheorghiu – sunt chiar cei care au participat la evenimentele organizate de ea.

Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu, Alex Dima, Paula Herlo, Tudor Chirilă – „Dăruiește viață”

Oana Gheorghiu, interviu la ProTV după învestirea ca vicepremier

În ziua numirii ca vicepremier al României, Oana Gheorghiu a dat un prim interviu după instalare stației care a promovat-o cel mai mult prin susținători, prieteni și foști asociați în firmă: ProTV.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Monica Anghel și fiul ei, Aviv, cel mai frumos duet la un festival de muzică de la Oradea
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Jocul periculos care a dus la Marele Război: Cum s-a extins focul din Balcani în întreaga Europă