EXCLUSIV | Legătura dintre „mafia deșeurilor” din Prahova și afaceristul care a mers cu Bentley la păcănele. Toate „firele”, conectate la fosta ROSAL

Publicat: 25/11/2023, 07:00

Procurorii anticorupție au dat o lovitură de proporții „mafiei deșeurilor” din județul Prahova, după ce Adrian Nistoroiu-Vuţă – patronul unei cunoscute firme din judeţul Prahova – şi trei apropiaţi ai acestuia au fost arestaţi preventiv, joi seară.

Potrivit procurorilor, acest mega-dosar a fost constituit ca urmare a mai multor constatări ale Poliţiei, Gărzii de Mediu şi Agenţiei de Protecţia Mediului, în perioada 21 iulie – 19 octombrie 2023.

Ancheta de proporții se focalizează asupra modului în care, într-o groapă de gunoi improvizată lângă Ploieşti, a fost depozitată ”o cantitate exorbitantă”  de deșeuri. Groapa aflată în centrul atenției ocupă nu mai puțin de 100.000 mp de teren.

  • Adrian Nistoroiu-Vuţă – acuzat de îngroparea deşeurilor (5 acte materiale), instigare la eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate şi colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu.
  • Cristian Burlacu – cercetat pentru colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu.
  • Cristina Dobre – cercetată pentru îngroparea deşeurilor şi eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.
  • Florin George Simion – inculpat pentru complicitate la îngroparea deşeurilor (5 acte materiale)

În exclusivitate, Gândul prezintă informații de ultimă oră care devoalează legăturile cel puțin suspecte dintre compania SOLID WASTE OPERATION, vizată de procurori, și fosta ROSAL GRUP SA – redenumită UNITED WASTE SOLUTIONS, începând cu luna ianuarie a anului 2023 -, controlată acum de omul de afaceri Bogdan Niculescu, nimeni altul decât fostul șofer și, ulterior, „mână dreaptă” a lui Silviu Prigoană.

Bogdan Niculescu a fost personajul principal dintr-un scenariu în care, surprizător, au apărut nu numai păcănelele, ci și un Bentley Bentayaga de aproximativ 300.000 euro, din care a descins chiar managerul ROSAL GRUP SA, la vremea respectivă fiind chiar omul de încredere al lui Silviu Prigoană.

Conexiunea în „rețea” ar fi asigurată de firma BLUE PLANET SERVICE SA

Potrivit anchetatorilor, Adrian Nistoroiu-Vuţă – patron al unei firme care produce geamuri – ar fi cumpărat suprafeţe mari de teren lângă Ploieşti, pe amplasamentul unei foste balastiere.

  • Ulterior, omul de afaceri ar fi fost de acord ca pe respectivele terenuri să fie îngropate ilegal deşeuri colectate din municipiul Ploieşti şi din alte localităţi prahovene.
  • Deşeurile erau duse, pentru început, la o staţie de sortare, acolo unde erau uscate pentru a se micşora volumul.
  • Ulterior, în loc să fie duse la groapa de gunoi amenajată la Boldeşti Scăeni, rampă care funcţionează legal, erau duse şi îngropate la Târgşoru Vechi, în gropile rămase de pe urma fostei balastiere.

Unul dintre cei care au fost reținuți în urma descinderii procurorilor care instrumentează dosarul „Mafia Deșeurilor” din Prahova, Cristian Burlacu, este administratorul firmei vizate de procurorii anticorupție, SOLID WASTE OPERATION, împreună cu Florin Robert Vasiliu.

Sursa – termene.ro

Surpriza uriașă apare în momentul în care descoperim acționariatul firmei SOLID WASTE OPERATION, acolo unde nu apare o persoană fizică, ci una juridică, respectiv firma BLUE PLANET SERVICE SA, administrată de omul de afaceri Bogdan Niculescu.

Sursa – termene.ro

Cristian Burlacu, unul din cei doi administrator ai firmei aflate în vizorul procurorilor, SOLID WASTE OPERATION, este, de asemenea, administrator/asociat în alte 6 firme.

Una dintre acestea este chiar BLUE PLANET SERVICE SA.

Sursa – termene.ro

Toate drumurile duc la UNITED WASTE SOLUTIONS, aflată sub controlul lui Bogdan Niculescu

BLUE PLANET SERVICE SA – 463 angajați – a avut, în anul 2022, o cifră de afaceri de 95.562.440 RON. Are ca obiect de activitate „colectarea deseurilor nepericuloase”.

BLUE PLANET SERVICE SA are trei acționari:

  • Alexandru Cristache
  • IMPERIAL MASTER INVEST SRL
  • PROMOTER INVEST SRL
Sursa – termene.ro

Schema prezentată mai sus arată, foarte clar, cum BLUE PLANET SERVICE SA are legătură directă, într-o rețea impresionantă, nu numai cu SOLID WASTE OPERATION – unde este acționar unic, cele două firme având același administrator, Cristian Burlacu -, dar și cu compania UNITED WASTE SOLUTIONS, firmă cunoscută, până la sfârșitul anului trecut, ca ROSAL GRUP SA, acolo unde în pole-position se află afaceristul Bogdan Niculescu.

De altfel, IMPERIAL MASTER INVEST SRL, firmă care apare în acționariatul BLUE PLANET SERVICE SA, deține și 20% din acțiunile companiei UNITED WASTE SOLUTIONS, fosta ROSAL.

