Prima pagină » EXCLUSIV » Stenograme șocante în cel mai mare dosar de CORUPȚIE din Portul Constanța. Afaceriști care ”vânau” proiecte de milioane, filmați când dau mită

Stenograme șocante în cel mai mare dosar de CORUPȚIE din Portul Constanța. Afaceriști care ”vânau” proiecte de milioane, filmați când dau mită

Galerie Foto 17
Actualizări
22:53

Eliberări pe bandă rulantă în dosarul ”Portul Constanța. Politicianul Ion Dumitrache, pus sub control judiciar

Procurorii DNA l-au reținut pe Ion Dumitrache, președintele suspendat al organizației PSD Constanța, și au cerut marți judecătorilor de la Tribunalul București să dispună arestarea lui preventivă. Instanța a respins propunerea ”ca nefondată” și a decis luarea măsurii controlului judiciar.

Ion Dumitrache este urmărit penal pentru dare de mită și pentru fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Mai multe informații despre obligațiile și interdicțiile decise de instanță în cazul lui Ion Dumitrache, AICI.

15:03

Primii șapte reținuți în dosarul ”Portul Constanța” scapă de arestare. Instanța a decis control judiciar pentru MILIONARII care ar fi dat mită

Petrică Buduru, Cătălin Creţu, Jean-Paul Tucan, Aktimur Munur, Cătălin Viorel Cristea, Vasile Costea şi Daniel Liliac au fost reţinuţi în primul lot.

Marți, procurorii DNA i-au dus pe cei șapte inculpați la Tribunalul Bucureşti, unde au cerut arestarea lor preventivă.

Instanța a respins propunerea procurorilor și a dispus ca toți cei șapte acuzați reținuți în primul lot să fie eliberați și plasați sub control judiciar.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă, contestațiile DNA și ale celor șapte inculpați din primul lot urmând să se judece la Curtea de Apel.

Surse judiciare au spus, pentru Gândul, că una dintre problemele invocate în dosar, în apărarea inculpaților, ar fi mandatele investigatorilor sub acoperire. Aceștia au adus majoritatea probelor din dosar, din documente comerciale, declarații în discuțiile despre mită, interceptări și filmări cu momentele în care oameni de afaceri milionari dau șpagă pentru contracte și terenuri cu dedicație în Portul Constanța. (mai multe informații, AICI)

14:51

Relații contractuale „paravan” între Boskalis România și JT Terminal Constanța. Mita, extrasă prin „operațiuni fictive”

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Cătălin Crețu a urmărit – în perioada octombrie 2024 – februarie 2025 – favorizarea firmei BOSKALIS SRL, al cărei reprezentant era, prin atribuirea de către autoritatea contractantă, respectiv Compania Natională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanta, a contractului de achiziție publică încheiat în derularea proiectului ”Dragaj de investiții în Porturile maritime”.

Cătălin Crețu a promis investigatorului sub acoperire al DNA, atât direct, cât și prin intermediul lui Jean Paul-Tucan (JT TERMINAL CONSTANȚA), „remiterea unui folos reprezentând 2% (aproximativ 2 milioane de euro) din valoarea contractului de achiziție (având suma de plată estimată la 466.669.629 lei)”.

„Jean Tucan mi-a explicat și modalitatea în care îmi va fi remisă suma de bani ce îmi va fi oferită cu titlu de mită de către Cătălin Crețu, reprezentând procentul de 2% din valoarea contractului de dragaj mare, aceasta urmând a fi disimulată astfel: 1% prin intermediul unei firme de-ale sale și 1% prin intermediul unor firme pe care le va găsi Cătălin Crețu. Jean Tucan a subliniat încă o dată că interesul său este să se atribuie contractul de dragaj”, a dezvăluit investigatorul sub acoperire.

Informații detaliate, din stenogramele aflate la dosarul DNA, puteți citi AICI.

14:24

IMAGINI șocante cu MILIONARII care dau MITĂ în plicuri, pungi de cadou și cutii, pentru contracte și terenuri în Portul Constanța

Jurnaliștii Gândul au intrat în posesia unor imagini cu filajul de la DNA, în ancheta „dorupție în Portul Constanța”.

