EXCLUSIV | În timp ce MAFIA JOCURILOR DE NOROC opera nestingherită, șefii de facto ai ONJN au tocat bani în 7 vacanțe de lux într-un singur an!

EXCLUSIV | În timp ce MAFIA JOCURILOR DE NOROC opera nestingherită, șefii de facto ai ONJN au tocat bani în 7 vacanțe de lux într-un singur an!

Ordonanța de urgență adoptată de Guvern cu privire la jocurile de noroc a zdruncinat MAFIA JOCURILOR DE NOROC din România. O grupare care funcționează, ca unsă, de ani în șir și care rostogolește sute de milioane €. În EXCLUSIVITATE NAȚIONALĂ, Gândul a prezentat informații șocante despre presiunile inimaginabile la care MAFIA JOCURILOR DE NOROC a recurs pentru a-și conserva beneficiile obținute printr-o evaziune fiscală uriașă. Întregul mecanism pare să fi fost tolerat – în mod suspect – de cei care au condus, până nu demult, Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc (ONJN). Printre cei arătați cu degetul și despre care am primit informații că s-ar afla sub ancheta DNA, se numără și Odeta Nestor (șefa de facto a ONJN), dar și iubitul acesteia, Tudor Simota.

Gândul a obținut, în exclusivitate, informații din care reiese că, în perioada în care era director general la Direcția Generală de Supraveghere și Control (DGSC) din cadrul ONJN, Simota a fost un călător efervescent, cheltuind mii de euro pentru bilete de avion și servicii hoteliere de 5*. În anul 2022, când MAFIA JOCURILOR DE NOROC opera fără nicio opreliște, Simota a călătorit în SUA, Marea Britanie, Dubai, Grecia, Spania și Turcia, la Istanbul fiind acompaniat și de Odeta Nestor.

Într-un astfel de context, dincolo de relația sentimentală dintre cei doi, un eventual conflict de interese nu poate fi scos din ecuație – asociația reprezentată de Odeta Nestor reprezentând interesele operatorilor de jocuri de noroc la distanță (online), iar Tudor Simota – din funcția de director general Direcția Generală de Supraveghere și Control – dispunea efectuarea de controale la operatorii de jocuri de noroc.

Relația sentimentală dintre Odeta Nestor și Tudor Simota nu exclude un eventual conflict de interese în plan profesional

Tudor Simota a fost cercetat disciplinar după ce a dat buzna în The Grand Casino din incinta Hotelului Mariott (imagini și detalii AICI), iar Gândul a prezentat, în exclusivitate, informația potrivit căreia Corpul de Control trimis de ministrul Finanțelor la ONJN l-a găsit vinovat pe Tudor Simota, în luna iulie a acestui an, pentru acțiunea ”arbitrară” și ”subiectivă” (concluziile raportului de control pot fi citite AICI).

Tudor Simota

Odeta Nestor a fost președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în perioada 2013-2017, iar în prezent este șefa Asociației Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND).

Odeta Nestor

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul asociației, ”Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND) a fost înființată în 2017, din dorința de a aduce sub același acoperiș operatorii principali de jocuri de noroc la distanță, pentru o reprezentativitate clară în industrie. Asociația are că scop principal promovarea și protejarea drepturilor și intereselor operatorilor de jocuri de noroc la distanță, licențiați în România”.

Totodată, se mai precizează că ”asociația are ca rol principal medierea relațiilor operatorilor de jocuri de noroc la distanță cu actorul guvernamental”.

Ei bine, actorul guvernamental despre care se vorbește, cu tentă metaforică, pe site-ul acestei asociații este chiar ONJN, acolo unde Tudor Simota, iubitul Odetei Nestor, coordona Direcția Generală de Supraveghere și Control (DGSC).

Controversatul Tudor Simota, retrogradat de conducerea ONJN și pus ”Inspector Clasa I”

Cu doar câteva zile înainte ca Marcel Boloș, ministrul de Finanțe, să aprobe raportul întocmit de Corpul de Control după cercetările efectuate de la ONJN, prin Ordinul Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc – Mihail-Silviu Pocora -, Tudor Simota a pierdut funcția de director general al Direcției Generale de Supraveghere și Control (DGSC) din cadrul ONJN, fiind mutat ”temporar” – cu data de 10 iulie 2023 – pe funcția de Inspector Clasa I.