Sursa – termene.ro

UNITED WASTE SOLUTIONS – are 2.209 angajați în anul 2020 și obiect de activitate „colectarea deșeurilor nepericuloase” –  a avut o cifră de afaceri, în anul menționat, de 247.215.077 RON.

Administratorul firmei este afaceristul Bogdan Niculescu și, așa cum precizam mai sus, unul dintre acționari este IMPERIAL MASTER INVEST SRL, firma care apare și în acționariatul BLUE PLANET SERVICE SA, aceasta din urmă fiind acționar unic la SOLID WASTE OPERATION, firma vizată de procurorii anticorupție în dosarul „Mafia Deșeurilor” din județul Prahova.

ROSAL GRUP SA și-a schimbat numele în United Waste Solutions

Condusă, din poziția de administrator, de Bogdan Niculesu, afaceristul care a mers cu Bentley-ul la păcănele, UNITED WASTE SOLUTIONS este rezultatul unei „operații” de imagine.

ROSAL GRUP SA, din luna ianuarie 2023, așa cum se precizează pe site-ul companiei, a devenit UNITED WASTE SOLUTIONS.

„Din ianuarie 2023, Rosal Grup devine United Waste Solutions sub brandul UWS, modificare ce se va regăsi pe toate documentele care vor fi emise. UWS va continua prestarea normală a serviciilor contractate cu Rosal Grup, utilizatorul final nefiind afectat de această modificare”, se precizează pe site-ul companiei, fiind notificate, în acest sens, Primăria Ploiești și Consiliul Județean Prahova, în condițiile în care ROSAL GRUP SA opera și operează – sub noul nume, UNITED WASTE SOLUTIONS – și în Județul Prahova.

În anul 2022, averea lui Bogdan Niculescu a fost pusă sub sechestru asigurator

În luna martie a anului 2022, afaceristul Bogdan Niculescu a intrat în atenția procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și, potrivit surselor Gândul, a fost acuzat de  „abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave”.

De altfel și firma ROSAL (așa cum se numea la momentul respective) a fost pusă sub acuzare, ca persoană juridică, pentru două complicități la „infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave”.

La momentul respectiv, Gândul a publicat informația-bombă că bossul de la Rosal avea toate bunurile puse sub sechestru asigurator către procurorul de caz.

„Nu se pune problema ridicării acestui sechestru cât timp este vorba în cauză de infracțiuni de prejudiciu”, declarau sursele Gândul. (informații suplimentare AICI)

În anul 2022, averea lui Bogdan Niculescu a fost pusă sub sechestru asigurator

Afaceristul Bogdan Niculescu, viață de nabab

Conform informațiilor obținute de CANCAN, Bogdan Niculescu duce, de mulți ani, o viață luxoasă, asezonată cu toate „plăcerile”, și nu se sfiește să o etaleze în fața tuturor.

În luna septembrie a anului 2020, s-a prezentat la LOFT cu un Ferrari țiplă, de unde a coborât alături de soția lui, la rândul ei învățată cu luxul și opulența.

De altfel, managerul Rosal s-ar fi lăudat, cu puțin timp înainte, la o masă în jurul căreia se adunaseră mai mulți milionari în euro din România, că, împreună cu partenera de viață, are posibilitatea de a zbura în Toscana (Italia) cu avion privat, pe care îl închiriază direct de la El Feki Tarek, nimeni altul decât boss-ul de la Toyo Motor Center, cu care obișnuiește, de regulă, să ia masa la restaurantele de lux din Capitală.

În anul 2016, Bogdan Niculescu circula cu un Bentley Bentayaga, varianta SUV, la momentul respectiv poate singurul din Capitală, ce valora undeva la 250-300 de mii de euro. Cel cunoscut drept “Regele gunoaielor” nu este pasionat doar de mașinile cu mulți cai putere, ci și de jocurile de noroc.

În anul 2016, Bogdan Niculescu circula cu un Bentley Bentayaga, varianta SUV. Cu același bolid de lux, bossul Rosal a mers la… păcănele

Într-una dintre descinderile pe care le-a avut la cazino, angajatul lui Silviu Prigoană a câștigat, în doar 10 minute, suma de 15.000 de lei la aparate. A fost, așa, o scurtă demonstrație cu bani puțini.

Bogdan Niculescu, pasionat și de păcănele

De altfel, Bogdan Niculescu este o prezență constantă la LOFT, localul lui preferat. Acolo, de regulă, sărbătorește cele mai importante evenimente din viața lui. Șampania fină și celelalte băuturi alese nu lipsesc niciodată de la masa omului de afaceri.


Citește și:

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, dat în URMĂRIRE de Poliția Română

BREAKING NEWS | Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită

VIDEO | Dinu Gheorghe (PNL S1), despre un CAPRICIU à la Clotilde Armand: „Cheltuie 700 de mii € pentru a asfalta o stradă care nu trebuie asfaltată”

BREAKING NEWS | DNA cere ridicarea imunității pentru Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în dosarul VACCINURILOR. Prejudiciu: 1 miliard €!

EXCLUSIV | VRAJBĂ în industria de Apărare. Lider sindical Nitramonia: „Înainte de toate, să discutăm cine este ASIAA, se erijează în reprezentanți”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
FOTO. Manechinul a vrut să atragă atenția burlacilor milionari de la Miami și a apărut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Este o veste devastatoare. Un celebru actor a murit la doar 38 de ani
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