Rețeaua infracțională lua șpăgi de până la 10 milioane de euro pentru a favoriza unele companii, pentru terenuri sau pentru alte beneficii, de care au beneficiat afaceriști cu greutate din Constanța.

Imaginile arată teancuri de bani dați mită de oameni de afaceri milionari unui informator sub acoperire. Stenogramele DNA sunt fulminante, devoalând un tablou general al unor „aranjamente” aproape incredibile.

14:20

BOSKALIS România promitea 2% mită din „lucrare”, dacă obținea contractul. Jean Tucan: „Pun o pilă la Iisus Hristos”

Ramificațiile anchetei-mamut a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care a „lovit” în plin în Portul Constanța, duc și la compania olandeză Boskalis, cea care a efectuat lucrări de amenajare a plajelor pe litoralul românesc, iar prăbușirea acestora a declanșat un scandal uriaș.

În urma anchetei DNA din portul Constanța (vezi AICI mai multe informații),procurorii anticorupție au declanșat urmărirea penală împotriva BOSKALIS S.R.L. – „pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000”.

În exclusivitate, Gândul prezintă informații uluitoare din ancheta DNA, Unul dintre investigatorii cu identitate protejată ai DNA a făcut dezvăluiri șocante despre implicarea unui reprezentant al Boskalis în „rețeaua mitei” din Portul Constanța. (detaliile din această parte a anchetei, AICI)

14:07

Un milion € șpagă pentru contract de achiziție publică. Investigatorul DNA sub acoperire, percheziționat de un afacerist

Investigatorii sub acoperire ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dat o lovitură dură personajelor implicate în ancheta „Corupție în Portul Constanța”. Aceștia s-au infiltrat la cel mai înalt nivel al „rețelei șpăgilor”, au negociat de la egal la egal cu suspecții, iar la momentul potrivit au oferit informații care au completat un puzzle șocant.

În data de 29 august 2024, investigatorul sub acoperire al DNA a avut o întâlnire cu unul dintre afaceriști, Vasile Costea, patronul firmei ABC VAL.

După ce a ajuns la locație,  investigatorul cu identitatea atribuită a fost percheziționat corporal de către acesta, fiindu-i arătat că nici Vasile Costea nu poartă tehnică de înregistrare.

14:02

Modalitatea „patentată” prin care erau câștigate licitațiile: „Procentul MITEI se calculează din valoarea de adjudecare”

În data de 19 august 2024, unul dintre investigatorii sub acoperire ai DNA a fost abordat de Vasile Costea, patronul firmei ABC VAL.

Acesta i-a spus că are acasă la el suma de 30.000 lei primită de la un prieten care nu voia să rămână dator”.

Ulterior, Viorel Cristea i-a spus anchetatorului sub acoperire că urmează să se stabilească un procent din valoarea contractului pe care urmează să îl plătească Costea Vasile, cu titlu de mită.

Declarațiile surprinde în interceptări de anchetatorii DNA și aranjamentele pentru contracte atribuite cu dedicație, în schimbul mitei, sunt detaliate AICI.

13:55

LICITAȚIE de 3 milioane €, „pregătită” lângă seif: „Suma de bani a introdus-o într-o pungă de hârtie, culoare albastră”

Pentru a obține diferite contracte, cei interesați erau pregătiți să introducă, adânc, mâinile în buzunare, pentru a-și asigura un profit imens pe termen lung.

În data de 19 decembrie 2024, unul dintre investigatorii sub acoperire a avut o întâlnire cu Vasile Costea, patronul firmei ABC VAL.

În timpul acestei discuții, potrivit stenogramelor DNA din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate, s-a discutat și despre o viitoare licitație de 3 milioane de euro pe care Vasile Costea dorea, neapărat, să o câștige, motiv pentru care era dispus să ofere mită.

Referitor la licitația în valoare de 3.000.000 euro, despre care Costea Vasile mi-a spus că ar vrea să o câștige, i-am comunicat că directorul general a semnat documentele în vederea inițierii procedurii, iar dacă se va obține aprobarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii până la începutul săptămânii viitoare, ne vom întâlni din nou în data de 23.12.2024 pentru remiterea unei sume de bani cu titlu de mită.