De la Direcția Generală de Supraveghere și Control, Tudor Simota a fost plasat – pentru a nu influența, cumva, cercetarea administrativă – tot într-o funcție de control, dar una mai mică, de execuție, la Serviciul Control Sloturi, Jocuri Loto, Jocuri Online și Pariuri, acolo unde va încasa același salariu – 14.328 lei brut.

”Începând cu data de 10.07.2023, domnului Tudor Simota, având funcția publică de conducere de director general gr. II – Direcția Generală de Supraveghere și Control, i se modifică raportul de serviciu prin mutare temporară pe funcția publică de execuție temporar vacantă de inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului Control Sloturi, Jocuri Loto, Jocuri Online și Pariuri, pe întreaga durată pe care funcționarul public poate influența cercetarea administrativă, (…) cu menținerea drepturilor salariale avute, respectiv un salariu de bază lunar brut de 14.328 lei”, s-a precizat în ordinul președintelui ONJN.

Simota, 7 deplasări externe într-un singur an!

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, Tudor Simota – cel care a reușit ”performanța” de a fi șef doar 4 zile la ONJN (amănunte AICI) – este un pasionat călător, în anul 2022 efectuând nu mai puțin de 7 deplasări în străinătate – Dubai, Spania, Turcia – și cheltuind aproximativ 32.020 RON pe bilete de avion și servicii hoteliere. Firește, întrebarea ”Când a mai și lucrat?” este una foarte importantă în acest context.

Tudor Simota nu a mers singur în unele dintre aceste deplasări care nu au fost făcute în interes de serviciu, ci însoțit de iubita sa, șefa de facto a ONJN, Odeta Nestor. Cei doi s-au cazat la două hoteluri de 5* din Turcia, în lunile august și noiembrie/decembrie.

  • 19.04.2022 – 24.04.2022 – Dubai – Contravaloare bilet avion (Tudor Simota / Aeroport Otopeni – Dubai – Aeroport Otopeni) – 2.965,92 RON.
  • 29.05.2022 – 05.06.2022 – Spania – Contravaloare bilet de avion (Tudor Simota / Aeroport Otopeni – Alicante – Aeroport Otopeni) – 1.800 RON
  • 05.08.2022 – 07.08.2022 – Timișoara (România) – Contravaloare bilet avion + taxe aeroport (Tudor Simota) – 862 RON
  • 12.08.2022 – 15.08.2022 – TurciaContravaloare servicii hotel DoubleTree By Hilton 5* Istanbul (Tudor Simota/Odeta Nestor – 2.707 RON)
  • 12.08.2022 – 15.08.2022 – Turcia – Contravaloare bilet avion (Tudor Simota / Aeroport Otopeni – Istanbul – Aeroport Otopeni) – 1.256 RON.
  • 15.09.2022 – Spania – Contravaloare bilet avion (Tudor Simota) – 971,92 RON + 194 RON.
  • 18.09.2022 – Spania – Contravaloare bilet avion (Tudor Simota) – 777,68 RON.
  • 15.09.2022 – Spania – Contravaloare bilet avion (Odeta Nestor) – 972,08 RON + 194,4 RON.
  • 13.11.2022 – 04.12.2022 – TurciaContravaloare serviciu hotel Crowne Plaza Istanbul – Old City – 5* (Tudor Simota + Odeta Nestor) – 4.999,13 RON.
  • 30.11.2022 – 04.12.2022 – Turcia – Contravaloare bilet avion (Tudor Simota / Aeroport Otopeni – Istanbul Sabiha Gokcen – Aeroport Otopeni) – 2.117, 07 RON.
  • 31.03.2023 – 02.04.2023 – Oradea (România) – Contravaloare bilet avion + taxe aeroport (Tudor Simota) – 914,36 RON.
  • 28.04.2023 – 01.05.2023 – Grecia – Contravaloare bilet avion (Tudor Simota / Aeroport Otopeni – Atena – Aeroport Otopeni) – 2.521 RON.
  • 19.05.2023 – 28.05.2023 – Marea Britanie/SUA – Contravaloare bilet avion (Tudor Simota / Aeroport Otopeni – Londra – Washington – Aeroport Otopeni) – 8.762 RON.