L-am întrebat pe Costea Vasile dacă suma pe care mi-o va da acum este în euro, iar acesta mi-a răspuns că nu, pentru că șoferul său, pe care voia să-l trimită la o casă de schimb valutar pentru a schimba banii din lei în euro s-a îmbolnăvit.

Acesta a scos din seif o sumă de bani pe care a introdus-o într-o pungă de hârtie, de culoare albastră și mi-a oferit-o.

L-am întrebat dacă în această pungă se găsește echivalentul sumei de 15.000 de euro plus cei 6.000 de lei pe care eu trebuia să-i fi dat lui Cristea Viorel, așa cum convenisem la întâlnirea anterioară, iar el a zis că a uitat despre promisiunea făcută referitoare la banii pentru Cristea Viorel și mi-a spus că ar putea să mi-i dea în data de 27.12.2024, dar mai bine ar fi ca eu să-i ofer 5.000 de lei din suma de bani pe care i-o pusese în pungă”, arată investigatorul DNA sub acoperire, potrivit informațiilor obținute, în exclusivitate, de Gândul. (informații detaliate, AICI)

13:47

Șpagă de 50.000 € dintr-un „foc”, pentru un „ARANJAMENT” la dana 119: „De aia suntem toți la masă, aici”

Gândul prezintă noi informații în exclusivitate din ancheta de proporții a DNA, iar activitatea infracțională din Portul Constanța este dezvăluită pas cu pas.

În data de 04.12.2024, investigatorul cu identitate atribuită al DNA s-a  deplasat la sediul SEA Container Group, unde a discutat cu Ion Dumitru și cu Aurelian-Cătălin Pilcă, propuși acum pentru arestare preventivă.

Ulterior, în birou a intrat și Eugen Bogatu, care în timpul întâlnirii i-a spus investigatorului sub acoperire că ei sunt foarte interesați de revenirea la vechea modalitate de derulare a activităților la Dna 119, respectiv la încheierea unui contract anual între Sea Container Group și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța SA.

Totodată, Eugen Bogatu i-a precizat investigatorului cu identitatea atribuită,  pe un foarte scăzut al vocii, că ei îi vor oferi ”pentru acest aranjament” suma de 50.000 euro. (detalii șocante, AICI)

13:44

Șeful PSD Constanța s-a suspendat din funcții după ancheta DNA din Portul Constanța

Președintele organizației municipale a PSD Constanța, Ion Dumitrache, a anunțat că se suspendă din toate funcțiile politice pe care le deține în partid, în contextul în care este vizat de ancheta desfășurată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) privind activitățile economice din Portul Constanța.

Organizația PSD Constanța a transmis că Ion Dumitrache s-a retras temporar din toate funcțiile politice, urmând ca atribuțiile sale să fie preluate de prim-vicepreședintele Costin Răsăuțeanu. (anunțul organizației PSD Constanța, AICI)

13:39

Alte 9 persoane au fost reținute în dosarul „mită în Portul Constanța”. Printre acestea se află fostul director portuar și un fost deputat PSD

După ce au luni fost reținute primele 7 persoane în dosarul „mită în Portul Constanța”, procurorii DNA au emis, marți, ordonanțe de reținere pentru alți 9 suspecți. Cei 9 inculpați din al doilea lot care va fi dus la instanță cu propunere de arestare sunt:

  • Bogatu Eugen – fost director portuar;
  • Pilcă Aurelian-Cătălin
  • Stamat Marius
  • Ion Dumitru
  • Țăranu Laurențiu
  • Chirilă Florin-Laurențiu
  • Mocanu Luciana-Izabel
  • Boja Luminița
  • Vișan George-Gabriel – director comercial în cadrul Compania Națională Administratia Porturilor Maritime și fost deputat PSD. (toate informații, AICI)
13:32

STENOGRAME din dosarul „Portul Constanța” și mita din coletul alb al omului de afaceri Jean-Paul Tucan. ”Sunt atât de disperat”

Printre primii reținuți în dosarul corupției din Portul Constanța este și unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri constănțeni, Jean-Paul Tucan, acționar majoritar la JT Grup Oil. Jean-Paul Tucan este acuzat că a promis mită de sute de mii de euro și a dat o parte din bani ca să obțină avize pentru o zonă de acostare în port. Așa cum reiese din stenogramele obținute de Gândul, Tucan se lăuda cu prietenia cu primarul Constanței: ”Eu am o relație cu Chițac, suntem frați”.

Jean-Paul Tucan, acționar majoritar JT Grup Oil (societate cu o cifră de afaceri în 2023 de peste 220 de milioane de lei și un profit net de aproape șașe milioane de lei), este în prezent dezvoltatorul primului terminal privat de produse petroliere lichide de la Marea Neagră, amplasat în zona liberă din Portul Constanța Nord, Dana 97, parcela 51, proiect care face parte din portofoliul societății pe care o controlează. Investiția a fost estimată la peste 25 milioane de euro.

Anchetatorii au documente și interceptări din care rezultă cum se făceau intervențiile și presiunile și cum se negocia și de dăsea mita pentru ca firma lui Jean-Paul Tucan să obțină avizele pentru contractul dorit în portul Constanța. (mai multe informații, AICI)

23:40

Primii șapte reținuți în dosarul ”MITĂ în Portul Constanța. Procurorii DNA cer arestarea preventivă a unor MILIONARI de top

Procurorii DNA au reținut șapte dintre suspecții în dosarul ”mită în Portul Constanța”, în care luni a fost făcută cea mai mare percheziție din ultimii ani în port, fiind vizați oameni de afaceri milionari, persoane din conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritine, vameși și funcționari publici.

Surse judiciare au spus, în exclusivitate pentru Gândul, că după mai multe ore de audieri la Direcția Națională Anticorupție, procurorii au emis, luni seară, ordonanțe de reținere pentru:

  • Petrică Buduru, asociat în Green Port Operator, fost fostbalist și fostr președinte al echipei Farul Constanța;
  • Cătălin Crețu, Manager în cadrul firmei olandeze Boskalis, implicat în lucrările de reducere a eroziunii costiere;
  • Jean-Paul Tucan, acționar majoritar JT Grup Oil;
  • Munur Aktimur, cetățean turc, care a vrut să concesioneze un teren cu ieşire la apă aflat în administrarea Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa;
  • Cătălin Viorel Cristea, adus în compania de stat de fostul șef Valeriu Ionescu, pe post de consilier al directorului general,
  • Vasile Costea, patronul firmei ABC VAL;
  • Daniel Liliac, administrator la SC Gold Trans Tur SRL din Săcueni, afacerie cu contracte istorice atribuite de compania de stat.

Mai multe informații, AICI.

23:33

Circuitul MITEI în cazul Port Constanța. Turcul plătește: Aktimur Munur Mubera ar fi dat șpagă de doar 50.000 de euro pentru un TEREN cu ieșire la apă

Cetățeanuș de naționalitate turcă Aktimur Munur Mubera a dorit să concesioneze un teren cu ieșire la apă, aflat în administrarea Portului Constanța. Pentru asta, i-a promis unui consilier suma de 50.000 de euro.

În dosarul caracatiței din Portul Constanța, din 15 noiembrie 2024 până în prezent, în virtutea unei relații vechi, de aproximativ 30 ani, Aktimus Munur Muberra, cetățean de naționalitate turcă, a inițiat și a purtat discuții cu Cătălin Viorel Cristea (adus în compania de stat de fostul șef, Valeriu Ionescu, pe post de consilier al directorului general) cu privire la concesionarea unui teren cu ieșire la apă, aflat în administrarea CN APM, pentru desfășurarea de activități comerciale.

Cu toate că solicitarea privea un teren în suprafață aproximativă de 5.000-6.000 metri pătrați, în vederea obținerii sale, Cătălin Viorel Cristea, George Cătălin Vișan (directorul comercial al Portului Constanța, a cărui reședință a fost percheziționată) și Florin Alexandru Chirilă au identificat, inițial, o parcelă în suprafață de aproximativ 17.000 metri pătrați, și, ulterior, a unei suprafețe de 15.000 metri pătrați, cu care cetățeanul turc a fost de acord, potrivit documentelor din anchetă, citate de Mediafax.