La solicitarea Gândul, Mihail-Silviu Pocora – președinte interimar al ONJN – a transmis că aceste deplasări, în țară și în străinătate, nu au fost efectuate în ”interes de serviciu” de Tudor Simota, în acea perioadă director general DGSC, ”iar acestuia nu i s-a acordat mandat să reprezinte Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc”.

Iubitul ex-șefei ONJN trăiește din salariu, dar e un om strângător: 233.000 euro economisiți!

Conform informațiilor pe care Tudor Simota le-a inserat în declarația de avere pe care a depus-o în luna iunie a anului 2023, ex-directorul general DGSC din ONJN trăiește din salariu. A primit, în anul 2022, în calitate de director general, 105.525 RON.

Tudor Simota a reușit, de-a lungul timpului, să economisească 233.000 euro, potrivit aceleiași declarații de avere – ”Economii personale
deținute numerar”.

Iubitul ex-șefei ONJN nu are mașină, bijuterii sau alte obiecte de valoare, nu are active sau investiții financiare și nu a precizat în declarația de avere niciun imobil al cărui proprietar ar fi.

Tudor Simota nu are credite sau datorii și deține doar un teren de 1.000 mp în județul Arad, localitatea Călugăreni, obținut în anul 2006 prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.

Corpul de Control de la Finanțe, după ce Simota a ”asediat” cazinoul de la Mariott: ”Nu au fost întocmite documente cu rezultatele controlului”

Conform raportului de control, prezența lui Tudor Simota – director general DGCS și șef de 4 zile al ONJN – la The Grand Casino ar fi survenit ca urmare a unor informații transmise de inspectorii DGCS, iar acesta a dorit să le verifice personal. A mers la The Grand Casino cu autoturismul instituției, a intrat în cazinou, s-a prezentat și a demarat verificările.

O astfel de desfășurare a evenimentelor reprezintă un control ONJN, se arată în raportul întocmit de Corpul de Control de la Ministerul de Finanțe, ”fiind utilizate resurse ale instituției publice”.

Practic, șeful DGCS ar fi realizat ”o acțiune de supracontrol” la The Grand Casino, numai că ”nu au fost respectate” formalitățile referitoare la modul în care se desfășoară o acțiune de control.

  • Nu au fost întocmite documente de declanșare a controlului
  • Nu au fost îndeplinite formalitățile legale impuse desfășurării acțiunii de control – legitimare, prezentarea ordinului de serviciu, prezentarea obiectivelor controlului, înregistrarea controlului în Registrul Unic de Control.
  • Nu au fost întocmite nici documente care să prezinte rezultatele controlului efectuat.

În consecință, potrivit informațiilor obținute de Gândul, Corpul de control al lui Marcel Boloș remarcă faptul că Tudor Simota a desfășurat o acțiune de control ”în afara normelor legale aplicabile exercitării prerogativei de control de către ONJN”.

Acțiunea lui Simota a fost – potrivit aceluiași raport prezentat, în exclusivitate, de Gândul – ”arbitrară și subiectivă, fără ca aceasta să fie consemnată în documente”.


Citește și:

OFICIAL: Prima măsură a autorităților în scandalul cu firmele din industria jocurilor de noroc. Ministrul Marcel Boloș a făcut anunțul

VIDEO UPDATE | Dezvăluirile GÂNDUL au avut efect. Executivul adoptă proiectul de OUG privind jocurile de noroc: S-a depășit orice limită

VIDEO | Ciolacu nu se lasă intimidat de presiunile operatorilor de jocuri de noroc: Nu am nicio problemă cu amenințările din industria păcănelelor

Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
A început deszăpezirea pe Transfăgărășan! Când ar putea fi permisă circulația?