Interceptările discuțiilor dintre Cătălin Viorel Cristea, George Cătălin Vișan, Florin laurențiu Chirilă pot fi citite AICI.

23:27

Potop de stenograme DNA. De la tandemul Mazăre-Constantinescu la Dumitrache-Teodorescu, CARACATIȚA POLITICĂ din județ sugrumă Portul Constanța

Caracatița din Portul Constanța cuprinde aproape toate straturile de conducere politică și administrativă din județ. Datele din dosar arată cum liderul PSD Constanța avea interese economice de apărat în relația cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (CN APM) Constanța.

Din documentele obţinute de Mediafax reiese că anchetatorii au reuşit să se infiltreze în mijlocul caracatiţei ce a pus stăpânire pe Portul Constanţa. Ancheta dezvăluie cum oameni de afaceri, politicieni şi angajaţi din Port negociau contracte, parcele, culoare şi funcții.

Anchetatorii ar deţine zeci de probe certe ale presupuselor fapte de luare şi dare de mită a funcţionarilor din port. Există sute de înregistrări realizate de anchetatori sub acoperire.

Din documentele obținute de MEDIAFAX reiese că în 12 decembrie 2024 între Mihai Teodorescu (director general al APM Constanța), Ion Teodorescu și Otilia Ifimov în biroul lui George Vișan, situat în incinta portului Constanța reiese că social-democratul are unele interese economice în relația cu CN APM Constanța.

De asemenea, din informațiile obținute, reiese și că există o legătură indirectă între Ion Dumitrache și Șantierul Naval Midia S.A.. De altfel se observă că două dintre cele trei persoane împuternicite să reprezinte Șantierul Naval Midia S.A. au calitatea de administratori în cadrul unor societăți la care Ion Dumitrache este asociat.

Mai mult, societățile EUROSANTIS SRL, E.T.T. COMPANY SRL și SC TEKNO PLUS SRL, în cadrul cărora Ion Dumitrache are calitatea de asociat, dețin pachetul total de acțiuni (100%) al societății Șantierul Naval Midia S.A.

Convorbirile interceptate de DNA în dosarul ”mită în Portul Constanța”  dintre Mihai Teodorescu și Ion Dumitrache pot fi văzute AICI.

20:16

Cum se „rezolvă” legal DOCUMENTELE în Portul Constanța: cu mii de euro și parfumuri de lux

Petrică Buduru, asociat în Green Port Operator, a vrut o stație de procesare și un terminal de bitum în zona Portului Constanța. Procurorii DNA spun că acesta dorea să obțină avize, aprobări și acte în legătură cu parcele din Dana 97. Pentru asta, a plătit cu mii de euro și parfumuri de firmă, relatează Mediafax.

În 4 septembrie 2024, investigatorul cu identitate atribuită a fost sunat de Petrică Buduru, care i-a solicitat o întâlnire. Câteva ore mai târziu, l-a sunat din nou și a întrebat investigatorul dacă are informații despre Consiliul Tehnico-Economic (CTE) care este programat pentru următoarea zi, întrebare la care investigatorul i-a răspuns că nici măcar nu s-a stabilit președintele Consiliului Tehnico-Economic.

Discuțiile lui Petrică Buduru surprinse de anchetatori în interceptările din dosarul ”mită în Portul Constanța” pot fi citite AICI

19:21

Cum funcționa CARACATIȚA șpăgii în Portul Constanța

Din documentele obţinute de Mediafax reiese că anchetatorii au reuşit să se infiltreze în mijlocul caracatiţei ce a pus stăpânire pe Portul Constanţa. Ancheta dezvăluie cum oameni de afaceri, politicieni şi angajaţi din Port negociau contracte, parcele, culoare şi funcții.

Anchetatorii ar deţine zeci de probe certe ale presupuselor fapte de luare şi dare de mită ale funcţionarilor din port. Există sute de înregistrări realizate de anchetatori sub acoperire.

Ion Dumitrache, care deţine calitatea de preşedinte al Organizaţiei Municipale a Partidului Social Democrat (PSD) Constanţa, îşi folosea influenţa în scopul obţinerii pentru sine, dar şi pentru alţii de foloase necuvenite, potrivit probelor obținute de procurorii DNA.

Dintr-o înregistrare din dosar, obţinută de Mediafax, aflăm că Ion Dumitrache îl asigura pe Mihai Teodorescu, directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, că nu va fi înlocuit din funcţie. Mihai Teodorescu ar fi finul Laurei Vicol, conform unui profil realizat de defapt anul trecut.

Dumitrache, care avea propriile interese în port, conform procurorilor, l-ar fi asigurat pe Teodorescu de faptul că are influenţă politică la nivel înalt şi poate interveni pe lângă Mihai Tudose şi Paul Stănescu, oameni din conducerea PSD.

Mai multe informații și stenogramele unor discuții surprinse de procurori, în ancheta DNA din dosarul ”mită în Portul Constanța”, puteți citi AICI.

15:30

30 de persoane vor fi aduse de la Constanța la DNA, pentru audieri

Conform informațiilor obținute de Gândul, aproximativ 30 de persoane vor fi aduse de la Constanța la DNA, pentru audieri, în dosarul vameșilor din Portul Constanța.

Printre numele noi vehiculate în acest mega-dosar se afla și Emil Banias, fratele unui politician celebru în trecut, Mircea Banias.

Procurorii care lucrează în anchetă:

  • Ionuț Ardelean – fost la DIICOT – șeful Secției a II-a din DNA – a instrumentat, printre altele, dosarul fiicei ex-directorului SRI Radu Timofte;
  • Viorel Cerbu – procuror cu state vechi de serviciu, judiciarist la bază; a lucrat dosare cu magistrați și polițiști corupți, iar acum gestionează și Biroul Tehnic al DNA;
  • Petrică Popa – procur DNA – nivel central.
15:23

Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA (SURSE)

Potrivit surselor Gândul, în acest mega-dosar deschis în legătură cu presupuse fapte de corupție în Portul Constanța sunt vizate și firme care au gestionat proiectele de extindere a plajelor de pe litoralul românesc.

„În dosar ar fi vizate și firmele Boskalis, Van Oord Dredging and Marine Contractors B.V. Rotterdam (sucursala Constanța), dar și fostul șef al Gărzii de Coastă, polițistul Ionuț Voinescu, toți pentru dare de mită. Societățile Boskalis și Van Oord au gestionat proiectele de extindere a plajelor de pe litoralul românesc, în valoare totală de peste 1 miliard de euro din bani UE”, au precizat surse judiciare pentru Gândul.

12:48

Imagini exclusive de la percheziții

Gândul vă prezintă o serie de imagini exclusive de la perchezițiile realizate de anchetatori în Portul Constanța. În urma acțiunilor de luni dimineață, au fost confiscate importante sume de bani de la persoanele vizate de procurori.

Vezi GALERIA FOTO

11:21

Oameni de afaceri, cercetați de DNA

Procurorii DNA vizează, în această anchetă de proporții, și oameni de afaceri, au precizat surse judiciare pentru Gândul.

„Printre aceștia se află Vasile Costea și Jean Paul Tucan, ex-candidat la Primăria Năvodari. Numele lui Costea a devenit foarte cunoscut în perioada în care Radu Mazăre se afla la Primăria Constanța. Costea a fost trimis în judecată pentru dare de mită, în dosarul în care ținta mitei era Nicolae Stanciu, fost șef al Curții de Apel Constanța și tătăl ex-șefului DNA, Mihai Stanciu”, au declarat surse judiciare pentru Gândul.

Trebuie menționat că atât Vasile Costea, cât și Nicolae Stanciu, au fost achitați în anul 2022, iar decizia a fost una definitivă.

Sursele Gândul au mai dezvăluit și că Vasile Costea ar fi pus la punct un mecanism complex de dare de mită și urmărea „să obțină avantaje și beneficii în Portul Constanța”.

În această dimineață, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac percheziții în Portul Constanța, într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri, a unor infracțiuni de luare/dare de mită și abuz în serviciu

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, această acțiune de amploare a DNA este cea mai mare descindere din ultimii ani.

Procurorii anticorupție vizează mai multe persoane și mai multe fapte de corupție în Portul Constanța.

La percheziții au fost descoperite sume importante

Investigatori sub acoperire, infiltrați în cercul infracțional din Portul Constanța

Surse judiciare au dezvăluit – în exclusivitate pentru Gândul – că procurorii DNA efectuează nu mai puțin de 41 de percheziții.

„DNA intră în Portul Constanța. Este o acțiune de amploare, fiind efectuate 41 de percheziții. Sunt acuzații de dare de mită și luare de mită, art. 12 și 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”, au precizat sursele judiciare.

Aproape un an, investigatori sub acoperire au fost infiltrați în cercul infracțional din Portul Constanța, iar aceștia, mai spun sursele judiciare, „au ținut sub observație persoanele vizate de procurorii DNA”.

De altfel, în Portul Constanța au mai fost probleme legate de corupție. În luna septembrie a anului 2024, procurorii DNA Constanța a reținut doi vameși și un fost lucrător vamale.

Milionari de top ai României, vizați de procurorii DNA

În cadrul anchetei DNA care se desfășoară în Portul Constanța, potrivit informațiilor obținute de Gândul, procurorii anticorupție acționează pe mai multe paliere.

  • Sunt vizate persoane din conducerea Portului Constanța, dar și funcționari de rang mai mic;
  • Sumele suspectate ca fiind obiectul unor luări/dări de mită depășesc, în total, 6 milioane euro.

Beneficiari ai actelor de coruptie ar fi și milionari de top ai României, care au derulat activități comerciale prin Portul Constanța.

Gruparea „Vameșilor”, în atenția procurorilor anticorupție

Aceleași surse din mediul judiciar au mai dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, că printre persoanele vizate se află „gruparea Vameșilor, Alexandru Pilca – Eugen Bogatu – Ion Dumitru”.

„Dosarul a fost deschis la Secția a II-a structurii centrale a DNA și se află în cercetare din luna aprilie a anului 2024. Anchetatorii ar deține zeci de probe certe ale presupuselor fapte de luare și dare de mită ale funcționarilor din Portul Constanța. Există sute de înregistrări realizate de anchetatori sub acoperire”, au mai precizat sursele judiciare.

  • Aurelian Pilcă și Eugen Bogatu au mai avut probleme penale în trecut.
  • Aurelian Pilcă a fost achitat, în anul 2011. Într-un alt dosar, Eugen Bogatu a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, în anul 2015.

Printre cei vizați de procurorii anticorupție s-ar afla, potrivit surselor Gândul, și Ion Dumitrache, șeful PSD al Municipiului Constanța, „partenerul lui Felix Stroe”, senator social-democrat de Constanța și vicepreședinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

DNA: „Sunt efectuate percheziții domiciliare în 41 de locații”

Direcția Națională Anticorupție a transmis – luni, 24 februarie 2025 – că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri a unor infracțiuni de luare și dare de mită, în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța”.

În cursul zilei de 24 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 41 de locații situate pe raza județelor Constanța, Dâmbovița, Brașov și municipiului București, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au transmis reprezentanții DNA, într-un comunicat de presă. 


CITEȘTE ȘI:

Personajul-cheie din DOSARUL MITEI de 22 milioane € pentru duty-free-uri scapă cu o condamnare cu suspendare

Lovitură de proporții în dosarul generalului Zisu: Încă 1.000 de tablouri și un Mercedes G Classe, descoperite de anchetatori – SURSE

Vlad Voiculescu s-a „încurcat” în CONTURILE din Austria. De unde a scos bossul USR banii pentru casa cumpărată alături de fosta iubită?! Alo, ANI?

Martorii audiați în dosarul generalului Zisu CONTRAZIC flagrant actele depuse pentru contractul Armatei: „E prima dată când văd aceste avize”

Răsturnare de situație în cazul amantlâcului de pe Tinder: după despărțire, Vlad Voiculescu și fosta și-au cumpărat casă împreună! Șeful USR București a plătit suma dintr-un cont secret deținut în Austria

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sesizare: Miros de gaze într-o școală din Capitală unde sunt amenajate secții de votare
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cel mai mare sit de urme de dinozauri din lume a stabilit mai multe recorduri